Au distrus si locurile sfinte cele linistite

 

            Duhul lumesc cel nelinistit al epocii noastre a distrus, din nefericire, cu asa-zisa lui civilizatie chiar si locurile sfinte cele linistite, care odihnesc si sfintesc sufletele. Omul nelinistit nu se linisteste niciodata. N-au lasat nicaieri vreun loc linistit. Chiar si sfintele locuri le-au facut azi….. precum se spune in viata pustnicei Fotini, ca in pustia unde s-a nevoit au facut dupa aceea chioscuri, cantine…. In locurile pustincesti, unde s-au nevoit atatia monahi, atatia sfinti, englezii vindeau racoritoare. S-a dus cu pustia. Case, radiouri, magazine, hoteluri, aeroporturi. S-a implinit spusa Sfantului Cosma: “Va veni vremea cand acolo unde tinerii isi atarna acum pustile, tiganii isi vor atarna instrumentele”. Vreau sa spun ca asa am ajuns si noi. Acolo unde monahii pustniceau, unde isi aveau metaniile lor, acum au radiouri, racoritoare…. Se vede ca dupa cativa ani nu vor mai trebui acestea. Asa cum se prezinta lucrurile in general, se vede ca viata se apropie de sfarsit. Se sfarseste viata, se sfarseste si lumea aceasta.

            -Parinte, in Sfantul Munte exista acum loc linistit?

            -Unde sa fie loc linistit si acolo, daca deschid mereu drumuri forestiere?! Masini pe aici, masini pe dincolo. Chiar si in locurile cele mai pustnicesti si mai linistite si-au luat masini. Ma mir ce cauta acesti oameni in pustie. Sfantul Arsenie cel Mare auzea in pustie cum fosneau trestiile atunci cand via vantul, si spunea: “Ce zgomot este acesta? Este cutremur?”. Unde sunt Sfintii Parinti sa vada cele ce se fac astazi?

            Odinioara, ascultatorii se osteneau mult in manastirile de obste, mai ales trapezarul si arhondarul. Trebuia sa spele vasele, sa curete cratitele de arama… Astazi au inlesniri, au felurite mijloace moderne, dintre care cele mai numeorase fac mult zgomot. Imi aduc aminte ca noi in obste caram apa cu bidoanele de la un izvor, iar cu scripetul o urcam incet-incet la etajul al treilea. Acum apa este adusa cu motorul si auzi mereu “ducu-ducu”. Zidurile se clatina, geamurile zangane. Macar daca ar pune un amortizor de zgomot. In armata, in timpul razboiului civil, incarcam bateria telefonului fara fir cu un astfel de amortizor si nu ma auzeau de alaturi.

            Intr-o zi au venit la Coliba mea niste monahi de la o manastire si vorbeau tare. “Mai incet, ii zic unuia, ne aud de departe!”, dar acela nimic. “Mai incet!”, ii zic din nou. “Iarta-ma, Parinte, imi spune, dar ne-am obisnuit sa strigam in manastire, pentru ca avem un generator de curent si vorbim tare ca sa ne auzim”. Auzi? In loc sa rosteasca Rugaciunea si sa vorbeasca incet, striga pentru ca au generator. Si raul este ca, precum unor copii le place “ducu-ducu”-l de la esapamentul masinilor, acest duh ajunge acum si in monahism. Intr-acolo mergem acum. Adica ajung oamenii sa se bucure de asemenea lucruri.

            Astazi dimineata am vazut o sora care arata ca astronautii. Cobora de sus cu o palarie de paie pe cap, cu masca pe nas, cu taietorul de buruieni in mana si se falea. Astronautii nu se falisera atata coborand pe Luna. Peste putin, aud: ”vuu…vuuu”; taia iarba cu unealta aceea. Nu cumva sa ramana vreun loc unde sa nu se auda: “Vuu…Vuu…”. Dupa ce a terminat aceasta, vine apoi altul cu mai mult “vuuu”, ca sa are. Alerga de ici-colo. Apoi ia alta masina ca sa niveleze pamantul. Bre, ce-am patit!

            -De ce, Parinte? Pentru ca exista aceste mijloace care inlesnesc….

            -O, stiti cate mijloace exista? Pe cat puteti, sa evitati vuietele si zgomotele. Zgomotul ne scoate din manastire. Atunci pentru ce sa mai tineti la poarta tablita pe care scrie: “Sihastrie”? Scrieti mai bine: “Zgomotarie” sau “Tulburarie”. Ce sa fac cu manastirea, daca nu are liniste? Priviti acolo, departe, cat puteti de mult, iar pe acestea limitati-le. Inca n-ati simtit dulceata linistii. De ati fi simtit-o, m-ati fi putut intelege mai bine si ati fi putut intelege si alte lucruri. Daca ati fi gustat din roadele duhovnicesti ale linistii, ar fi existat, cu siguranta, si nelinistea cea buna si ati fi urmarit mai mult sfanta liniste a vietii duhovnicesti.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)