miercuri, 12 aprilie 2017

Ucenicul lui Hristos-Jurnalul doctorului Sotirios Crotos (II)



            Pilat se rasti la El:
            -Ce, eu sunt iudeu? Neamul Tau si mai marii preotilor Te-au prins si Te-au predat mie. Ce-ai facut? Te-ai numit Imparat la neamului Tau?
            -Imparatia Mea nu este din aceasta lume, rosti Iisus.
            -Care va sa zica, esti Imparat? – starui Pilat.
            -Tu zici asta, raspunse Iisus. Eu am venit in lume sa marturisesc pentru adevar. Oricine este pentru adevar, asculta glasul Meu!
            -Si ce este adevarul? – intreba Pilat, ridicand din umeri.
            Fara a-I da o riposta, Iisus il tintui cu privirea, pana ce marele guvernator nu I-a mai putut-o rabda. De unde eram, am simtit ca guvernatorul si-a stramutat ochii, fiind cutremurat; si mi-am zis ca, macar o data, avusese prilejul de a se vedea asa cum era el de fapt. Apoi, l-am auzit rostind apasat:
            -Eu nu-I gasesc nici o vina!
            Batranii farisei si marii preoti ai Ierusalimului Il acuzau pe-ntrecute. Iisus tacea. Pilat, de asemenea. La un moment dat, guvernatorul se intoarse si-I spuse:
            -Tu nu auzi de cate fapte Te invinuiesc?
            Iisus nu raspunse nimic si guvernatorul Il masura cu uimire. Pesemne pricepuse si el ca toate invinuirile tasneau din pizma si ura. Din nou se adesa gloatei si preotilor:
            -Eu nu-I gasesc nici o vina!
            Atunci, gloata scoase un muget salbatic:
            -Rastigneste-l! Rastigneste-l!
            -Dar ce rau a facut? – se-nversuna si mai tare Pilat.
            -Noi l-am auzit spunandu-le oamenilor sa nu mai plateasca bir Cezarului, deoarece El este Imparatul Iudeilor! – au racnit preotii, fariseii, carturarii si ciomagarii.
            Aceasta ultima acuzatie l-a pus pe ganduri pe Pontiu Pilat. Era vorba de Imparatul sau, de care tremurau pana si puterile, daramite un guvernator precum el. A intrat cu Iisus in Pretoriu, iar eu, napadit de revolta si disperare, am dat buzna inauntru, strigandu-I latineste:
            -Nu ascultati de minciunile lor pornite numai din ura si o murdara invidie!
            Desi maniat de interventia mea, Pilat isi stapani furia, poate numai din pricina ca-I vorbeam in latineste. Dupa ce m-a fulgerat cu privirea, mi-a zis, cu destula blandete in glas:
            -Stiu asta, dar nu ai vazut ca el tace tot timpul? Nu raspunde nimic la toate intrebarile lor? Pot eu sa fiu judecator si aparator? El isi vrea crucea!
            Am iesit neputincios si nenorocit din Pretoriu. Afara l-am vazut pe Ioan rezemat de-o coloana. Mai pe urma, i-am descoperit si pe Manachen, Stefan si Isachar.
            -Unde e Petre? – I-am intrebat mai intai pe Ioan.
            -Nu stiu, mi-a raspuns el.
            -Dar fratele tau Iacov?
            -Nu stiu, repeta Ioan.
            -Dar ceilalti apostoli?
            La aceasta ultima intrebare doar a ridicat din umeri. Dintre toti, lipsa lui Petre imi dadea cel mai mult de gandit. Nu cumva il arestasera si pe el? Altminteri, pentru ce n-ar fi fost cu noi? Manachen mj-a soptit:
            -Nu te mai framanta, Sotirios! El face vointa Tatalui! Isi vrea crucea!
            In timp ce susoteau, Pilat a iesit din nou cu Iisus ij fata Gabbatei:
            -Eu nu-I gasesc nici o vine! Il va biciui si, pe urma, il voi pune in libertate!
            Stiam, din spusele lui Antonius, ca Pilat fusese generalissim in armata romana si, amintindu-mi acest amanunt, am inceput sa-l bombanesc:″Ce conducator de osti vei fi fost cand nu ai curajul sa iei o hotarare care sa le astupe gura nebunilor si pizmuitorilor? Ne tot repeti ca nu I-ai gasit nici o vina: dar, atunci, de ce nu-I dai drumul pe loc? Expediaza pe ciomagari si pe viperele care-I imping din spate, iar tu du-te si continua-ti somnul! Termina odata cu aceasta gloata nebuna, ca doar ai putea s-o faci printr-un singur cuvant!″ Toate acestea mi le-nsiram, in gand, se-ntelege, urmarind nehotararea guvernatorului. Intre timp, acuzatorii urlau cat ii tinea gura:
            -Rastigneste-l, ca revolta poporul prin toata Iudeea si Galileea!
            Auzind de Galileea, Pilat hotari sa-L trimita pe Domnul Iisus la Irod, venit in Ierusalim pentru sarbatorile Pastelui.
            Se vede ca Irod a fost instiintat de trimiterea lui Iisus, deoarece s-a gatit cum nu se poate mai ″frumos″: cu o coroana imensa, cu haine aurii si brodate cu pietre, cu cate patru, cinci inele pe un deget, ajungandu-I pana la unghiile lungi, ca de pasare de prada, vopsite si ele in mai multe culori. Ce mutra sinistra! Ce aratare de om! Cred ca pe intregul pamant nu mai are pereche!
            l-a primit pe Iisus cu mare si prefacuta bucurie:
            -Am auzit ca te-ai facut Imparatul Iudeilor! – I-a zis in batjocura. Vrei sa-mi iei locul? Atunci, sa arati ca un adevarat imparat, a continuat el si, lunadu-I mantia albastra de pe umerii lui Iisus, Il imbraca intr-o haina alba, traditionala regilor din Iudeea.
            -Am auzit ca faci minuni! – continua, in deradere. Hai, fa-ne si noua una, ca sa vedem de ce esti in stare! – Ii porunci el ranjind.
            Iisus tacea si-l privea cu mila. La obrazniciile lui Irod, s-au alaturat si slujitorii sai, cerandu-I sa le faca o minune. Pana la urma, tacerea Profetului l-a infuriat pe Irod, care a inceput sa-L insulte. In acelasi timp, mai marii preotilor iudei aflati acolo de fata, repetau acuzarile lor vehemente si mincinoase. Pierzandu-si rabdarea, Irod a urlat la Iisus:
            -Daca nu esti bune de nimic, atunci iesi! N-am nevoie de tine! Carati-va de aici, pana nu pun garzile sa vare sabiile in voi!
            Un soldat roman L-a imbrancit pe Iisus si au iesit din palat, introcandu-se la guvernator. Pana la Pretoriu, aflat in partea de nord, am strabatut tot orasul, caci Irod locuia tocami in extremitatea sudica a Ierusalimului. Pe drum, I s-au alaturat o multime de gura-casca, de curiosi, dar si de oameni de buna credinta.
            Din nou Pilat a ramas cu Iisus in Pretoriu si din nou a iesit cu El inaintea gloatelor si acuzatorilor:
            -Mi-ati adus pe acest om invinuindu-L ca tulbura poprul iudeu. Eu l-am cercetat inaintea voastra, dar nu-I gasesc nici o vina din cate le insirati voi! Si nici Irod nu L-a gasit vinovat. Asadar, va fi bicuit si pe urma am sa-I dau drumul!
            -Ba nu, rastigneste-L! – urla iarasi gloata, indemnata de preoti si de farisei, care voiau uciderea Invatatorului.
            Pilat le aminti obiceiul, intrat in traditie, de a elibera la sarbatorile Pastelui un osandit iudeu. Si, cum pe atunci urma sa fie rastignit un talhar si ucigas pe nume Baraba, le-a cerut sa aleaga intre acesta si Iisus. Bineinteles ca batausii si mai maeii Sinedriului l-au ales pe Baraba.
            -Si atunci, ce vreti sa fac cu regele vostru? – intreba iarasi guvernatorul.
            -Rastingiti-L! Rastigniti-L! – vuira glasurile ciomagarilor si ale vrajmasilor lui Iisus.
            -Eu nu-I gasesc nici o vina care sa-L trimita la maorte! – se incapatana Pilat.
            In vacarmul de neinchipuit, mai marii preotilor repetau cu salbaticie invinuirile nascocite. Pilat se intoarse din nou la Iisus, intrebandu-L:
            -Tu nu auzi de zic impotriva Ta? Pentru ce nu raspunzi, o vorba macar?
            Se vedea limpede ca voia sa-I intinda o mana de ajutor, silindu-L sa ia cuvantul in aparare. Dar Iisus continua sa taca. Hartuit de multime, Pilat porunci bicuirea invinuitului, retragandu-se in Pretoriu, Pe Iisus L-au luat garzile in primire. I-au pregatit, din spini taratori, o coroana hidoasa pe care I-au tras-o pe frunte, dupa care au inceput sa-L Batjocoreasca in tot felul, lovindu-L si palmuindu-L.
            Dupa o vreme, Pilat reveni din Pretoriu, urmat de Iisus imbracat intr-o haina rosie din purpura si purtand coroana de spini. Pilat zise, in latineste:
            -Iata Omul! Vi-L aduc, ca sa stiti ca eu nu-I gasesc nici o vina!
            Toata gloata s-a pornit pe urlete:
            -Rastingiti-L! Rastigniti-L!
            Atunci, adresandu-se preotilor din fata, Pilat a zis:
            -Luati-L voi si judecati-L, pentru ca eu nu-I gasesc nici o vina!
            Mai marii Sinedriului au raspuns:
            -Dupa legea noastra, El trebuie sa moara, pentru ca s-a facut pe sine Fiul lui Dumnezeu! Dar noua nu ne este ingaduit sa omoram pe nimeni!
            Pilat L-a intrebat pe Iisus:
            -De unde esti Tu?
            Insa Profetul nu i-a raspuns. Pilat a continuat:
            -Mie nu imi vorbesti? Nu stii ca am putere sa Te eliberez sau sa Te rastignesc?
            Abia atunci Iisus i-a raspuns, zicandu-i:
            -N-ai avea nici o putere, daca nu ti-ar fi data de sus!
            In ciuda raspunsului ce-l primi, Pilat continua incercarile de a-L scapa de la moarte, pana cand mai marii Sinedriului au inceput sa-l ameninte direct si pe fata, strigandu-i:
            -Daca-I dai drumul, esti impotriva Cezarului!
            Inmarmurit de atata ura, Pilat tacu un rastimp, dupa care ceru un vas cu apa si se spala pe maini, rostind inaintea tuturor:
            - Sunt nevinovat de sangele acestui om! Va priveste!
            Tot Sinderiul si gloatele adunate au raspuns intr-un glas:
            -Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri sa cada!
            Pilat se aseza pe scaunul de judecator si mai facu o ultima incercare de a-L scapa pe Iisus. Aratand cu mana spre El, glasui:
            -Iata pe Imparatul vostru! Vreti sa-l ucideti?
            -Rastigniti-L! Rastigniti-L! – vuia multimea turbata.
            -Sa-L rastignesc pe Imparatul Vostru? – mai zise Pilat.
            Mai marii preotilor au raspuns:
            -N-avem alt imparat in afara de Cezar!
            Fata de staruintele lor, Pilat ceda si-L preda pe Iisus iudeilor, spre a fi rastignit.


            ″Doamne, ce popor! Ce popor!″ - imi ziceam disperat. Dupa ce cerusera lui Samuel sa le dea un rege, ca sa fie si ei ca celelalte neamuri, iar Dumnezeu, indurandu-se de rugile lor le daduse ca rege pe proriul Sau Fiu, mai marii preotilor calcau in picioare dorinta de veacuri a Israelului cea mai sfanta nadejde a lor, sa-L nimiceau pe Mesia!
            Portile fortaretei Antonia s-au deschis larg ca sa intre convoiul care se pregatea. A iesit mai intai un tribun roman, in spatele lui un sutas, urmat de doi soldati, fiecare avand in mana un bici. In urma lor, alti satrapi, incadrand condamnatii: pe Iisus ducandu-si crucea in spinare si doi talhari. De grumajii fiecarui osandit, era legata cu sfoara o tablita din lemn, pe care li se scrisesera numele. Pe cea a lui Iisus, se vedea:″iisus Nazarinean Rex Iudeorum″ (iisus Nazarineanul Regele Iudeilor). Aceeasi inscriptie se repeta in ebraica si-n greaca. Pe margine, mergeau saisprezece soldati, opt in stanga si opt in dreapta, toti cu palosele in teaca. Convoiul se inchidea cu inca un sutas, plus doi soldati cu bice. Ioan mergea alaturi de Iisus. Noi (Antonius, Dionisios, eu, Stefan, Isachar si Manachen) ne-am strecurat in spatele Invatatorului, iar in urma noastra s-au insirat o multime de femei, printre care si mama lui Iisus, plus o ceata imensa de oameni simpli. Curand am luat seama ca Manachen disparuse. L-am intrebat pe Stefan unde putea sa fie.
            -A ramas in urma, mi-a soptit el.
            Am iesit din convoi si am facut cale intoarsa. L-am gasit pravalit in mijlocul drumului. L-am apucat de brate, incercand sa-l ridic si incurajandu-l:
            -Degeaba, Sotirios! – a mormait el. Picioarele nu ma mai duc, nu pot sa le misc!
            Fara sa vreau, am lovit sticluta din buzunar, de care uitasem complet in cumplita emotie. Am scos-o si i-am pus-o la gura, indemnandu-l sa bea. Curand, licoarea si-a facut efectul, si Manachen mi-a spus deznadajduit:
            -Haide, sa mergem! Vreau sa-I duc crucea!
            Dar in ciuda vointei lui aprige, picioarele tot nu-l tineau, asa ca mai mult l-am tarat pana ce-am ajuns convoiul din urma. Tocmai cand ne-am incadrat in rand cu ceilalti, iisus a cazut sub greutatea crucii. I-am facut semn lui Stefan sa I-o ia. Dar Stefan imi raspunse in ebraica:
            -Nu vrea! A mai cazut in doua randuri si am vrut sa-L ajut, insa nu mi-a ingaduit, spunandu-mi ca este crucea Lui!
            Atunci am hotarat sa nu mai facem nici o incercare cata vreme o mai putea duce. Manachen isi revenise, mergea nesprijinit, dar cufundat in tacere si jale.
            Iisus facea doi pasi, dupa care se pravalea. Apoi iara doi pasi si din nou cadea. Pe urma a inceput sa cada la fiecare pas. Ne-am oprit la o raspantie, iar pe unul din drumuri inainta o caruta trasa de boi. Cand Iisus ajunse in dreptul ei, aceasta nu mai putea inainta. Carutasul cobori si se propti cu mainile in brau dinaintea convoiului. Iisus cazu chiar la picioarele lui pentreu a paisprezecea oara si nu se mai putea ridica de sub cruce, fiind sleit de puteri. Unul din soldatii roamni ii striga carutasului:
            -Pune mana pe cruce, ma, taranoiule! Doar vezi ca nu mai poate sa se ridice osanditul!
            Dar omul parca nici nu auzise, de nesimtitor. Si nici nu se clinti, de parca nu auzise. Abia cand soldatul l-a amenintat cu biciul si-a plecat umarul si a luat crucea in spate. Dionisios il cunostea, era vecinul sau, Simon gecul, din Cirene. Cand l-a vazut pe Dionisios, i-a soptit ca unul din fiii sai era vatamat de-o boala si nevasta-sa il astepta sa-I aduca de la camp niste buruieni de leac. Dionisios atat astepta: de cum ii auzi tanguirea, ceru sa-I alunece crucea pe umarul sau, iar pe urma il trimise acasa. Din momentul acela, noi am dus crucea. Dupa Dionisios a luat-o Antonius, apoi eu. Cand am luat-o pe umeri mi-am dat seama ce grea putea fi si am aruncat o privire furisa la Domnul Iisus.
            Vai, Parinte Ceresc, ce facusera salbaticii de barbari din frumusetea-I dumnezeiasca! Obrajii devenisera vineti, strambi si umflati, de pe urma palmelor si pumnilor, siroaie de sange Ii curgeau pe frunte, prelingandu-I-se pe-ntreaga fata, mainile, de asemenea, erau numai sange, barba se umpluse de scipati si de sange, buzele Ii crapasera si erau tot insangerate. Un chip al durerii! Nu Ii vedeam spatele, dar mersul, abia tarat, imi sfasia inima. Mi-am intors privirea aiurea, fiindca, in ciuda licoarei ce-o bausem, simteam ca ma prabusesc. Convoiul inainta anevoie, nu doar din pricina lui Iisus, sar si a celor osanditi, care abia se miscau.
            Dupa mine, a luat crucea Stefan, apoi Isachar (orbul din nastere vindecat de Iisus), dupa el Manachen, si tot asa am schimbat-o intre noi. Femeile aflate in urma noastra Il boceau cu glas mare, insa, la un moment dat, El s-a intors catre ele si le-a zis:

            -Fiice ale Israelului, nu Ma plangeti pe Mine, ci pe voi si copiii vostri! Caci vor veni zile cand veti zice:″Ferice de cele sterpe, de pantecul care nu a nascut si de sanii care n-au alaptat!″. Iar muntilor le veti zice:″Cadeti peste noi!″; si delaurilor:″Ascundeti-ne!″. daca fac aceasta cu copacul cel verde, ce vor face cu cel uscat?!

(Jurnalul doctorului Sotirios Crotos – Ucenicul lui Hristos)

marți, 11 aprilie 2017

Ucenicul lui Hristos-Jurnalul doctorului Sotirios Crotos (I)


            Mai erau putine zile pana la Paste si, cum familiarii si o parte din ucenici ramasesera pe la casele lor, mai erau langa El cativa ucenici, apostolii si Isachar, fostul orb din nastere. Toti eram tristi si cu inimile grele. Inconjurandu-l ca de obicei, El ne-a spus:
            -Copii! Pentru putina vreme mai sunt cu voi! Ma veti cauta, dar acolo unde merg Eu, voi nu puteti veni! Porunca noua va dau voua: sa va iubiti unii pe altii, asa cum v-am iubit Eu! Prin aceasta va cunoaste lumea ca sunteti alesii Mei! Sa nu va speriati! Aveti incredere in Dumnezeu si aveti incredere in Mine! In casa Tatalui Meu sunt multe lacasuri. Ma duc sa va pregatesc unul, si daca ma voi fi dus si vi l-oi fi pregatit, voi veni sa va iau cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi. Cunoasteti calea unde ma duc.
            Atunci Toma a zis:
            -Doamne, nu stiu unde Te duci si nu stim calea!
            Iisus a zis:
            -Eu sunt Calea, Adevarul si Viata! Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal. Eu sunt adevarata cale si adevarata viata! Voi Ma cunoasteti pe Mine si-L cunoasteti si pe Tatal Meu, M-ati vazut pe Mine si L-ati vazut si pe Tatal!
            Filip a zis:
            -Doamne! Arata-ne pe Tatal si ne este de ajuns!
            Iisus i-a raspuns:
            -Filip, Eu sunt de atata vreme cu voi si tu nu M-ai cunoscut? Cine M-a vazut, L-a vazut si pe Tatal! De ce spui tu:″Arata-ne pe Tatal?″ Tu nu stii ca Eu sunt in Tatal si Tatal este in Mine? Cuvintele pe care le rostesc, nu le spun de la Mine, ci Tatal, care este in Mine, le spune! Si tot Tatal face toate minunile pe care le-ati vazut! Credeti-Ma! Eu sunt in Tatal si Tatal este intru Mine! Credeti-Ma, cel putin pentru minunile pe care le-am savarsit! Adevar zic voua: orice veti cere, in numele Meu, veti primi, pentru ca Tatal sa fie marit prin Fiu si Fiul prin Tata! Daca Ma iubiti pe Mine, paziti poruncile Mele si Eu voi ruga pe Tatal sa va trimita un Mangaietor: pe Duhul Adevarului, ca sa ramana in veci cu voi! El va va invata tot si va va aduce aminte tot ce v-am spus. Ramaneti in Mine si Eu voi ramane in voi. Nu va voi lasa singuri in lume, ci voi veni la voi. Daca ramaneti in Mine, cuvintele Mele raman in voi si veti cere orice ati vrea si o sa primiti!
            Va las iubirea Mea! Dupa cum m-a iubit Tatal pe Mine si Eu v-am iubit pe voi. Ramaneti in iubirea Mea!
            Va las in pacea Mea, sa nu vi se tulbure inima si sa nu va speriati. Ati auzir ca v-am zis:″Ma duc, si voi veni iar la voi!″ Daca M-ati fi iubit, v-ati fi bucurat ca ma duc la Tatal! V-am spus toate acestea, mai inainte ca ele sa se intample, iar atunci cand se vor intampla, sa credeti!
            Va las bucuria Mea, pentru ca bucuria voastra sa fie deplina!
            Mai am multe a va spune, dar nu le puteti intelege acum! Cand va veni Duhul Adevarului, va va invata calea spre adevarul adevarat, caci nu va vorbi de la Sine, ci de la Tatal; El va va vesti cele ce vor sa fie!
            Erau intr-adevar cuvinte de adio, simteam ca-si lua ramas bun de la noi!
            -Intristarea v-a cuprins inimile, dar ma veti vedea; si atunci inimile voastre se vor bucura. Si nimeni nu va putea sa va ia bucuria aceasta. In ziua aceea, nu ma veti intreba nimic.
            Adevar zic voua: orice veti cere in numele Meu de la Tatal, vi se va da voua! Pana acum n-ati cerut nimic in numele Meu! Cereti si veti primi, ca bucuria voastra sa fie deplina!
            Eu voi ruga pe Tatal Meu pentru voi, desi Tatal meu va iubeste, pentru ca voi m-ati iubit si ati crezut ca de la Tatal am venit in lume si ma duc la Tatal!


            Innopandu-se, Iisus s-a retras in munte pentru a se ruga, pe cand noi am coborat in oras, am mancat la hangiul Shalum, dupa care ne-am intors in grainda Ghetzimani, ne-am infasurat in mantale si ne-am lungit pe iarba. Niciunul nu aveam curajul de a vorbi. Eu sedeam intre Petre si Matei; langa Petre era Ioan, iar langa Matei era Filip, cel plin de indoiala. De altminterea, el a si rupt tacerea:
            -Eu Il vad pe Iisus, dar pe Tatal nu-L vad in El!
            Fara sa vreau, m-am trezit ripostandu-i:
            -Filip! Tatal este spirit si nu ai cum sa-L vezi! El este de o stralicre foarte puternica, la care ochii nostri omenesti nu rezista, ci am orbi, ori chiar am muri pe loc! Iisus ne spune:″Tatal este in Mine″ - deci, noi trebuie sa-L cautam si sa-L vedem pe Tatal in manifestarile spirituale ale lui Iisus! Ori, Iisus este Lumina?
            -Da, mi-au raspuns toti in cor.
            -Iisus este Iubire?
            -Este, au confirmat ei din nou.
            -Iisus este Mila?
            -Este!
_          -Iisus este Iertare?
            -Da, recunoscura din nou.
            -Iisus e Rabdare?
            -Este!
            -Iisus e Bunatate?
            -Este!
            -Iisus e Adevar?
            -Da!
            -Iisus e Dreptate?
            -Este!
            -Iisus e Atotvazator si Atotstiutor?
            -Este!
            -Iisus este Atotputernic, prin minunile savarsite, prin aparitiile si disparitiile Sale?
            -Este!
            -Atunci, ce mai vrei, Filipe? Acesta este Tatal care salasuieste in Iisus! Nu trebuie sa ti-L inchipui pe Tatal ca pe un om intrupar, cum Il vezi pe Iisus, ori cum suntem noi. Fiind Spirit, Dumnezeu a intrat in sulfetul lui Iisus si trebuie vazut in insusirile spirituale pe care le detine Iisus. Nu-I asa, Petre? – m-am intors catre cel ami autoritar dintre apostoli.
            -Asa e, recunoscu Petre, si mai adauga: Noi nu putem sa-L vedem pe Dumnezeu Tatal fata in fata, decat atunci cand vom merge in Cer. Numai asa ne este ingaduit a-L privi. Sotirios are dreptate, Filipe! Dumnezeu trebuie vazut in cuvintele si faptele lui Iisus. El insusi ne-a zis:″Eu nu am venit de la Mine in lume, ci Tatal M-a trimis. Eu repet cuvintele Tatalui, iar minunile ce le vedeti voi, Tatal le face!″ Ai inteles, Filip?
            -Asa, da, mormai acesta.
            Se amesteca si Andrei in vorba, zicand:
            -Se apropie sfarsitul! Mai marii Sinedriului au hotarat sa-L dea, dupa Paste, pe mana guvernatorului roman.
            -Ma intreb, ce vina ar putea sa-I gaseasca? -  am vorbit eu. Romanii sunt oamenii legii si trebuie sa vii la ei cu invinuiri serioase, pentru a ucide un om!
            Se auzi si taciturnul Ioan:
            -Minciuna si ura nascocesc destule ca sa omoare un om!
            Natanael – cel fara de viclenie – grai cu insufletire:
            -Numai sa indrazneasca sa-L atinga, c-o sa-I spulbere, ca nu mai ramane nici urma de praf de pe urma lor!
            Cei vreo douazeci de barbati care-L urmau pretutindeni pe Invatator incuviintara spusele lui Natanael. Numai Petre, Ioan si cu mine am tacut. Inaintea dialogului meu cu Iisus, si eu gandisem la fel. M-as fi bucurat sa-I vad praf si tandari. Insa dupa discutia in care ma oferisem sa mor in locul sau, ma incredintasem ca nimic si nimeni nu-I vor schimba hotararea. Era decis a implini voia Tatalui, deci consimtise sa sufere si sa moara pe cruce. Iar a treiz zi avea sa invieze, asa cum spusese. Petre si Ioan stiau mai multe decat ceilalti. Dovada era tacerea lor.
            A doua zi, Iisus a reaparut printre noi si ne-a luat cu Sine in Bethania. Mergea inaintea noastra. Singur. Mai erau doua zile pana la Pasti.


Simon Leprosul ne-a intampinat si a dat o masa in cinstea Invatatorului. Printre comeseni era si Lazar, cel inviat din morti. Maria, sora lui, a intrat in camera cu un vas de alabastru, in care era un parfum curat de mir, foarte scump. Ea a turnat din el pe capul Profetului, apoi I-a uns picioarele, stergandu-I-le cu parul ei lung. Dintre toti cei prezenti, martori la ce se intampla, numai iuda Iscariotul a dezaprobat gestul Mariei.
            -Pentru ce nu s-a vandut parfumul cu trei sute de dinari, ca sa fie impartiti saracilor? – spuse el.
            Dar nu grija pentru cei nevoiasi, ci fiindca, odata obtinuti banii si pusi in punga saracilor, i-ar fi putut lua cu lacomia lui cunoscuta si, in acelasi timp, cu necinstea sa binestiuta.
            Iisus raspunse:
            -Maria a pastrat parfumul pentru inmormantarea Mea si bine a facut! Caci pe saraci o sa-I aveti si de aici inainte cu voi, dar pe Mine, nu! Adevar zic voua: oriunde va fi predicata Invatatura mea, se va cunoaste si ce a facut aceasta femeie, astfel ca amintirea ei n-o sa piara.
            Petre Il intreba unde vrea sa petreaca sarbatorile Pastelor, pe cand ne intrebam spre Ierusalim. Iar Iisus a zis:
            -La intrarea in oras, veti gasi un om purtand pe umar un vas. Luati-va dupa el, si unde o sa intre, spuneti-I stapanului casei: ″Domnul iti trimite cuvant prin noi, zicandu-ti: Timpul Meu s-a apropiat si vreau sa mananc pastele in casa ta, impreuna cu oaspetii.″ El o sa va arate o incapere gata pregatita, pe care o sa Mi-o dea pentru petrecerea Pastelor.
            Auzindu-I cuvintele, am inteles ca se referea la Nicodim, fiindca era singurul in Iudeea care folosea barbati la caratul apei. Totodata, am desprins si hotararea Sa de a petrece Pastelor numai cu apostolii. Asa ca, zarind-o dupa un timp pe mamam Shari umpland urcioarele la o fantana, m-am apropiat si am zis:
            -Ma primiti sa fac Pastele impreuna cu voi?
            -Cu mare dragoste, Sotirios, imi raspunse ea. Chiar mai avem nevoie de o persoana ca sa putem termina mielul nostru. Ce bucuros va fi Dionisios! Abia te asteapta!
            Si, bineinteles, m-am dus. Totul a decurs potrivit obiceiurilor stravechi. Am stat in jurul mesei in picioare, gata de plecare, am cantat psalmi, am baut paharele cu vin si am mancat mielul pascal. Iacov si mama Shari au evocat sarbatorirea Pastelui, la iesirea din Egipt, iar la miezul noptii ne-am risipit fiecare in colturi, sa ne culcam. Eu cu Dionisios ne-am luat cate un covor si am suit pe terasa, nadajduind sa auzim glasul Profetului. Era o noapte linistita, cu luna plina, care isi revarsa razele peste templul lui Solomon, cu acoperisul lui aurit, peste palatul gurvernatorului si peste casa marelui preot Caiafa.
            Fara indoiala, am dormit zdravan, deoarece, la sculare, se facuse ziua de-a binelea si, in oras era mare larma. O groaza de lume fugea inspre partea de sus a Ierusalimului. ″Oare ce se intampla?″ - ne-am intrebat eu si Dionisios. Ne-am imbracat la iuteala si am coborat in ulita. O femeie alergand, ne-a strigat:
            -L-au arestat pe Iisus!
            -Si unde se afla? – am intrebat amandoi intr-un glas. N-am priceput raspunsul femeii, asa ca am repetat intrebarea primului intalnit, care ne-a zis:
            -Tocmai Il duc la guvernator!
            Am plecat in goana spre fortareata Antonia. In drum, ne-am oprit la Shalum, ca sa-mi iau sticluta cu bautura datatoare de forta. Shalum isi adapa vitele, ceilalti inca nu se trezisera, asa ca ne-am continuat calea fara a zabovi. In fata Gabbathei, locul de judecata, pavat cu pietroaie, am vazut mare agitatie si o ceata de ciomagari in miscare. Guvernatorul aparu, urmat de Iisus.
            Avea mainile legate la spate. De cum L-am vazut, mi s-au taiat picioarele si m-a apucat tremuratul. M-am dat dupa o coloana si am galgait cel putin jumatate din continutul sticlutei. Bautura m-a turtit fara intarziere, astfel ca, abia tarandu-mi picioarele, am ajuns langa Dionisios, care vorbea cu Antonius – sutasul din Capernaum, al carui servitor fusese vindecat de Iisus. El fusese de garda pe timpul noptii si, vazandu-L pe Iisus adus sub arest, ramasese sa vada ce avea sa se intample.
            Guvernatorul Pontiu din Pilat, un om aspru, grosolan, lacom de banmi si mare amator de mita, era intr-o dispozitie precara, pe simplul motiv ca fusese trezit din somn.
            -Ce invinuire aduceti acestui om? – intreba cu glas tunator.
            Totusi, din continutul intrebarii am inteles ca nu Il socotea un raufacator. Un preot iudeu i-a raspuns:
            -Daca nu era un raufacator, nu ti-L aduceam.
            -Luati-L si judecati-L dupa legea voastra! – raspunse Pilat, cu vadita iritare si sila.
            Anna, cu cei cinci feciori ai sai, cat si cu fariseii de frunte, sedeau raspanditi printre ciomagari, aruncandu-le in gura veninul acuzatiilor. Drept pentru care, acestia strigau:
            -A fost vazut si auzit instigand poporul la revolta impotriva Imperiului, numindu-se Hristos – Imparatul Ingerilor!
            -Esti Tu Imparatul Iudeilor? – il intreba Pilat.
            -Tu zici asta de la tine, sau altii ti-au spus-o? – riposta Iisus.



(Jurnalul doctorului Sotirios Crotos – Ucenicul lui Hristos)