Anii pe care ii strabatem sunt foarte grei si foarte primejdiosi, dar in cele din urma va birui Hristos”

 

Azi incepe postul Sfintelor Pasti, o perioada in care ne infranam de la mancare si nu numai, o perioada in care incercam sa fim mai buni, sa facem mai multa milostenie si chiar sa ne rugam mai mult. Asa ca, in aceasta perioada, va propun sa ne incepem ziua citind cate un cuvant de invatatura al parintelui Paisie Aghioritul.

 

 

“Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruita lumeste si alearga cu o viteza lumeasca mare. Dar fiindca ii lipseste frica de Dumnezeu – inceputul intelepciunii este firca de Dumnezeu – ii lipseste frana, iar cu viteza, fara frana, sfarseste in prapastie. Oamenii au foarte multe probleme si cei mai multi sunt foarte amtetiti. Si-au pierdut orientarea. Incet – incet vor ajunge sa nu se mai poata controla pe ei insisi. Daca cei ce vin in Sfantul Munte sunt atat de zapaciti, atat de incurcati, cu atata neliniste, ganditi-va: ceilalti care sunt departe de Dumnezeu, de Biserica, oare cum sunt?

Si vezi in toate tarile furtuna, ameteala mare. Sarmana lume – Dumnezeu sa se milostiveasca – fierbe ca oala-minune. Si cei mai mari cum lucreaza! Bucataresc – gatesc, le arunca pe toate in oala-minue si acum oala fluiera! Peste putin va sari supapa. Am spus unuia care avea o functie mare:”De ce nu luati aminte la unele lucruri? Ce va fi?”. “Parinte, imi spune, mai intai raul era ca putina zapada. Acum s-a facut un troian. Numai o minune poate ajuta.”. Dar in felul in care inteleg unii sa ajute intr-o situatie, fac troianul raului si mai mare. In loc sa ia unele masuri pentru invatamant, etc, ei fac mai rau. Nu cauta cum sa strice acest troian, ci il maresc. Vezi, la inceput zapada este putina. Daca se rostogoleste la vale se face un bulgare. Bulgarele, adunand alta zapada, lemne, pietre, etc, incet-incet se face mai mare si mai mare, si in cel;e din urma se face un troian mare. Asa si raul: putin cate putin a devenit troian si se rostogoleste. Acum e nevoie de o bomba ca sa-l spargi.

-Va nelinistiti, Parinte?

-Ah, mi s-a albit barba inainte de vreme. Pe mine ma doare de doua ori mai mult. O data ca prevad o situatie si strig ca sa prevenim un rau ce e pe cale sa se produca si o data pentru ca lumea nu da importanta – poate nu din dispret – si se petrece raul, iar apoi vine ca sa o ajut. Acum inteleg cat au suferit proorocii. Mucenici mai mari decat toti mucenicii, cu toate ca n-au murit toti cu moarte muceniceasca. Pentru ca mucenicii sufereau pentru putin, in timp ce proorocii vedeau o situatie si sufereau mereu. Strigau mereu, dar ceilalti ramaneau indiferenti. Iar cand venea vremea si ii ajungea mania lui Dumnezeu din pricina nepasarii lor, erau chinuiti si proorocii impreuna cu ceilalti. Cel putin atunci numai atata ii ducea mintea pe oameni. Il lasau pe Dumnezeu si se inchinau idolilor. Astazi, pe cat inteleg, este cea mai mare idolatrie.

            N-am constientizat ca diavolul s-a pus cu tot dinadinsul sa distruga fapturile lui Dumnezeu. A facut panaghia ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt. Acum face ca un criminal care atunci cand il inconjoara spoune:”Nu mai am izbavire!Ma vor prinde!” si sparge tot. Sau ca militarii care in vreme de razboi, atunci cand li se termina munitiile, scot sulita sau sabia si se arunca in lupta orbeste, spunandu-si:”Si asa suntem pierduti. Sa omoram cat putem mai multi.” Lumea arde. Pricepeti aceasta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul, incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovniceasca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare si pompierii nu mai pot face nimic, oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica pentru a-l stinge. Tot astfel si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul, e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.

            Toata lumea se indreapta spre o stricaciune generala. Nu poti spune: ”Intr-o casa s-a stricat putin fereastra sau altceva, ca sa o repar.”, ci toata casa este stricata. Toata casa este in dezordine. S-a stricat chiar tot “satul”. Situatia a scapat de sub control. Numai de sus mai este nadejde, la ceea ce va face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaieri, cu palmute ca sa o indrepte. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon cand a fost ars pentru “dezinfectie”.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)