O zi la tara

O zi la tara

Marea sarbatoare a Invierii Domnului se apropie cu pasi repezi, lucru pe care toata natura il spune: pomii se grabesc sa-si arate frunzele, unii chiar s-au grabit sa ne bucure cu florile lor, ganganiile zboara fericite, pasarile ciripesc vesele, iar soarele ne mangaie cu razele sale calde. Pamantul, asteapta si el sa fie lucrat, ca sa ne poata bucura cu roadele sale.

  

    

Si pentru ca toate se pregatesc cu bucurie de acest mare praznic al crestinatatii si, noi oamenii, ne pregatim sufletele si casele. Sufletele ni le pregatim prin post, prin spovedanie, dar si incercand sa fim mai buni, mai intelegatori fata de cei de langa noi.

In aceste zile frumoase de primavara deschidem larg geamurile si incepem CURATENIA.

In week-end am facut primul pas si anume: am strans covoarele, le-am pus in masina si-am pornit cu mic cu mare la tara.

Odata ajunsi, ne-am schimbat si am pus apa la incalzit.

In timp ce apa se incalzea, sotul si tatal meu au mutat masina de spalat si au facut legaturile, iar eu si copiii am mers in gradina unde am plantat mazarea, radacinoasele (morcovul, patrunjelul si pastarnacul) si fasolea verde.

Si, pentru ca ne-am miscat repede (cum spunea bunica mea „saracele maini multe ce de mai fac”) si am reusit sa plantam totul, ne-am mutat la rasadnita. Acolo am pus balegar, am adaugat pamant din gradina, dupa care tatal meu a acoperit-o, urmand ca saptamana aceasta sa mergem sa punem si semintele.

Obositi, dar si fericiti, am luat o binemeritata pauza, dupa care am trecut si la activitatea pentru care de fapt venisem: spalatul covoarelor. Le-am spalat, le-a limpezit, le-am asezat pe garduri sa se usuce si am pornit spre casa satisfacuti de ceea ce am realizat. 

Va las sa vedeti si voi una dintre realizari: o parte din ceapa si usturoiul plantate inca din toamna.