Sfanta Mucenita
Filofteia
Sfanta
Mucenita Filofteia era de neam romano-bulgar, fiind nascuta la inceputul
secolului XIII, in orasul Tarnovo, vechea capitala a Bulgariei. Tatal sau era
lucrator de pamant, iar mama sa, de origine valaha, era casnica.
Dupa
ce dadu fiicei sale o aleasa crestere duhovniceasca si o lega cu inima de
dragostea lui Hristos, mama sa se muta la viata vesnica, lasand copila orfana
in grija tatalui ei. Acesta se recasatoreste, lasand-o pe fericita Filofteia in
grija mamei sale vitrege, care adeseori o asuprea, o pedepsea si chiar o para
tatalui ei, pe motiv ca nu o asculta, ci merge prea des la biserica si risipeste
averea casei, dand-o milostenie la copiii orfani si saraci.
Desi
adesea era certata si chiar batuta, fecioara Filofteia nu se tulbura, nici nu
punea la inima aceste ispite pe care i le facea satana prin invidia mamei
vitrege, pentru a o indeparta de la faptele cele bune, pe care la invatase de
la buna ei mama. Dimpotriva, pe masura ce crestea, Filofteia mergea incontinuu
la slujbele bisericii, impartea hainele bune si mancarea la copiii saraci care
ii ieseau in cale, iar acasa se ruga si postea mereu. Trei erau faptele ei bune
care o incununau: rugaciunea, fecioria si milostenia.
Cand
avea numai 12 ani, a binevoit Dumnezeu s-o invredniceasca pe fericita Filofteia
de cununa muceniciei si de bucuria imparatiei ceresti, intr-un chip ca acesta.
Fiind toamna si tatal ei lucrand la camp, Filofteia era trimisa zilnic de mama
vitrega sa-i duca de mancare pe ogor. Dar fericita obisnuia sa imparta cate
putin din mancare la copiii saraci, care ii ieseau in cale. Observand tatal ei
ca mancarea nu-i ajunge, si-a certat femeia pentru aceasta, iar ea i-a zis:
-Intreaba
pe fiica ta ce face cu mancarea, ca eu iti trimit mancare destula la camp!
Atunci,
ticalosul tata, maniindu-se pe fericita Filofteia, si-a pus in minte s-o
pandeasca pe cale si sa afle ce face cu mancarea de nu-i ajunge. Intr-o zi, la
amiaza, pe cand el o pandea dintr-un desis, a vazut pe Filofteia cum imparte
mancarea la copiii saraci care ii ieseau inainte. Atunci, pornindu-se cu manie
de fiara, din indemnul diavolului, a aruncat cu barda ce o purta la brau asupra
Sfintei Filofteia si, taind-o la picior, in putina vreme, din cauza ranii,
fericita si-a dat sufletul in mainile preadulcelui ei mire, Iisus Hristos.
Cuprins
de frica si de mustrare, a incercat sa ridice de jos sfantul ei trup, dar n-a
putut, caci trupul Sfintei Filofteia, devenind facator de minuni, se ingreunase
ca o piatra. Atunci nefericitul tata a alergat la arhiepiscopul Tarnovei si,
marturisindu-si pacatul, i-a spus toate cele intamplate. Arhiepiscopul cu tot
clerul si multime de popor au iesit afara din oras, cu tamaie si lumanari in
maini, sa ridice trupul cel proslavit al Sfintei Mucenite Filofteia si sa-l
duca in catedrala din cetate. Dar, cu randuiala divina, trupul ei nu se lasa
nicidecum ridicat de la pamant.
Vazand
ca nu este voia Sfintei Filofteia sa ramana in patria ei, arhiepiscopul cu
slujitorii sai au facut multe rugaciuni catre Dumnezeu si catre mucenita,
numind numeroase manastiri, biserici si catedrale din sudul si din nordul
Dunarii, sa vada unde anume doreste sa ramana sfintele ei moaste. Dar trupul ei
nu se usura. La urma au numit si Manastirea Curtea de Arges si, prin minune
dumnezeieasca, moastele Sfintei Filofteia s-au usurat si au putut fi ridicate
si asezate in sicriu spre inchinare.
Arhiepiscoul
a scris voievodului Radu Negru sa primeasca acest sfant si nepretuit odor
pentru ocrotirea si mangaierea poporului roman binecredincios.
Clericii
Tarnovei au insotit in procesiune sfintele moaste pana la Dunare, iar de aici
le-au intampinat clericii, monahii si credinciosii romani in frunte cu
mitropolitul si domnul tarii si le-au dus cu alai domnesc la Manastirea Curtea
de Arges, unde le-au asezat in biserica.
Asa
au ajuns moastele Sfintei Mucenite Filofteia in tara noastra.