luni, 20 martie 2017

RAMAS BUN…..TICOLINO


Nu stiti cine-i Ticolino? Fosta masinuta, un TICO alb, care ne-a plimbat pe orice vreme, multi ani, prin aceasta minunata tara. Dupa ce, in anul 2014 am cumparat-o pe “visinica” (o Kia visinie), i-am dat-o pe Ticolino Andutei. A folosit-o si ea, aproape un an de de zile, dupa care, defectandu-se a ramas, parasita, in parcare. Sambata, am predat-o la REMAT.
Desi este doar un lucru, iar asa cum se spune, nu trebuie sa ne lipim sufletul de bunurile pe care le avem, in momentul in care Ticolino a fost urcat in masina ce o ducea spre REMAT, am simtit un gol in suflet si m-au napadit amintirile.
Desi micuta, era destul de puternica, asa incat am ajuns cu ea in locuri greu accesibile. Cel mai greu loc unde, draga de ea, a urcat fara probleme, a fost schitul Budesti din Maramures. Din sat si pana la schit era un drum de aproximativ 6 km, numai cu piatra asezata cu coltul in sus. Pe drum, ne-am intalnit cu 2 ciobani care ne-au sfatuit sa ne intoarcem, caci nu vom ajunge. Sotul meu, pilotul lui Ticolino, a refuzat si asa am ajuns la manastire. Uimit, preotul de acolo ne-a intrebat cu ce am venit. Cand i l-am aratat pe Ticolino, s-a inchinat.
Ticolino, ca o masinuta viteaza ce a fost, a trecut si prin apa. Cu multi ani in urna, impreuna cu prietenii nostri, ne-am propus sa mergem in concediu la Baile Herculane. Imi aduc aminte ca anul acela era un an ploios, iar in noaptea premergatoare plecarii fusese vijelie mare. Dimineata, in jur de ora 5,00 am pornit la drum. Pe sosea tot vedeam ramuri de copac, baltoace de apa, iar la un moment dat, in apropiere de localitatea Adanca era…….inundatie. Asa ca, toata lumea ne sfatuia sa facem cale intoarsa caci Ticolino nu va putea trece deloc. Initial, am vrut sa intoarcem, insa vazand ca apele se retrag usor-usor, am asteptat. Ei bine, dupa cateva ore bune de asteptare, prietenul nostru a spus: O iau eu inainte (el avea Dacie) si voi dupa mine si mergem incet-incet. Ne rugam sa nu vina nimic din sens invers ca sa faca valuri si sa intre apa la delco ca am sfeclit-o. Zis si facut: am pornit incet prin apa (apa ajungea foarte aproape de inceputul geamurilor). Intr-adevar, Dumnezeu ne-a ocrotit si, pe portiunea de 2-3 km, cat am mers prin apa, nu ne-am intalnit cu nici o alta masina.
Ticolino nu a fost numai o masinuta puternica ci si foarte incapatoare, in ciuda aspectului ei minion. Cu un an inainte de a merge la Baile Herculane, am fost, cu aceeasi familie de prieteni la mare. Cand am ajuns, ne-am cazat si am vrut sa mergem spre plaja (cu masinile bineinteles, pentru ca locatia era foarte departe de plaja). In parcarea pensiunii, masina prietenului nostru s-a stricat (i s-au blocat franele), asa ca am dus-o la service, iar noi am plecat la plaja cu…..Ticolino. Cand am ajuns in parcare si am vrut sa platim, doamna care incasa taxa a ramas uimita cate persoane s-au dat jos din micuta masinuta: 8 persoane – 4 adulte, din care doua destul de solide, si 4 copii cu varste cuprinse intre 10-14 ani. Cand am vazut fata doamnei si a altor turisti care se oprisera sa vada “spectacolul” ne-am pus toti pe ras.
Draga noastra masinuta nu ne-a lasat niciodata, nici la plimbare, nici cand a fost vorba de a transporta materiale grele, nici in alte momente placute sau mai putin placute. Si atunci, cum sa nu simti un regret cand te desparti de ea? Doar a facut parte din familie ani de zile.
Asa ca, cu regret in suflet nu-mi ramane decat sa spun: RAMAS BUN……TICOLINO DRAG.





Niciun comentariu: