Cunoasterea care nu este insotita de luminarea dumnezeiasca este o catastrofa

            Daca oamenii ar frana putin viteza mintii lor si mintea le-ar fi odihnita, atunci si Harul dumnezeiescs-ar apropia mai usor de ei. Cunoasterea fara luminare de sus este o catastrofa. Cand cineva face lucrare duhnovniceasca intru sine, cand se nevoieste, atunci este luminat de Dumnezeu. Are luminare dumnezeiasca, experiente dumnezeiesti, iar nu ganduri personale. De aceea si vede departe. Cineva care sufera de miopoie, vede bine lucrurile din apropiere, dar nu vede de departe. Iar unul care nu are miopie, va vedea putin mai departe, dar nici aceasta nu inseamna nimic. Ochii trupesti sunt doi, pe cand cei duhovnicesti sunt mai multi..

            Cei care se departeaza de Hristos, se lipsesc de luminarea dumnezeiasca, pentru ca parasind locul insorit, ca niste neghiobi, merg in cel lipsit de soare. Asadar, este firesc sa fie raciti si bolnavi duhovniceste. Daca omul nu se va curati, daca nu vine luminarea dumnezeiasca, oricat de corecta ar fi cunoasterea cealalata, ea nu este decat un rationalism si nimic mai mult. Iar daca lipseste luminarea dumnezeiasca, cele pe care le vor spune si le vor scrie, nu vor ajuta. Vedeti Psaltirea, care este scrisa cu luminare dumnezeiasca, ce noime adanci are?! Aduna, daca vrei, toti teologii, toti filologii, si vei vedea ca nu pot face nici un psalm cu atata adancime. Desi David a fost fara carte, se vede limpede cum a fost povatuit de Duhul lui Dumnezeu.

            Astazi si Biserica se chinuie, fiindca lipseste dumnezeiasca luminare si fiecare ia lucrurile asa cum vrea. Se strecoara si parerile omenesti, iar dupa aceea se nasc patimi, dupa care diavolul treiera. De aceea, oamenii stapaniti de patimi n-ar trebui sa ceara stapanaire peste altii.

            -Adica, parinte, oamenii trebuie sa ceara cu staruinta luminarea dumnezeiasca?

            -Da, fiindca altminteri solutiile pe care le dau sunt numai lucrare a mintii, iar apoi se creeaza zapaceala. Conferinte, paraconferinte... Si raul este ca mai inainte nu s-au cunoscut pe ei insisi. Iar aceasta pentru ca nu pretuiesc cunostintele intregii lumi cat pretuieste o cunoastere de sine. Cand omul isi recunoaste cu smerenie starea sa pacatoasa, atunci este recunoscut de oameni ca fiind un om al lui Dumnezeu. Daca unii s-ar fi cunoscut pe sine, atunci si-ar fi vazut halul in care sunt si ar fi tacut din gura.

            Odata cineva mi-a spus: „Nu exista nici un ortodox care sa reprezinte Ortodoxia in strainatate, la conferinte, etc.”. vorbea, vorbea, vorbea, fiind ferm convins de parerea sa. Atunci ii spun: „Proorocul Ilie, atunci cand a fost intrebat de Dumnezeu: Ce cauti, Ilie, in Horeb?, el I-a raspuns: Am ramas singur. Atunci, Dumnezeu i-a spus: Am sapte mii de barbati care nu si-au plecat genunchiul lui Baal. Erau sapte mii de oameni credinciosi, iar Proorocul Ilie spunea: Am ramas singur. Si tu spui cu atata convingere ca nu exista nici un ortodox, cand sunt atatia credinciosi?!.....Ce crezi ca este Atottiitorul nostru? Este ca Atottiitorul de pe turla, ce are crapaturi de la cutremur si ne gandim ce sa facem ca sa Il tinem sa nu cada si chemam arheologii sa-L propteasca?”. „ In America nu exista niciunul”, imi spune. „Dar eu cunosc atatia credinciosi in America”, ii spun. „ Da, dar catolicii lucreaza cu viclenie”. „Insa catolicii s-au scarbit de papism si se intorc la Ortodoxie. Atunci cand Patriarhul Dimitrie a mers in America, insisi catolicii au strigat: „Patriarhul este adevaratul crestin, iar Papa este un negustor.”. N-au spus aceasta catolicii revoltandu-se? De ce zici ca la voi catolicii lucreaza cu viclenie si vor sa se strecoare in ortodoxie ca s-o schimbe, etc? Dumnezeu unde este? Diavolul poate face vreo isprava?”

            Din pacate, rationalismul apusean a influentat si multi demnitari ortodocsi rasariteni, care se afla in Biserica drept-slavitoare a lui Hristos numai trupeste, in timp ce toata fiinta lor se afla in Apus, vazandu-l ca stapaneste lumeste. Daca ar fi vazut Apusul duhovniceste, in lumina Rasaritului, in lumina lui Hristos, ar fi vazut apusul cel duhovnicesc al Apusului, care pierde incet-incet lumina Sorelui Intelegator, al lui Hristos, si se indreapta spre intunericul cel adanc. Se aduna si fac conferinte si deschid discutii nesfarsite despre lucruri ce nu mai sufera discutii, despre care nici Sfintii Parinti nu au mai discutat de atatia ani. Toate aceste initiative sunt ale celui viclean, ca sa-i ameteasca si sa-i sminteasca pe credinciosi, dupa care sa-i imbranceasca pe unii in erezie,iar pe altii in schisma.in felul acesta diavolul castiga teren. Acesti oameni chinuiesc si incurca lumea.

            Iar toate acestea de unde pornesc? Daca cineva nu face lucrare duhovniceasca, crede ca este om duhovnicesc, dar apoi spune neghiobii. Un copil, cu curatia fireasca a mintii lui si cu putinele cunostinte pe care le are, iti va spune lucruri corecte. Dimpotriva, unul cu multa cultura, cu mintea afumata de inraurirea demonica pe care a primit-o, iti spune lucrurile cele mai hulitoare.

            Cel care isi toceste mereu mintea cu cunostinte si graieste departe de Dumnezeu, in cele din urma isi face sabie cu doua taisuri; cu o parte se injunghie incet-incet pe sine insusi, iar cu cealalata ii taie pe oameni cu solutiile sale care sunt exclusiv omenesti si rationale. Atunci cand cunoasterea omeneasca se va sfinti, ea va deveni dumnezeiasca si va putea ajuta. Altfel, ea este o rezolvare omeneasca, mentala, este o logica lumeasca. Mintea goala este baston de fier fara magnet, care loveste metalele ca sa se lipeasca, dar ele se stramba si nu se lipesc.

            Aceasta e lumea de astazi. Toate lucrurile sunt privite printr-o logica seaca. Iar aceasta logica este o catastrofa. Nu se spune oare: Cunostinta ingamfa? Daca omul nu are luminarea dumnezeiasca, atunci cunoasterea lui este nefolositoare, aduce catastrofe.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).