PELERINAJ

 

O noua zi de plimbare

Sa continuam plimbarea din mica vacanta.

A doua zi nu am fost la manastire la Giurgiu, ci am pornit spre manastirea Dintr-un lemn. Simteam amandoi nevoia de a sta de vorba cu parintele si cu maicuta, asa ca, dupa ce ne-am saturat de somn am pornit la drum. Cu voia lui Dumnezeu, am ajuns cu bine si ne-am intors cu bine. Din aceasta excursie nu am poze, fiind un traseu pe care noi il facem foarte des.

Sambata dimineata, ne-am trezit si am pornit din nou la drum. De data aceasta catre Giurgiu, insa nu doar noi doi, ci si cu Anduta (fericirea ei ca a condus aproape tot drumul).

Deci, am pornit de dimineata catre Manastirea Samurcasesti. Desi sambata, drumul a fost putin cam aglomerat, insa am ajuns cu bine. Pentru ca am plecat in graba, ne-am luat cate ceva de mancare la pachet si am mancat la o benzinarie, dupa care am pornit mai departe, ajungand la manastire pe o ploaie torentiala. Primul lucru la care ne-am oprit nu a fost biserica ci............pangarul, de unde am cumparat cozonac si cornulete delicioase. Am mers si in biserica, ne-am inchinat, am facut cateva poze, dupa care am pornit spre biserica Draganescu. Aici, am intrat in curte, insa biserica era inchisa. Eu am zis: asta e, mergem mai departe. Radu insa, a sunat la numarul de telefon afisat pe usa bisericii si nu s-a clintit de acolo pana cand nu a venit doamna sa ne deschida. Intre timp au mai venit si alte personae. In final a venit si doamna respective, ne-a deschis biserica si am putut sa ne inchinam la icoanele pictate de parintele Arsenie. Mi-a lasat o impresie extreme de placuta. Fata de ultima data cand am fost, acum in interior totul era renovat, mobilier nou, pangarul foarte bine aprovizionat.

 

 

 

 

Biserica de la Draganescu

 

 

 

Plecand de la Draganescu, am pornit mai departe spre Giurgiu. Drumul pana acolo a fost destul de usor de parcurs, fiind sosea pe 4 benzi. Partea proasta a fost ca desi soseaua era buna, desi nu erau sate, erau.....restrictii de viteza. Ciudat, dar asta e. La intrarea in Giurgiu, ne-am intalnit cu Anda, prietena si colega Andreei. Surpriza a fost mare de ambele parti.

La iesirea din oras, pe locul unei foste unitati militare, se afla manastirea Sfantul Ioan Rusul. O manastire mica, cu doar 3 vietuitori, insa foarte frumoasa. Minunata. Cand am ajuns noi, deja incepuse slujba vecerniei. Am stat si noi la o parte din slujba, dupa care am pornit spre casa, pentru ca trebuia sa trecem si pe la parintii mei. Am stat atat de mult pe centura Bucurestiului, incat am renuntat sa mai mergem la ai mei parinti. Cand ne-am apropiat de casa, am facut comanda de pizza si am mancat toti 4, pentru ca a venit si Mihai din tabara.

Acesta a fost miniconcediul nostru.

 

 

 

 

PELERINAJ

A DOUA ZI, PLIMBARILE CONTINUA

In cea de-a doua zi de concediu, dupa ce am rezolvat problema aparuta, am pornit spre Cheia, cu gandul sa mancam la pensiunea Dora, iar de acolo, mai departe spre Brasov.

Pe drumul ce ducea spre Cheia, la un moment dat, am vazut indicatorul spre manastirea Inaculesti si ne-am hotarat sa mergem si acolo. Dupa ce am intrat pe drumul judetean, al meu sot "a refuzat" sa mai conduca, asa ca am luat-o eu pe "zambilica" in primire. Odata ajunsi la manastire, am vizitat, ne-am inchinat si am pornit spre pangar cu gandul sa luam o mica amintire si sa pornim spre Cheia ca deja stomacelele noastre sopteau ca le este foame. Dar, cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, asa si noi am zabovit la pangar aproape 1 ora, stand de vorba cu batranelul calugar ce vindea acolo. Am vorbit mult si despre multe, insa sfaturile pe care ni le-a dat ne-au mers la inima. Am avut senzatia ca am stat in jur de 15 minute, insa cand ne-am urcat in masina am vazut ca de fapt trecuse mult mai mult.

Cu zambetul pe buze, cu gandul la vorbele batranului calugar am pornit mai departe.

 

 

Ajunsi in statiune, am poposit la pensiunea Dora, tare draga noua, dar la care am avut o experienta neplacuta, pentru care am hotarat cu dl Radu ca are o bila neagra. Cand am coborat din masina, patronul micii pensiuni ne-a intrebat ce dorim. Cand I-am spus ca dorim sa mancam, ne-a spus foarte sec: veniti peste 2 ore, ca avem mancare, dar sotia si ajutorul ei sunt in padure. Cand am intrebat, unde in alta parte putem manca, nici macar nu ne-a raspuns. Asa ca am pornit spre Hotelul Ciucas, cu gandul ca este hotel mare, cu multi turisti, etc. etc. Cand am intrat in sala de mese, nu era tipenie de om, doar una dintre ospatare isi facea manichiura, asa ca am facut stanga imprejur si am pornit in cautarea unei pensiuni unde sa putem servi masa. Cu mare greutate am gasit o pensiune care primea si oaspeti, dar lucraru si muncitori. Asa ca ne-am asezat la masa, am comandat foarte sceptici, insa am avut norocul ca servirea sa fie prompta si mancarea buna.

 

 

 

Dupa ce am linistit "soriceii" din stomac, am vizitat manastirea Cheia, apoi am plecat mai departe spre Brasov prin Sacele

Nu ne-am oprit in Brasov, ci am pornit catre Predeal, sa savuram o cafea, sus la Cioplea, un alt loc drag sufletului nostru.

Tot drumul am facut poze, incerca sa scot in evidenta diverse lucruri: peisajul frumos; tipicul localitatilor din Transilvania; jocul norilor pe cer. Bineinteles ca in momentul in care le-a vazut Mihai, a avut de comentat, insa pentru un incepator lucrurile au stat bine.

 

Dupa ce am savurat cafeluta, am plecat mai departe spre casa, facand un nou popas la manastirea Caraiman din Busteni. Mi-a placut tare mult cum s-a schimbat statiunea Busteni.  Multe parcuri, multe flori, curatenie. Deci omul sfinteste locul.

 

 

 

O noua zi minunata, cu putina odihna, insa cu bucurii sufletesti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SCURT PELERINAJ

PRIMA ZI, PRIMELE PLIMBARI

In prima zi de concediu, m-am trezit in jur de ora 8,00 si incetisor-incetisor am pregatit caisele pentru gem. Intre timp s-a trezit si sotiorul meu drag, asa ca am pregatit toate cele pentru picnic (adica maslinute, salata de rosii cu castraveti si ardei, painica si fructe) si am pornit la drum. Pentru aceasta zi ne propusesem sa vizitam cateva manastiri de pe langa Bucuresti.

Prima manastire la care ne-am oprit a fost manastirea Snagov. Prima manastire, prima deziluzie. Cand am intrat in biserica, era o fetiscana mai brunetica la pangar care mi-a spus foarte ferm ca pentru vizitarea manastirii trebuie sa achitam 15 lei de persoana. Foarte clar I-am spus ca nu vizitez, ci am venit sa ma rog putin in sfanta biserica. Dupa ce ne-am rugat, am pornit spre lac cu gandul sa fac 2-3 poze. Nu am reuist decat una singura, pentru ca fetiscana respective a venit dupa noi si ne-a repetat ca daca vrem sa ne plimbam prin curtea manastirii trebuie sa platim. Nu am platit, asa ca am plecat cu un gust amar. Stiu ca in aceasta manastire sunt doar 2 vietuitori, stiu ca nevoile manastirii sunt mari, dar parca mi se pare jecmaneala curate aceasta taxa. In fine, dezamagiti de ceea ce se intampla, am pornit mai departe spre manastirea Caldarusani.

Lacul Snagov

Manastirea Snagov (pozele sunt facute inainte de a mi se spune de taxa)

Drumul a fost placut, linistit, fara o circulatie intensa, asa ca nici nu am simtit cand am ajuns. In parcul manastirii liniste desavarsita, incat si noi am inceput sa vorbim in soapta. Am intrat in sfanta biserica, insotiti de aceeasi liniste profunda si odihnitoare. Ne-am inchinat la icoane, dupa care ne-am asezat in strana, in biserica fiind doar noi si Dumnezeu. Nu as putea sa va spun cat am stat acolo, fiecare cu gandurile lui, fiecare in dialogul lui cu Dumnezeu, insa stiu ca, la un moment dat, a intrat o musca in biserica, iar zgomotul ei ne-a dat semnalul ca totusi trebuie sa plecam pentru ca mai aveam si alte locuri minunate de vizitat.

Din pacate acolo nu am avut voie sa facem fotografii.

Drumul spre manastire, aleea de la intrare si o parte din parc:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

intrarea in curtea propriu-zisa a manastirii

 

 

Si am pornit mai departe la drum, spre manastirea Sitaru. Bineinteles ca am mers in continuare pe acelasi drum linistit, iar acolo cand am ajuns, la poarta manastirii era o masina parcata, iar printre flori un parinte care nu stiam ce tot facea pe acolo. Dragul de el incerca sa inteleaga de ce albinutele erau agitate. Cu multa grija ne-a spus sa fim atenti, sa mergem incet ca nu cumva sa ne intepe vreuna.

Am pornit pe aleea lunga pana la intrare in curte, apoi insotiti de aceeasi liniste odihnitoare am intrat in biserica si ne-am odihnit si aici sufletele.

Intrarea in manastire

Sfanta cruce de pe catapeteasma

curtea manastirii

Aceasta manastire era ultima pe care ne propusesem sa o vizitam, insa ajungand la DN1, ne-am adus aminte ca in apropiere este Manastirea Tiganesti, o manastire tare draga sufletului meu, din vremea copilariei cand aici slujea Parintele Tit ce ne binecuvanta de fiecare data cand maicuta Magdalena ne ducea la dansul. Doi oameni, maica si parintele, care ne-au calauzit pasii in viata si care ne-au ajutat sa ne ridicam de cate ori necazurile ne doborau. Dumnezeu sa-i ierte pe amandoi.

Asa ca, odata intrati pe DN1, am pornit spre manastire, nu inainte de a ne opri la un magazine de obiecte bisericesti. Am intrat, ne-am uitat prin magazin la tot ceea ce era expus, am vazut vesminte de vara pentru preoti.

Cand am ajuns la manastire, am intrat sa ne inchinam la Sfintele icoane. Si, am fost binecuvantati si de parintele de acolo. Dragul de el, statea cu cineva de vorba, noi nu am vrut sa deranjam, insa cand ne-am retras ne-a chemat pentru binecuvantare. Ne-am plimbat apoi prin parc, am mers la cimitir unde am aprins lumanari la morminte, am trecut prin fata chiliei raposatei maici si pe urma la masina, pornind spre casa.

 

 

 

Am ajuns acasa seara, destul de tarziu, in jur de ora 18,00, ajungand la concluzia ca nu ne-am atins de mancare. Asa ca am pus gemul la foc, am curatat cartofi si am facut prajiti. Dupa ce am mancat si ne-am racorit cu cate o bericica, Radu a mers la tv, eu am terminat gemul, iar la 9 seara s-a dat stingerea, urmand ca a doua zi sa plecam dis de dimineata spre manastirile din jurul Brasovului, urmand sa ne intoarcem pe Buzau. Nu a fost sa fie asa, dar nu ne-a parut rau.

 

Sper ca am reusit sa va arat un foarte mic coltisor din aceasta frumoasa tara. Minunata nu numai prin peisajele sale, ci si prin locurile sale incarcate de istorie si de ortodoxie.

DIN GRADINA

O zi inainte de miniconcediu

Dupa orele de program, fericiti ca vom fi in concediu cateva zile, am pornit spre socrii sa adunam caisele si fasolea verde, dupa care am fost la parinti sa ii ajutam sa isi puna recolta de grau la loc sigur. Asa ca, ne-am intors din „peregirnari” seara tarziu, obositi franti si cu planuri de plecare a doua zi.

Frunze de vita de vie adunate pentru a fi puse la congelator.

O parte din fasolea verde curatata, cat timp sotul meu a cules caisele si a sapat terenul unde a fost mazarea.

Cand am ajuns la parintii mei, inainte de a ne apuca de treaba, am fost prin mica mea gradina de legume, mi-am adunat morcovi si am facut cateva poze.

Prima rosie de anul acesta.

Ardeii, inca mititei

Si primii morcovi.

SA CITIM

Va recomand...............

            A venit vara, cu zile frumoase si insorite, care ne fac sa stam cat mai mult in natura, fie ca mergem la tara, fie ca facem diverse plimbari pe meleagurile patriei.

Cu toate acestea, parca nu ma lasa sufletul sa nu rasfoiesc si cate o carte. Asa ca azi va povestesc despre ultima carte pe care am citit-o: „Sfanta Xenia cea smerita si nebuna pentru Hristos”

Nu pot sa va spun decat ca mi-a mers la suflet aceasta carte ce prezinta viata sfintei si ajutorul neconditionat pe care il dadea celor din jurul ei.

Sfanta avea o viata fericita alaturi de sotul ei, insa, Dumnezeu a oranduit pentru ea altceva. Asa ca, ramanad vaduva la numai 26 de ani, aceasta daruieste toata averea saracilor si alege sa se daruiasca cu totul lui Dumnezeu, traind in rugaciune si saracie, indurand cu rabdare si smerenie toate rautatile oamenilor, urmand calea grea a nebuniei pentru Hristos. Bineinteles ca Dumnezeu, in marea sa dragoste fata de om, i-a daruit darul inainte – vederii, astfle ca oamenii au inceput sa inteleaga ca este unul dintre acei „minunati nebuni ai lui Hristos”

Cartea arata, de asemenea, si minunatul ajutor pe care Sfanta il da celor care au nevoie de el.

O carte care ne arata ca nu suntem singuri in tumultul acestei vieti, ca Dumnezeu, in marea sa milostivire ne-a trimis Sfintii in ajutor.

Slava Tie Doamne intru Sfintii tai.

Roadele muncii

Roadele muncii

Mai cu ploi, mai cu vijelii, mai cu zile frumoase, timpul a trecut, iar in gradina este din ce in ce mai mult de lucru, asa ca aseara am fost sa mai facem cate ceva pe la legume.

Am sapat si copilit rosiile si ardeii, am pregatit concentratul din gainat de pasare pe care urmeaza ca tatal meu sa-l puna azi la radacina plantelor si am pregatit solutia din lapte pentru combaterea manei.

Pentru cei interesati si care nu vor sa foloseasca in gradina lor chimicale va dau si retetele la cele doua produse folosite de noi.

Concentratul de gainat de pasare: din gainat de pasare vechi de 2-3 ani si apa se face o pasta care se lasa de pe o zi pe alta. Se face apoi o solutie din 1 parte pasta si 10 parti apa. Aceasta solutie se pune la radacina plantelor sapate. Le stimuleaza cresterea si le face mai viguroase.

Solutia impotriva manei se face astfel: la un litru de lapte sau zer se adauga 1 litru de apa. Cu aceasta solutie se stropesc foarte bine plantele (chiar si pe dosul frunzelor) o data la 2 zile, seara, dupa ce caldura s-a potolit.

Dupa ce am scos gradina la lumina, am trecut sa adunam o parte din roadele pe care draga noastra gradinuta ni le ofera: dovlecei, fasole verde. Si am scos ceapa, urmand ca usturoiul sa-l scoatem la sfarsitul saptamanii.

La toate aceste lucrari, eu, sotul si baiatul am fost ajutati de cei 4 copilasi ai surorii mele, care au varsta cuprinsa intre 3 si 10 ani, si care sunt veniti in vizita la bunici.

Va imaginati cred cu cata veselie a fost facuta treaba. Nu va spun ca eram cu ochii pe ei ca pe „buteliile de gaz”, ca nu lasa unul din noi sapa sau cazmaua, ca se repezeau ei. Si cum puneau mana pe aceste unelte incepeau sa scoata la ceapa (pe care binenteles ca au mai si taiat-o, spre amuzamentul nostru si disperarea mamei mele).

Am ramas uimiti de Ionica (praslea familiei), cum a sapat dragul de el la rosii, fara sa taie rosiile, ci doar buruianul.

Maria a fost responsabila cu adunatul cepei, pusul in galeata si transportata in curte. Draga de ea, mereu le spunea fratilor mai mari: „hai si voi la treaba, ca eu nu mai im vad capul de atata treaba.”J)

Si dupa atata munca, seara, inainte de a pleca acasa, al meu baiat s-a dus si a luat copiilor un pepene.