miercuri, 12 aprilie 2017

Ucenicul lui Hristos-Jurnalul doctorului Sotirios Crotos (II)



            Pilat se rasti la El:
            -Ce, eu sunt iudeu? Neamul Tau si mai marii preotilor Te-au prins si Te-au predat mie. Ce-ai facut? Te-ai numit Imparat la neamului Tau?
            -Imparatia Mea nu este din aceasta lume, rosti Iisus.
            -Care va sa zica, esti Imparat? – starui Pilat.
            -Tu zici asta, raspunse Iisus. Eu am venit in lume sa marturisesc pentru adevar. Oricine este pentru adevar, asculta glasul Meu!
            -Si ce este adevarul? – intreba Pilat, ridicand din umeri.
            Fara a-I da o riposta, Iisus il tintui cu privirea, pana ce marele guvernator nu I-a mai putut-o rabda. De unde eram, am simtit ca guvernatorul si-a stramutat ochii, fiind cutremurat; si mi-am zis ca, macar o data, avusese prilejul de a se vedea asa cum era el de fapt. Apoi, l-am auzit rostind apasat:
            -Eu nu-I gasesc nici o vina!
            Batranii farisei si marii preoti ai Ierusalimului Il acuzau pe-ntrecute. Iisus tacea. Pilat, de asemenea. La un moment dat, guvernatorul se intoarse si-I spuse:
            -Tu nu auzi de cate fapte Te invinuiesc?
            Iisus nu raspunse nimic si guvernatorul Il masura cu uimire. Pesemne pricepuse si el ca toate invinuirile tasneau din pizma si ura. Din nou se adesa gloatei si preotilor:
            -Eu nu-I gasesc nici o vina!
            Atunci, gloata scoase un muget salbatic:
            -Rastigneste-l! Rastigneste-l!
            -Dar ce rau a facut? – se-nversuna si mai tare Pilat.
            -Noi l-am auzit spunandu-le oamenilor sa nu mai plateasca bir Cezarului, deoarece El este Imparatul Iudeilor! – au racnit preotii, fariseii, carturarii si ciomagarii.
            Aceasta ultima acuzatie l-a pus pe ganduri pe Pontiu Pilat. Era vorba de Imparatul sau, de care tremurau pana si puterile, daramite un guvernator precum el. A intrat cu Iisus in Pretoriu, iar eu, napadit de revolta si disperare, am dat buzna inauntru, strigandu-I latineste:
            -Nu ascultati de minciunile lor pornite numai din ura si o murdara invidie!
            Desi maniat de interventia mea, Pilat isi stapani furia, poate numai din pricina ca-I vorbeam in latineste. Dupa ce m-a fulgerat cu privirea, mi-a zis, cu destula blandete in glas:
            -Stiu asta, dar nu ai vazut ca el tace tot timpul? Nu raspunde nimic la toate intrebarile lor? Pot eu sa fiu judecator si aparator? El isi vrea crucea!
            Am iesit neputincios si nenorocit din Pretoriu. Afara l-am vazut pe Ioan rezemat de-o coloana. Mai pe urma, i-am descoperit si pe Manachen, Stefan si Isachar.
            -Unde e Petre? – I-am intrebat mai intai pe Ioan.
            -Nu stiu, mi-a raspuns el.
            -Dar fratele tau Iacov?
            -Nu stiu, repeta Ioan.
            -Dar ceilalti apostoli?
            La aceasta ultima intrebare doar a ridicat din umeri. Dintre toti, lipsa lui Petre imi dadea cel mai mult de gandit. Nu cumva il arestasera si pe el? Altminteri, pentru ce n-ar fi fost cu noi? Manachen mj-a soptit:
            -Nu te mai framanta, Sotirios! El face vointa Tatalui! Isi vrea crucea!
            In timp ce susoteau, Pilat a iesit din nou cu Iisus ij fata Gabbatei:
            -Eu nu-I gasesc nici o vine! Il va biciui si, pe urma, il voi pune in libertate!
            Stiam, din spusele lui Antonius, ca Pilat fusese generalissim in armata romana si, amintindu-mi acest amanunt, am inceput sa-l bombanesc:″Ce conducator de osti vei fi fost cand nu ai curajul sa iei o hotarare care sa le astupe gura nebunilor si pizmuitorilor? Ne tot repeti ca nu I-ai gasit nici o vina: dar, atunci, de ce nu-I dai drumul pe loc? Expediaza pe ciomagari si pe viperele care-I imping din spate, iar tu du-te si continua-ti somnul! Termina odata cu aceasta gloata nebuna, ca doar ai putea s-o faci printr-un singur cuvant!″ Toate acestea mi le-nsiram, in gand, se-ntelege, urmarind nehotararea guvernatorului. Intre timp, acuzatorii urlau cat ii tinea gura:
            -Rastigneste-l, ca revolta poporul prin toata Iudeea si Galileea!
            Auzind de Galileea, Pilat hotari sa-L trimita pe Domnul Iisus la Irod, venit in Ierusalim pentru sarbatorile Pastelui.
            Se vede ca Irod a fost instiintat de trimiterea lui Iisus, deoarece s-a gatit cum nu se poate mai ″frumos″: cu o coroana imensa, cu haine aurii si brodate cu pietre, cu cate patru, cinci inele pe un deget, ajungandu-I pana la unghiile lungi, ca de pasare de prada, vopsite si ele in mai multe culori. Ce mutra sinistra! Ce aratare de om! Cred ca pe intregul pamant nu mai are pereche!
            l-a primit pe Iisus cu mare si prefacuta bucurie:
            -Am auzit ca te-ai facut Imparatul Iudeilor! – I-a zis in batjocura. Vrei sa-mi iei locul? Atunci, sa arati ca un adevarat imparat, a continuat el si, lunadu-I mantia albastra de pe umerii lui Iisus, Il imbraca intr-o haina alba, traditionala regilor din Iudeea.
            -Am auzit ca faci minuni! – continua, in deradere. Hai, fa-ne si noua una, ca sa vedem de ce esti in stare! – Ii porunci el ranjind.
            Iisus tacea si-l privea cu mila. La obrazniciile lui Irod, s-au alaturat si slujitorii sai, cerandu-I sa le faca o minune. Pana la urma, tacerea Profetului l-a infuriat pe Irod, care a inceput sa-L insulte. In acelasi timp, mai marii preotilor iudei aflati acolo de fata, repetau acuzarile lor vehemente si mincinoase. Pierzandu-si rabdarea, Irod a urlat la Iisus:
            -Daca nu esti bune de nimic, atunci iesi! N-am nevoie de tine! Carati-va de aici, pana nu pun garzile sa vare sabiile in voi!
            Un soldat roman L-a imbrancit pe Iisus si au iesit din palat, introcandu-se la guvernator. Pana la Pretoriu, aflat in partea de nord, am strabatut tot orasul, caci Irod locuia tocami in extremitatea sudica a Ierusalimului. Pe drum, I s-au alaturat o multime de gura-casca, de curiosi, dar si de oameni de buna credinta.
            Din nou Pilat a ramas cu Iisus in Pretoriu si din nou a iesit cu El inaintea gloatelor si acuzatorilor:
            -Mi-ati adus pe acest om invinuindu-L ca tulbura poprul iudeu. Eu l-am cercetat inaintea voastra, dar nu-I gasesc nici o vina din cate le insirati voi! Si nici Irod nu L-a gasit vinovat. Asadar, va fi bicuit si pe urma am sa-I dau drumul!
            -Ba nu, rastigneste-L! – urla iarasi gloata, indemnata de preoti si de farisei, care voiau uciderea Invatatorului.
            Pilat le aminti obiceiul, intrat in traditie, de a elibera la sarbatorile Pastelui un osandit iudeu. Si, cum pe atunci urma sa fie rastignit un talhar si ucigas pe nume Baraba, le-a cerut sa aleaga intre acesta si Iisus. Bineinteles ca batausii si mai maeii Sinedriului l-au ales pe Baraba.
            -Si atunci, ce vreti sa fac cu regele vostru? – intreba iarasi guvernatorul.
            -Rastingiti-L! Rastigniti-L! – vuira glasurile ciomagarilor si ale vrajmasilor lui Iisus.
            -Eu nu-I gasesc nici o vina care sa-L trimita la maorte! – se incapatana Pilat.
            In vacarmul de neinchipuit, mai marii preotilor repetau cu salbaticie invinuirile nascocite. Pilat se intoarse din nou la Iisus, intrebandu-L:
            -Tu nu auzi de zic impotriva Ta? Pentru ce nu raspunzi, o vorba macar?
            Se vedea limpede ca voia sa-I intinda o mana de ajutor, silindu-L sa ia cuvantul in aparare. Dar Iisus continua sa taca. Hartuit de multime, Pilat porunci bicuirea invinuitului, retragandu-se in Pretoriu, Pe Iisus L-au luat garzile in primire. I-au pregatit, din spini taratori, o coroana hidoasa pe care I-au tras-o pe frunte, dupa care au inceput sa-L Batjocoreasca in tot felul, lovindu-L si palmuindu-L.
            Dupa o vreme, Pilat reveni din Pretoriu, urmat de Iisus imbracat intr-o haina rosie din purpura si purtand coroana de spini. Pilat zise, in latineste:
            -Iata Omul! Vi-L aduc, ca sa stiti ca eu nu-I gasesc nici o vina!
            Toata gloata s-a pornit pe urlete:
            -Rastingiti-L! Rastigniti-L!
            Atunci, adresandu-se preotilor din fata, Pilat a zis:
            -Luati-L voi si judecati-L, pentru ca eu nu-I gasesc nici o vina!
            Mai marii Sinedriului au raspuns:
            -Dupa legea noastra, El trebuie sa moara, pentru ca s-a facut pe sine Fiul lui Dumnezeu! Dar noua nu ne este ingaduit sa omoram pe nimeni!
            Pilat L-a intrebat pe Iisus:
            -De unde esti Tu?
            Insa Profetul nu i-a raspuns. Pilat a continuat:
            -Mie nu imi vorbesti? Nu stii ca am putere sa Te eliberez sau sa Te rastignesc?
            Abia atunci Iisus i-a raspuns, zicandu-i:
            -N-ai avea nici o putere, daca nu ti-ar fi data de sus!
            In ciuda raspunsului ce-l primi, Pilat continua incercarile de a-L scapa de la moarte, pana cand mai marii Sinedriului au inceput sa-l ameninte direct si pe fata, strigandu-i:
            -Daca-I dai drumul, esti impotriva Cezarului!
            Inmarmurit de atata ura, Pilat tacu un rastimp, dupa care ceru un vas cu apa si se spala pe maini, rostind inaintea tuturor:
            - Sunt nevinovat de sangele acestui om! Va priveste!
            Tot Sinderiul si gloatele adunate au raspuns intr-un glas:
            -Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri sa cada!
            Pilat se aseza pe scaunul de judecator si mai facu o ultima incercare de a-L scapa pe Iisus. Aratand cu mana spre El, glasui:
            -Iata pe Imparatul vostru! Vreti sa-l ucideti?
            -Rastigniti-L! Rastigniti-L! – vuia multimea turbata.
            -Sa-L rastignesc pe Imparatul Vostru? – mai zise Pilat.
            Mai marii preotilor au raspuns:
            -N-avem alt imparat in afara de Cezar!
            Fata de staruintele lor, Pilat ceda si-L preda pe Iisus iudeilor, spre a fi rastignit.


            ″Doamne, ce popor! Ce popor!″ - imi ziceam disperat. Dupa ce cerusera lui Samuel sa le dea un rege, ca sa fie si ei ca celelalte neamuri, iar Dumnezeu, indurandu-se de rugile lor le daduse ca rege pe proriul Sau Fiu, mai marii preotilor calcau in picioare dorinta de veacuri a Israelului cea mai sfanta nadejde a lor, sa-L nimiceau pe Mesia!
            Portile fortaretei Antonia s-au deschis larg ca sa intre convoiul care se pregatea. A iesit mai intai un tribun roman, in spatele lui un sutas, urmat de doi soldati, fiecare avand in mana un bici. In urma lor, alti satrapi, incadrand condamnatii: pe Iisus ducandu-si crucea in spinare si doi talhari. De grumajii fiecarui osandit, era legata cu sfoara o tablita din lemn, pe care li se scrisesera numele. Pe cea a lui Iisus, se vedea:″iisus Nazarinean Rex Iudeorum″ (iisus Nazarineanul Regele Iudeilor). Aceeasi inscriptie se repeta in ebraica si-n greaca. Pe margine, mergeau saisprezece soldati, opt in stanga si opt in dreapta, toti cu palosele in teaca. Convoiul se inchidea cu inca un sutas, plus doi soldati cu bice. Ioan mergea alaturi de Iisus. Noi (Antonius, Dionisios, eu, Stefan, Isachar si Manachen) ne-am strecurat in spatele Invatatorului, iar in urma noastra s-au insirat o multime de femei, printre care si mama lui Iisus, plus o ceata imensa de oameni simpli. Curand am luat seama ca Manachen disparuse. L-am intrebat pe Stefan unde putea sa fie.
            -A ramas in urma, mi-a soptit el.
            Am iesit din convoi si am facut cale intoarsa. L-am gasit pravalit in mijlocul drumului. L-am apucat de brate, incercand sa-l ridic si incurajandu-l:
            -Degeaba, Sotirios! – a mormait el. Picioarele nu ma mai duc, nu pot sa le misc!
            Fara sa vreau, am lovit sticluta din buzunar, de care uitasem complet in cumplita emotie. Am scos-o si i-am pus-o la gura, indemnandu-l sa bea. Curand, licoarea si-a facut efectul, si Manachen mi-a spus deznadajduit:
            -Haide, sa mergem! Vreau sa-I duc crucea!
            Dar in ciuda vointei lui aprige, picioarele tot nu-l tineau, asa ca mai mult l-am tarat pana ce-am ajuns convoiul din urma. Tocmai cand ne-am incadrat in rand cu ceilalti, iisus a cazut sub greutatea crucii. I-am facut semn lui Stefan sa I-o ia. Dar Stefan imi raspunse in ebraica:
            -Nu vrea! A mai cazut in doua randuri si am vrut sa-L ajut, insa nu mi-a ingaduit, spunandu-mi ca este crucea Lui!
            Atunci am hotarat sa nu mai facem nici o incercare cata vreme o mai putea duce. Manachen isi revenise, mergea nesprijinit, dar cufundat in tacere si jale.
            Iisus facea doi pasi, dupa care se pravalea. Apoi iara doi pasi si din nou cadea. Pe urma a inceput sa cada la fiecare pas. Ne-am oprit la o raspantie, iar pe unul din drumuri inainta o caruta trasa de boi. Cand Iisus ajunse in dreptul ei, aceasta nu mai putea inainta. Carutasul cobori si se propti cu mainile in brau dinaintea convoiului. Iisus cazu chiar la picioarele lui pentreu a paisprezecea oara si nu se mai putea ridica de sub cruce, fiind sleit de puteri. Unul din soldatii roamni ii striga carutasului:
            -Pune mana pe cruce, ma, taranoiule! Doar vezi ca nu mai poate sa se ridice osanditul!
            Dar omul parca nici nu auzise, de nesimtitor. Si nici nu se clinti, de parca nu auzise. Abia cand soldatul l-a amenintat cu biciul si-a plecat umarul si a luat crucea in spate. Dionisios il cunostea, era vecinul sau, Simon gecul, din Cirene. Cand l-a vazut pe Dionisios, i-a soptit ca unul din fiii sai era vatamat de-o boala si nevasta-sa il astepta sa-I aduca de la camp niste buruieni de leac. Dionisios atat astepta: de cum ii auzi tanguirea, ceru sa-I alunece crucea pe umarul sau, iar pe urma il trimise acasa. Din momentul acela, noi am dus crucea. Dupa Dionisios a luat-o Antonius, apoi eu. Cand am luat-o pe umeri mi-am dat seama ce grea putea fi si am aruncat o privire furisa la Domnul Iisus.
            Vai, Parinte Ceresc, ce facusera salbaticii de barbari din frumusetea-I dumnezeiasca! Obrajii devenisera vineti, strambi si umflati, de pe urma palmelor si pumnilor, siroaie de sange Ii curgeau pe frunte, prelingandu-I-se pe-ntreaga fata, mainile, de asemenea, erau numai sange, barba se umpluse de scipati si de sange, buzele Ii crapasera si erau tot insangerate. Un chip al durerii! Nu Ii vedeam spatele, dar mersul, abia tarat, imi sfasia inima. Mi-am intors privirea aiurea, fiindca, in ciuda licoarei ce-o bausem, simteam ca ma prabusesc. Convoiul inainta anevoie, nu doar din pricina lui Iisus, sar si a celor osanditi, care abia se miscau.
            Dupa mine, a luat crucea Stefan, apoi Isachar (orbul din nastere vindecat de Iisus), dupa el Manachen, si tot asa am schimbat-o intre noi. Femeile aflate in urma noastra Il boceau cu glas mare, insa, la un moment dat, El s-a intors catre ele si le-a zis:

            -Fiice ale Israelului, nu Ma plangeti pe Mine, ci pe voi si copiii vostri! Caci vor veni zile cand veti zice:″Ferice de cele sterpe, de pantecul care nu a nascut si de sanii care n-au alaptat!″. Iar muntilor le veti zice:″Cadeti peste noi!″; si delaurilor:″Ascundeti-ne!″. daca fac aceasta cu copacul cel verde, ce vor face cu cel uscat?!

(Jurnalul doctorului Sotirios Crotos – Ucenicul lui Hristos)

Niciun comentariu: