Minunile Maicii Domnului

  Maica Precista vindecă o femeie surdo-mută

O femeie care se chema Tatiana, din cetatea Dimocului, era surdă şi mută. Rudele şi prietenele ei cele mai apropiate au dus-o la mănăstirea Pecersca, pentru a se ruga Maicii Precista, ca să o vindece. 

Egumenul i-a dat voie să petreacă acolo şi să se roage. Într-o noapte, în timp ce se odihnea, i s-a arătat Maica Precista şi i-a zis: „Scoală-te, mergi la biserică şi dă laudă lui Dumnezeu”. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Tatiana, sculându-se îndată, a auzit foarte bine şi a început a vorbi, dând slavă lui Dumnezeu cu glas mare. După aceea, femeia vindecată a mers la biserica Precistei şi a mulţumit Preasfinţiei Sale, pentru această minunată facere de bine (325, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

(MinunileMaiciiDomnului-prNicodimMandita)

Minunile Maicii Domnului

 Călugăriţa care a iubit pe Maica Domnului a fost condusă la cer de cete îngereşti

O călugăriţă, care se chema Romula, locuia lângă o biserică închinată Maicii Domnului, căreia îi slujea cu toată dragostea fiinţei sale. Pentru aceea a dobândit multă milă şi dar de la Sfinţia Sa. Când era aproape să moară, a chemat pe stareţa ei, care se numea Redempta. Peste noapte ea a vegheat, împreună cu alte călugăriţe, la căpătâiul Romulei. În acea vreme, fiind miezul nopţii, s-a coborât din cer o lumină mare care a umplut de strălucire chilia aceea şi pe dânsele le-a înspăimântat foarte. Romula văzând aceasta, a zis către stareţa sa: „Nu te teme maică, eu în curând voi muri”. După aceea, lumina s-a înălţat, rămânând în chilie un miros de bună mireasmă. A patra noapte, Romula iar a chemat pe stareţa sa și pe duhovnicul său, de la care a primit Sfânta Împărtăşanie. În acea vreme, în uliţa dinaintea casei ei, s-au arătat două cete de îngeri de lumină. Unii rosteau Psalmi, iar ceilalţi cântau o cântare ca aceasta: „Romula a murit şi îngerii cântând îi duc sufletul ei la cer”. După aceea, îngerii s-au înălţat la cer împreună cu sufletul ei. Când îngerii nu s-au mai văzut, nici cântarea nu s-a mai auzit şi nici buna mireasmă nu s-a mai simţit (275, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925)

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Lucru de mana

Restante...

De obicei, nu incep mai mult de doua proiecte atunci cand lucrez, insa finalul de an 2025 si inceput de an 2026 au fost ca un tăvălug in care am tot inceput diverse lucuri, fie croșetate, fie tricotate si care așteaptă sa fie finalizate.

Vesta tricotata, mai am puțin, doar buzunarele si sa o asamblez.  A fost un proiect de lucru in masina, inceput in august cand am fost la Hunedoara si continuat cand am plecat in concediul din Apuseni. Ceea ce a rămas, nu am putut lucra in masina, asa ca a mers cin punguța, la sertar. Culoarea este foarte frumoasa, o culoare bleu, foarte delicata. Cand va fi gata, o voi darui.

Bluzita crosetata din bumbac, pentru zilele de vara. Desi pot sa tricotez in masina, de croșetat nu pot. Asa ca acesta este proiectul meu de seara, cand lucrez si ascult un podcast sau o predica. Este o bluzita simpla, doua pătrate unite.  Ei bine, mai am puțin la al doilea pătrat. La fel, are o culoare bleu foarte delicata. Sper sa o termin cât mai repede, pentru a ma bucura de ea in aceasta vara.

Vesta tricotata, este un proiect tot pentru masina. Am inceput-o cand am plecat la Toplița la Revelion. Chiar am lucrat serios la ea cât am stat acolo, dar si pe drumul de intoarcere. Am vrut sa o iau cu mine si in Maramures, insa era foarte mare si, in autocar este mai greu de lucrat. Este o combinatie de gri petrol cu un gri mai închis.

Si, la final, o esarfa drăguță si finuta, pe care am inceput-o sâmbătă, cand am pornit Maramures si am lucrat si acolo la ea.

Esarfa am uitat sa o fotografiez, asa ca nu îmi rămâne decât sa actualizez dimineata postarea. 😀.

Imi doresc sa finalizez toate aceste proiecte in luna ianuarie si inceput de februarie. 

Minunile Maicii Domnului

 Maica Domnului împacă pe robii săi iubiţi, Chiril al Alexandriei și Ioan Gură de Aur

Sfântul acesta, Chiril, om fiind, măcar că era atât de înaintat în sfinţenie, avea şi oarecare patimă omenească, dar a îndreptat-o pe aceasta în chip minunat. Ascultaţi care era patima şi îndreptarea ei: Marele Chiril, fiind rudenie şi nepot patriarhului Teofil, vrăjmaşul Sfântului Ioan Hrisostom, şi crezând ca adevărate toate mincinoasele învinuiri pe care le grăia unchiul său Teofil contra Sfântului Ioan Hrisostom, nu din răutate, ci din prea mare încredre în unchiul său, fericitul Chiril se pornise şi el asupra sfinţitului şi dumnezeiescului Hrisostom, având mânie asupra lui, nu numai când acesta trăia, ci şi după moartea lui. Pentru aceasta, nu voia nici să-l pomenească în pomelnicele celorlalţi Patriarhi, precum era şi este obiceiul.

Apotic, atunci Patriarh al Constantinopolului, a scris către fericitul Chiril scrisoare, arătând că şi el a fost o vreme vrăjmaşul lui Hrisostom, dar, mai pe urmă, cunoscând nevinovăţia şi curăţia acelui bărbat Sfânt, s-a pocăit de greşeala lui şi a pomenit numele lui Hrisostom împreună cu ceilalţi Sfinţi, şi-l sfătuia frăţeşte pe Sf. Chiril, să scrie numele lui Hrisostom în pomelnice şi să-l pomenească. Însă Chiril nu-l asculta, nevoind să defaime sinodul ţinut împotriva lui Hrisostom, pe vremea unchiului său Teofil.

A mai scris către Chiril Patriarhul şi Sfântul Isidor Pelusiotul, ca unul ce-i era rudenie şi mai bătrân cu vârsta, sfătuindu-l că nu se cuvine a judeca pe cineva din oameni, până nu va cerceta el singur, amănunţit, pricina şi greşeala omului aceluia. Încă şi altă epistolă a mai scris Sfântul Isidor către Chiril, în care zicea: „Mă numeşti că sunt părintele tău şi mă tem de osândă. Ascultă-mă pe mine, să nu te osândeşti şi tu de Dreptul Judecător, Cel ce nu caută la faţă. Leapădă-ţi mânia asupra celui mort şi nu tulbura Biserica celor vii, pricinuindu-i nelinişte.

Citind scrisorile Sfântului Isidor, a început Sfântul Chiril a se îndrepta şi a-şi cunoaşte greşeala. Dar s-a îndreptat desăvârşit, având un vis ca acesta: I s-a arătat Sfântului că se afla într-un loc de negrăită frumuseţe şi bucurie. Vedea acolo pe Avraam, Isaac şi Iacov şi Sfinţi mulţi din Legea Veche şi din cea Nouă a Evangheliei. Şi a văzut în acel loc o biserică luminată, de neîntrecută frumuseţe, iar înăuntru popor mult, care cânta o dulce cântare. Şi, intrând Sfântul în biserică, s-a umplut cu totul de bucurie şi de dulceaţă în inima sa, că vedea pe Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, de îngeri mulţi înconjurată şi strălucind de negrăită slavă. Mai vedea acolo şi pe Sfântul Ioan Hrisostom, stând aproape de Născătoarea de Dumnezeu, cu mare cinste şi strălucind cu minunată lumină, ca un înger al lui Dumnezeu, și ţinând în mâini cartea învăţăturilor sale. Și mai erau și alţi bărbaţi slăviţi, mulţime, care stăteau cu dânsul ca nişte slujitori, înarmaţi toţi, ca şi când aveau de dat o luptă oarecare.

Dorea fericitul Chiril să se închine Stăpânei, Născătoare de Dumnezeu, şi pornind, a alergat spre ea ca să-i facă închinăciune, dar îndată Sfântul Ioan, împreună cu purtătorii săi de suliţi, au alergat cu mânie împotriva lui şi nu numai că l-a oprit de a se apropia de Maica Domnului, dar şi din biserica aceea l-au izgonit. Şi cum sta Sfântul Chiril, frământând întru sine mânia sa contra Sfântului Ioan Hrisostom, care-l izgonise din biserică, iată, a auzit pe Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, mijlocind către Sfântul Ioan, ca să-l ierte şi să nu-l gonească din biserica aceea, zicând: „Iartă pe Chiril, a zis Preasfânta către Ioan, că din necunoştinţă a luat pornirea lui cea rea împotriva ta şi vei vedea, când îşi va da seama, că din neştiinţă a ajuns la acea pornire rea”. Dar Ioan se arăta că nu primea să-l ierte. Atunci, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a zis către Sfântul Ioan: „Pentru dragostea mea, iartă-l căci mult s-a nevoit pentru cinstirea mea, ruşinând şi înfruntând pe Nestorie, ocărâtorul meu, iar pe mine, Născătoare de Dumnezeu propovăduindu-mă oamenilor. Iartă-l, căci mult s-a ostenit pentru mine”. Acestea auzindu-le Hrisostom de la Maica Domnului, îndată s-a îmblânzit şi, chemându-l înăuntru, a îmbrăţişat pe Chiril, ca un prieten pe prietenul său, şi cu dragoste îl săruta. Şi astfel s-au împăcat şi s-au împrietenit amândoi Sfinţii în visul acela, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu.

Sfântul Chiril, deşteptându-se şi socotind în amănunt acest vis, s-a pocăit mult şi singur se certa pe sine, pentru o patimă deşartă şi nesocotită împotriva unui bărbat sfânt şi bineplăcut lui Dumnezeu. Şi, adunând îndată pe toţi Episcopii Egiptului, a făcut mare sărbătoare lui Hrisostom, a scris numele lui în diptice şi-l pomenea împreună cu Sfinţii cei mari şi în fiecare an îl fericea pe el cu cuvinte de laudă. Şi aşa s-a ridicat pata aceasta de pe sfinţenia Sfântului Chiril (Proloage 18 ianuarie).

  

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

MFC-TURTURI

 Țurțuri la vâltoare maramureseana

sursa foto: arhiva proprie.

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Minunile Maicii Domnului

 Maica Domnului salvând din mare pe nepotul împăratului, scapă şi pe cei năpăstuiţi

O slugă a Oblaţilor a mers cu corabia la Ţarigrad, la împăratul Teodosie, venind de la Roma. În aceiaşi corabie mergea şi un fecior al unui frate al lui Teodosie, care din cauza unui vânt mare a căzut din corabie şi s-a înecat. Venind corăbieri la Ţarigrad, a dat lui Teodosie împăratul cărţile de la fratele său. Ei au spus ce li s-a întâmplat pe mare. Dar împăratul auzind cum toţi au sosit sănătoşi şi numai fiul fratelui său a pierit, a poruncit să-i închidă pe toţi în pivniţă şi să-i bage în obezi. Maica Domnului însă a scos pe nepotul lui Teodosie din mare şi l-a pus într-un caic cu care a venit la Ţarigrad, la împăratul, şi astfel a scos pe cei nevinovaţi din temniţă (395, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Vacanta in Maramures (IV)

 Maramures - drumul spre casa

Minivacanta s-a terminat, asa ca de dimineata, la ora 8, lăsând în urma o temperatura de -13 grade și o zăpadă strălucitoare, cu regret, am pornit spre casa, nu fără cateva opriri. 

Prima oprire a fost la Moara lui Mecles din Săcel. Aici am văzut "masina de spalat" cu doua programe, fără dero. Primul "program" este de 20 minute si aici se spala covoarele, marcatorilor, păturile, etc. Al doilea durează 24-48 de ore si reprezinta prima spălare a produselor realizate la războiul de țesut. Am întrebat dacă mai vine cineva sa spele si tanti care ne-a vorbit, a spus ca, in continuare este foarte folosita aceasta metoda de spălare. Acum vâltoarea era bocnă.

Am văzut si războiul de țesut.

A urmat vizitarea morii. Aici totul se macină prin forță apei. Moara are doua pietre,  una fixa si una mobila. Cea mobila este reglata in funcție de cât de fin se dorește mălaiul.

Ultimul pe care l-am vizitat a fost daracul.  Gospodarul vine cu lana spălată si uscata. Aceasta se pune intr-o masina care o scarmana,  apoi intr-o alta care o face fuioare ca vatacde zahar. Aceste fuioare sunt apoi toarse de gospodine acasă.

Cele doua mașini sunt acționate tot de apa si funcționează amândouă in același timp.

Asa cum a precizat bunicuța care ne-a fost ghid, acesta este un muzeu funcțional, unde oamenii vin sa spele produsele țesute din lana, sa își facă malai sau huruiala sau sa dea lana la darac.

După aceasta vizita, am pornit drum învins spre casa, singura oprire fiind la restaurantul Dadin Târgu Mureș, unde am servit prânzul.

Am ajuns acasa in jur de ora 20, casa scării fiind plina cu vecini care se plângeau ca nu sunt gaze. In final au venit cei de la Distrigaz si au rezolvat problema. O noua peripetie🤣🤣🤣. E clar, anul acesta este anul lor. 

Am petrecut patru zile minunate, alaturi de oameni minunati, intr-un ținut de poveste. Mulțumim pentru toate acestea părintelui Cergau de la Mizil.

Minunile Maicii Domnului

 Hulitorul laudei Maicii Domnului, mâncat de crocodil

Într-o cetate din India, care se chema Antipol, era obiceiul a se cânta în cinstea Maicii Domnului: „Bucură-te Împărăteasă”.

Odată, indienii din acel ţinut se scăldau într-un râu ca să se mai răcorească de căldura mare care îi copleşea. Pe când se scăldau ei, deodată au auzit trăgând clopotele la cântarea înălţată Maicii Domnului: „Bucură-te Împărăteasă”. Indienii auzind, de acolo de unde erau, cântarea în cinstea Maicii Domnului, însoţită de sunetul clopotelor, au ieșit din apă, s-au îmbrăcat repede şi s-au dus la biserică. În acel timp unul dintre indieni, desigur mai îndărătnic, a rămas în apă şi a început a-şi bate joc de cei ce mergeau la biserică, zicându-le: „Să-mi aduceţi şi mie, oarece de acolo”. În acel moment, venind la el un crocodil l-a sfârtecat şi mâncat (138, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Vacanta in Maramures (III)

 Maramureș-ziua a treia 

Ziua a azi a inceput, dimineata, cu o plimbare cu căruța pana in satul Breb la un sculptor in lemn. Peisajul pana acolo a fost mirific, ca din povesti.

Avea in lucru o rama de geam din lemn de fag. Ne-a povestit despre tot ceea ce face: de la porți maramureșene la fusuri specifice si ornamente in sticlele de horinca. Ne-a spus ca acest frumos mestesug nu l-a moștenit, insa l-a invatat pentru ca i-a plăcut foarte mult si își dorește sa îl transmită mai departe. Toate daltile cu care lucrează sunt făcute de dansul, pentru ca nu găsește ceea ce ii trebuie. 

Cat timp noi am fost plecați, gazdele, impreuna cu cei care au ales sa rămână la pensiune s-au ocupat de tăierea porcului. Am ajuns la cel mai important moment: jumulirea porcului de sorici si tranșarea acestuia. Doamne, cât de repede s-a mâncat șoriciul razuit🤣🤣🤣. 

După tranșare, din carne s-a pregătit o delicioasa friptura, dar si gulaș si pomana porcului pe care le-am servit la cina.

Seara, după ce am savurat gulasul, toti am facut o pauza si ne-am îmbrăcat cu costumele specifice zonei.

Am dansat si am facut o mulțime de fotografii ce vor îmbogăți albumul de amintiri.

Cina a continuat cu pomana porcului, savurata printre sesiuni de dans. Ca aceste bunătăți sa nu se așeze, ne-am imbracat foarte bine si am ieșit afara la un frumos foc de tabăra, unde distracția si dansul au continuat.

Seara s-a încheiat cu clătite, dans si voie buna. Totul a fost minunat.

Maine pornim spre casa.

Minunile Maicii Domnului

 Hulitorul Maicii Domnului, ucis prin judecata de sus

Un oarecare Teodorit, evreu necredincios, era de meserie corăbier. Iar pe fiul său Ilie, ca pe un urâtor de oameni şi de Hristos ce era, l-a făcut supraveghetor peste lucrarea creştinilor care erau supuşi lui.

În ziua unui praznic al Preaslăvitei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei, când era ceasul mergerii la Sfânta biserică, toţi lucrătorii aceluia rugau pe fiul lui Teodorit, ca să le dea drumul să se ducă spre a lua parte la dumnezeiasca Liturghie. Iar acela n-a voit, ci a început a-i înjura şi a batjocori pe Prealăudata Născătoare de Dumnezeu, numindu-o pe dânsa Născătoare de om şi alte multe ocări zicându-i. Însă mai mult s-a lăudat întru răutate, cel ce se socotea atotputernic, căci chiar în ceasul acela când zoreau toţi şi lucrau la facerea de corăbii, a căzut catargul cel mare şi din toată mulţimea poporului ce lucra acolo, pe nimeni n-a ucis, nici n-a rănit, ci numai pe acel cumplit vrăjmaş şi potrivnic al Preasfintei, Născătoarei de Dumnezeu. Fiind groaznic lovit, chiar în capul cu care a gândit şi peste gura cu care a hulit, creierii lui risipindu-se, a căzut mort, ticălosul. Iar poporul mergând la Biserică şi îndoit praznic serbând cu bucurie, a strigat cu mare glas: „Mare este Dumnezeul credinţei creştinilor, căci a dat batjocoritorului şi hulitorului de Dumnezeu, dreaptă şi înfricoşată răsplătire gurii şi limbii lui celei spurcate” (53, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Vacanta in Maramureș (II)

Maramureș-ziua a doua

Ziua de azi a inceput cu o dimineața geroasa ce arata in termometre 10 grade cu minus, cu zăpadă ce scârțâie sub ghete, vreme care ma duce cu gândul la iernile din copilărie. 

Cand eram la școală si afara era zăpadă, era o adevărată aventura drumul spre scoala si inapoi. Autobuzele circulau foarte greu, erau foarte aglomerate, asa ca, de multe ori circulam pe scara. Erau si zile in care porneam spre casa pe jos, desi distanta nu era chiar foarte mica, insa eram multi colegi si jucandu-ne, drumul nu ni se parea lung.

Mai tarziu, cand eram la liceu, iarna, imediat ce aparea prima zapada, se întrerupea toata circulatia, inclusiv transportul in comun. Si atunci toti, cu mic, cu mare, porneam spre scoala/serviciu pe mijlocul soselei.

In toti anii copilariei, cea mai mare bucurie era sa patinez iarna pe mica straduta de langa bloc. 

După micul dejun am pornit la drum spre Cimitirul Vesel de la Sapanta. Aici am participat la Sfanta Liturghie in biserica cimitirului. O biserica mare, impresionanta, iar slujba îngerească. La strana a cantat dna preoteasa, cu o voce minunata.

Marea majoritate a enoriașilor erau in costum national, iar enoriașele toate erau îmbrăcate cu fustele specifice zonei, cu scurta de blana, basma si cizma cu toc, indiferent de varsta. Poate o sa spuneti ca, in loc sa fiu atenta la slujba, m-am uitat in biserica. I-am admirat pe toti la finalul slujbei.

De la biserica, dupa ce am vizitat si Cimitirul Vesel, 

am pornit spre mănăstirea Sapanta Peri, pentru a o vizita. Ningea ca in povesti, ceea ce a adus multa bucurie in sufletele noastre.

Mănăstirea este construita in 1997, de către meșteri de la Barsana, iar in prezent in manastire sunt 4 maici. Înălțimea totala a mănăstirii este de 74 m, fiind cea mai înaltă biserica de lemn din Europa.

Demisolul este captusit cu cărămidă. 

La primul etaj se afla biserica propriu-zisa, iar la al doilea etaj este un paraclis care, in prezent se pictează. 

Crucea care se afla pe biserica are o înălțime de 7 m si este formata din 5 aliaje, printre care si foita de aur. Pentru montarea ei a fost necesara o macara speciala. 

Toate aceste ininformații ne-au fost date de maica stareta, venita de la mănăstirea Prislop, in anul 2005. Asa cum ne povestea, desi este aici de 20 de ani, Prislop rămâne mănăstirea de suflet.

După vizitarea mănăstirii Sapanta Peri am pornit spre pensiune, insa cu doua opriri. Prima a fost in orașul Sighetu-Marmației, pentru a ne fotografia cu "cuiul". Sighetu-Marmatiei fiind cea mai nordica localitate, acolo se punea cuiul pentru asezarea hartii pe perete, de unde si expresia "unde se atarna harta-n cui". Acesta este, de fapt, un monument comemorativ realizat in memoria victimelor comunismului.

O ultima oprire a fost la mănăstirea Barsana. Aici ne-am rugat impreuna cu părintele, am mulțumit lui Dumnezeu si Maicii Sale pentru aceasta zi frumoasa si ne-am plimbat prin curtea mănăstirii. 

Ajunși la pensiune, ne-am odihnit pana la servirea cinei.

Seara s-a încheiat cu cântec si voie buna alaturi de ceterasi.