duminică, 26 martie 2017

Relaxarea de duminica

            Azi este o zi friguroasa, cu ploaie si vant, o zi in care mi-am propus sa va povestesc de ziua de duminica de saptamana trecuta care a fost o zi plina, inceputa, bineinteles, cu participarea la Sfanta Liturghie. Este momentul in care ii aducem multumire lui Dumnezeu pentru toate cate le primim.
            Cu sufletul hranit cu cele duhovnicesti, ne-am oprit la restaurantul “La Placinte” pentru a linisti soriceii din burtici. Desi este a doua oara cand alegem aceasta locatie (prima data a fost in Bucuresti, alaturi de prietenii nostri dragi: Anca si Petre), ne-am simtit la fel de bine. Atomosfera tipic romaneasca ce te intampina inca de la intrare - aranjamentele din covoare de lana, presuri  si basmale, muzica traditionala – precum si meniul bogat si extrem de delicios, fac atractiv acest restaurant pentru toate categoriile de clienti.



            Astfel, la o masa erau mai multe doamne cu o varsta venerabila, ce m-a dus cu mintea la un veritabil “Five o’clock” al lui Caragiale; o alta masa era ocupata de doi tineri frumosi si atat de indragostiti incat nu vedeau absolut nimic in jurul lor. O alta masa era rezervata pentru cateva familii cu copilasi ce venisera sa serbeze o zi de nastere.
            Dupa ce ne-am instalat comod, am comandat din bunatatile oferite si ne-am delectat cu sarmalute de post cu mamaliguta, fasole batuta cu muraturi, cartofi prajiti.



Si, pentru ca deserturile aratau teribil de bine, am incheiat aceasta masa bogata cu o tarta cu fructe de padure si o salata de fructe. Cine spune ca nu se poate tine post? Din punctul meu de vedere mancarurile de post sunt mai gustoase si mai variante.




            Dupa-amiaza, am pornit spre Bucuresti, mai precis spre Bragadiru, pentru a ne intalni cu o alta familie de prieteni: Daniela si Vasile. Cand am ajuns Vasile sapa in gradina din curtea casei, iar Daniela si mamica ei pusesera la crescut aluatul pentru scovergi. Pana ce ne-am tras noi putin sufletul, mama Danielei a si prajit scovergile, asa ca ne-am strans cu toti la masa si, intr-o atmosfera plina de veselie si bucurie le-am servit calde, asezonate cu diverse dulceturi, care de care mai fina si udate din plin cu bere si suc proaspat de portocale. Am ras, am povestitfiecare am depanant amintiri si uite asa, nici nu am simtit cand a trecut timpul si a trebuit sa pornim spre casa.
            La plecare, am primit de la Daniela o minunatie de vaza, lucrata chiar de ea ( O stiu ca este tare priceputa).
            Pe drumul spre casa ne-am oprit si am cumparat urzici, asa ca luni am avut de lucru.


miercuri, 22 martie 2017

“Mai bun este putinul celui drept…..”

            Astazi, din pacate, nu folosim libertatea spre bine, pentru sfintire, ci pentru laicizare. Mai demult oamenii lucrau toata saptamana, iar Duminica era nelucrare. Acum nu lucreaza nici sambata. Dar traiesc duhovniceste mai mult sau pacatuiesc mai mult? Daca si-ar valorifica timpul lor pentru cele duhovnicesti, oamenii ar fi altfel, ar fi mai adunati. Noi, oameni nenorociti ce suntem, pe toate le facem in paguba celor duhovnicesti, adica Il nedreptatim pe Hristos. Mirenii orice lucru il au de facut, Duminica se hotarasc sa-l faca. Cauta vreo Duminica pentru lucrul acesta, vreo sarbatoare pentru celalalt si astfel vine peste ei urgia lui Dumnezeu. Ce ajutor vor avea dupa aceea de la Sfinti? Duminica este o zi de corvoada? Chiar si o mica slujire de ar vrea sa ne faca cineva, sa o faca, dar nu Duminica.
            Noi nu lasam pe Dumnezeu sa ne calauzeasca. Iar tot ceea ce nu se face cu credinta in Dumnezeu, nu are legatura cu Dumnezeu; este ceva lumesc. De aceea nici nu are binecuvantare lucrul pe care il facem si astfel nu are rezultate bune. Dupa aceea spunem: “Diavolul este de vina”. Nu este de vina diavolul, ci noi nu lasam pe Dumnezeu sa ne ajute. Cand lucram in zile de sarbatoare dam drepturi diavolului si de la inceput intra in lucrarile noastre. Mai bun este putinul celui drept decat bogatia multa a pacatosilor, spuine psalmul. Aceasta are binecuvantare, toate celelalte sunt talas. Asadar, trebuie sa avem credinta, marime de suflet si evlavie si sa le lasam pe toate cu incredere in pronia lui Dumnezeu. Altfel, diavolul ne va pune sa lucram in sarbatori, iar in celelalte zile vom casca gura.

            Si sa vedeti cum Dumnezeu niciodata nu-l paraseste pe om! In Duminici si sarbatori nu am lucrat si de aceea Dumnezeu niciodata nu m-a lasat, ci toate treburile mi le binecuvanta. Imi aduc aminte ca au venit niste masini de treierat in sat si l-au instiintat pe tatal meu ca vor incepe in ziua de Duminica, mai intai ogoarele noastre, dupa care vor pleca mai departe. Atunci tatal meu imi spune:”Ce sa facem? Au venit masinile”.”Eu nu lucrez Duminica, i-am spus. Sa incepem de luni”.”Daca vom pierde aceasta ocazie, ne vom chinui mult cu caii”, imi spune tatal meu. “Nu-I nimic, ii spun. Lasa sa treier pana la Craciun”. Apoi am mers la biserica fara sa dau importanta faptului. De indata ce masinile au pornit spre locul de treierat, s-au stricat in drum si au instiintat din nou pe tata:”Sa ne iertati, dar s-au stricat masinile. Vom merge la Ioanina sa le reparam si luni vom incepe intai de la dumneavoastra!”. Astfel n-au mai treierat Duminica, ci luni. Multe de acestea au vazut ochii mei.

luni, 20 martie 2017

RAMAS BUN…..TICOLINO


Nu stiti cine-i Ticolino? Fosta masinuta, un TICO alb, care ne-a plimbat pe orice vreme, multi ani, prin aceasta minunata tara. Dupa ce, in anul 2014 am cumparat-o pe “visinica” (o Kia visinie), i-am dat-o pe Ticolino Andutei. A folosit-o si ea, aproape un an de de zile, dupa care, defectandu-se a ramas, parasita, in parcare. Sambata, am predat-o la REMAT.
Desi este doar un lucru, iar asa cum se spune, nu trebuie sa ne lipim sufletul de bunurile pe care le avem, in momentul in care Ticolino a fost urcat in masina ce o ducea spre REMAT, am simtit un gol in suflet si m-au napadit amintirile.
Desi micuta, era destul de puternica, asa incat am ajuns cu ea in locuri greu accesibile. Cel mai greu loc unde, draga de ea, a urcat fara probleme, a fost schitul Budesti din Maramures. Din sat si pana la schit era un drum de aproximativ 6 km, numai cu piatra asezata cu coltul in sus. Pe drum, ne-am intalnit cu 2 ciobani care ne-au sfatuit sa ne intoarcem, caci nu vom ajunge. Sotul meu, pilotul lui Ticolino, a refuzat si asa am ajuns la manastire. Uimit, preotul de acolo ne-a intrebat cu ce am venit. Cand i l-am aratat pe Ticolino, s-a inchinat.
Ticolino, ca o masinuta viteaza ce a fost, a trecut si prin apa. Cu multi ani in urna, impreuna cu prietenii nostri, ne-am propus sa mergem in concediu la Baile Herculane. Imi aduc aminte ca anul acela era un an ploios, iar in noaptea premergatoare plecarii fusese vijelie mare. Dimineata, in jur de ora 5,00 am pornit la drum. Pe sosea tot vedeam ramuri de copac, baltoace de apa, iar la un moment dat, in apropiere de localitatea Adanca era…….inundatie. Asa ca, toata lumea ne sfatuia sa facem cale intoarsa caci Ticolino nu va putea trece deloc. Initial, am vrut sa intoarcem, insa vazand ca apele se retrag usor-usor, am asteptat. Ei bine, dupa cateva ore bune de asteptare, prietenul nostru a spus: O iau eu inainte (el avea Dacie) si voi dupa mine si mergem incet-incet. Ne rugam sa nu vina nimic din sens invers ca sa faca valuri si sa intre apa la delco ca am sfeclit-o. Zis si facut: am pornit incet prin apa (apa ajungea foarte aproape de inceputul geamurilor). Intr-adevar, Dumnezeu ne-a ocrotit si, pe portiunea de 2-3 km, cat am mers prin apa, nu ne-am intalnit cu nici o alta masina.
Ticolino nu a fost numai o masinuta puternica ci si foarte incapatoare, in ciuda aspectului ei minion. Cu un an inainte de a merge la Baile Herculane, am fost, cu aceeasi familie de prieteni la mare. Cand am ajuns, ne-am cazat si am vrut sa mergem spre plaja (cu masinile bineinteles, pentru ca locatia era foarte departe de plaja). In parcarea pensiunii, masina prietenului nostru s-a stricat (i s-au blocat franele), asa ca am dus-o la service, iar noi am plecat la plaja cu…..Ticolino. Cand am ajuns in parcare si am vrut sa platim, doamna care incasa taxa a ramas uimita cate persoane s-au dat jos din micuta masinuta: 8 persoane – 4 adulte, din care doua destul de solide, si 4 copii cu varste cuprinse intre 10-14 ani. Cand am vazut fata doamnei si a altor turisti care se oprisera sa vada “spectacolul” ne-am pus toti pe ras.
Draga noastra masinuta nu ne-a lasat niciodata, nici la plimbare, nici cand a fost vorba de a transporta materiale grele, nici in alte momente placute sau mai putin placute. Si atunci, cum sa nu simti un regret cand te desparti de ea? Doar a facut parte din familie ani de zile.
Asa ca, cu regret in suflet nu-mi ramane decat sa spun: RAMAS BUN……TICOLINO DRAG.





joi, 16 martie 2017

Primavara – anotimpul Invierii

Primavara, anotimpul care ne duce cu gandul la un nou inceput, anotimpul in care totul se trezeste la viata, in care natura ne imbie sa lasam totul balta si sa evadam pentru ca are multe de aratat si oferit. Nu degeaba este numit “anotimpul Invierii”.
Padurile incep sa inverzeasca, iar de sub frunzele vestede se ivesc flori mici si firave ca toporasii si ghioceii, dar si urzicile “neprietenoase”, insa foarte gustoase. Nu ne ramane decat sa le culegem.
In gradini agitatie mare: se pregatesc rasadnitele pentru a primi semintele de legume si a le transforma in mici plantute; se pregatesc gradinile si campurile pentru insamantarea noii recolte.
Totul in jur emana bucurie si fericire.

In aceasta frumoasa perioada anului are loc si pregatirea sufleteasca pentru marea sarbatoare a Invierii Domnului. Natura si oameni – intreaga creatie a lui Dumnezeu-pune un nou inceput.



miercuri, 15 martie 2017

“Mai bun este putinul celui drept…..”

            Astazi, din pacate, nu folosim libertatea spre bine, pentru sfintire, ci pentru laicizare. Mai demult oamenii lucrau toata saptamana, iar Duminica era nelucrare. Acum nu lucreaza nici sambata. Dar traiesc duhovniceste mai mult sau pacatuiesc mai mult? Daca si-ar valorifica timpul lor pentru cele duhovnicesti, oamenii ar fi altfel, ar fi mai adunati. Noi, oameni nenorociti ce suntem, pe toate le facem in paguba celor duhovnicesti, adica Il nedreptatim pe Hristos. Mirenii orice lucru il au de facut, Duminica se hotarasc sa-l faca. Cauta vreo Duminica pentru lucrul acesta, vreo sarbatoare pentru celalalt si astfel vine peste ei urgia lui Dumnezeu. Ce ajutor vor avea dupa aceea de la Sfinti? Duminica este o zi de corvoada? Chiar si o mica slujire de ar vrea sa ne faca cineva, sa o faca, dar nu Duminica.
            Noi nu lasam pe Dumnezeu sa ne calauzeasca. Iar tot ceea ce nu se face cu credinta in Dumnezeu, nu are legatura cu Dumnezeu; este ceva lumesc. De aceea nici nu are binecuvantare lucrul pe care il facem si astfel nu are rezultate bune. Dupa aceea spunem: “Diavolul este de vina”. Nu este de vina diavolul, ci noi nu lasam pe Dumnezeu sa ne ajute. Cand lucram in zile de sarbatoare dam drepturi diavolului si de la inceput intra in lucrarile noastre. Mai bun este putinul celui drept decat bogatia multa a pacatosilor, spuine psalmul. Aceasta are binecuvantare, toate celelalte sunt talas. Asadar, trebuie sa avem credinta, marime de suflet si evlavie si sa le lasam pe toate cu incredere in pronia lui Dumnezeu. Altfel, diavolul ne va pune sa lucram in sarbatori, iar in celelalte zile vom casca gura.

            Si sa vedeti cum Dumnezeu niciodata nu-l paraseste pe om! In Duminici si sarbatori nu am lucrat si de aceea Dumnezeu niciodata nu m-a lasat, ci toate treburile mi le binecuvanta. Imi aduc aminte ca au venit niste masini de treierat in sat si l-au instiintat pe tatal meu ca vor incepe in ziua de Duminica, mai intai ogoarele noastre, dupa care vor pleca mai departe. Atunci tatal meu imi spune:”Ce sa facem? Au venit masinile”.”Eu nu lucrez Duminica, i-am spus. Sa incepem de luni”.”Daca vom pierde aceasta ocazie, ne vom chinui mult cu caii”, imi spune tatal meu. “Nu-I nimic, ii spun. Lasa sa treier pana la Craciun”. Apoi am mers la biserica fara sa dau importanta faptului. De indata ce masinile au pornit spre locul de treierat, s-au stricat in drum si au instiintat din nou pe tata:”Sa ne iertati, dar s-au stricat masinile. Vom merge la Ioanina sa le reparam si luni vom incepe intai de la dumneavoastra!”. Astfel n-au mai treierat Duminica, ci luni. Multe de acestea au vazut ochii mei.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

luni, 13 martie 2017


Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Luni,13.03.2017, orele 21.00

Afara:
E noapte, frig si burniteaza.

Mă gândesc:
La purtarea de grija si dragostea lui Dumnezeu si Maicii Sale catre copii nostri. Ma gandesc ce frumos a lucrat Dumnezeu de a scapat-o pe fiica noastra Andreea ede o mare si lunga suferinta.

Invat:
Sa am rabdare, caci acesta este unul din punctele mele slabe.

Sunt recunoscătoare pentru:
Pentru sapataman trecuta cand, impreuna cu fiica mea, ne-am schimbat look-ul, pentru plimbarea facuta impreuna cu ea si sotul meu la Sinaia. Sunt recunoscatoare pentru duminica ce abia a trecut si pe care am petrecut-o alaturi de prieteni tare dragi sufletului nostru.

Din bucătărie:
Ciorbita de dovlecei, mancarica de spanac cu leurda si salata de vinete..

Ce mai mesteresc:
Incerc sa fac huse crosetate pentru tigaile de teflon.

Intentionez sa:
Merg in week-end la parinti si sa pun arpagicul.

Ceea ce astept (sper):
Sa vina vremea calda.

Citesc:
Tot despre parintele Porfirie.

Ascult:
Deocamdata nimic.

În casa:
Ordine si curatenie, lucru pentru care ii multumesc doamnei Dana.

Ce planuri am:
Ma gandesc unde as putea sa petrec Sfantul Paste.

O fotografie: