marți, 31 ianuarie 2017


Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Marti, 31.01.2017, orele 17.00

Afara:
Soarele se pregateste de apus. Azi a fost chiar o zi senina si frumoasa, dupa atatea zile de ger si frig. Cel putin, ieri dimineata a fost cumplit cand ne-am trezit inconjurati de gheata. Totul era un patinuar natural. Salva Domnului ca nu am trecut cu bine de ziua de ieri.

Mă gândesc:
Pornind de la cuvantul pe care ni l-am stabilit ca motto pentru acest an, ne tot gandim sa o activitate de voluntariat (eu si al meu sot) si tot cautam si cautam, insa in Ploiesti nu gasim nimic care sa ni se potriveasca.

Invat:
Incerc sa invat sa ma organizez mai bine, sa fiu mai putin neumltuminta ca nu pot face tot ceea ce imi propun.

Sunt recunoscătoare pentru:
Pentru fiecare zi daruita de Dumnezeu

Din bucătărie:
Azi nu pregatesc decat mucenici muntesti, la cererea copiiilor. Dupa care continui sa curat de etichete sticle si borcane.

Ce mai mesteresc:
Nimic, pentru ca incerc sa aduc la zi toate treburile ramase in urma. Sambata, am reusit sa cos putin si la goblen.

Intentionez sa:
Recuperez toate treburile pana in week-end.

Ceea ce astept (sper):
Sper ca in week-end vremea sa fie placuta si sa pot iesi la plimbare

Citesc:
Recitesc cartile despre parintele Porfirie.

Ascult:
Deocamdata nimic.

În casa:
Dezordine si praf. Bleah.

Ce planuri am:
Sa ma plimb.


miercuri, 25 ianuarie 2017



Vredniciile si slava omeneasca



            Ma mir cum unii dau atata insemnatate slavei omenesti, iar nu slavei lui Dumnezeu ce ne asteapta, si atat de mult „alearga dupa slava oamenilor”. Chiar daca am dobandi vrednicia cea meai mare care exista si ne-ar lauda toata lumea, la ce ne-ar folosi? Laudele lumii ne vor duce in Rai sau ne vor imbranci in iad?Ce spune Hristos? Slava de la oameni nu primesc. La ce mi-ar fi folosit daca as fi folosit daca as fi devenit ieromonah, episcop, patriarh? Vredniciile m-ar fi ajutat sa ma mantuiesc sau ar fi fost o greutate prea mare pentru un Paisie slab si m-ar fi surpat in iad?  Daca n-ar exista cealalta viata, ar fi putut fi indreptatita o astfel de neghiobie, dar unul care urmareste mantuirea sufletului sau pe toate le vede „gunoaie”si nu alearga dupa vrednicii.
            Cu toate ca Moise a fost trimis de Dumnezeu sa elibereze poporul lui Israil, nu s-a invrednicit sa intre in Pamantul Fagaduintei, pentru ca a ajuns sa se supere pe Dumnezeu din pricina poporului. Traia mereu in carteala poporului si de aceea odata s-a suparat. „Im cer apa”, a spus. „De unde sa le gasesc apa?”. Dar cu putin mai inainte lovise piatra, scosese apa si le daduse sa bea! Era greu sa faca si acum la fel? Se incurcase cu problemele si cu nevoile poporului si uitase cata apa scosese mai inainte. Din pricina multelor griji pe care le avea, nu si-a dat seama ce a facut, ca sa ceara iertare de la Dumnezeu. Daca ar fi cerut iertare, Dumnezeu l-ar fi iertat. Faptul ca nu a intrat in Pamantul Fagaduintei a fost un canon mic de la Dumnezeu, o pedeapsa pentru manierea lui. Fireste, Dumnezeu l-a luat in Rai si l-a cinstit prin faptul ca l-a trimis impreuna cu Proorocul Ilie pe muntele Taborului, la Schimbarea la Fata a Domnului. Toate acestea ajuta sa intelegem cat de mare piedica se face vrednicia, cu responsabilitatile ei, in drumul unui crestin spre Rai.
            Unii, in vreme ce ar trebui sa fie numai bucurie, atat launtric, cat si la exterior, pentru ca Dumnezeu a iconomisit sa fie eliberati de orice responsabilitate, dimpotriva, ei urmaresc responsabilitati si vrednicii, iar atunci cand nu li se dau se chinuiesc, stricandu-si astfel sufletul si trupul lor, biserica lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel. Desi Dumnezeu le pregateste slava cereasca, ei vor s mearga in Rai, dar sa fie slaviti si de oameni.
            Poate ma va intreba cineva: „De ce unii sunt slaviti atat de oameni cat si de Dumnezeu?”. Nimeni nu va fi slavit de Dumnezeu, atunci cand cauta slava oamenilor. Sa nu urmareasca nimeni niciodta responsabilitati. Atunci cand este slobozit de responsabilitati ar trebui sa se bucure, iar nu sa se mahneasca. Daca nu se bucura, inseamna ca exista inaluntrul sau viclenie sau mandrie. Niciodata sa nu urmarim vrednicii prin care sa fim slaviti, deoarece aceasta dovedeste ca boala este agravata. Arata ca mergem pe un drum gresit, altul decat cel al smereniei, pe care au mers Sfintii Parinti si au ajuns in Rai.
            Cunoastem atatie Sfinti Parinti care au fugit de vrednicii, egumenii, preotie, episcopie. Unii si-au taiat mainile, altii nasul, altii urechile, iar altii limba, ca sa nu fie madularele intregi si astfel sa fie hirotoniti. Unii erau ascunsi in colibele lor si au fost hirotoniti  pe deasupra acelora, iar pe altii i-au hirotonit de departe, precum pe Sfantul Amfilohie. Desi erau invatati si sfinti, ei au inteles marea vrednicie a sufletului, precum si marea greutate a responsabilitatilor, care devin o piedica pentru mantuirea omului, si de aceea le refuzau. Unii ca acestia au aflat calea cea dreapta.
            Si in Sfantul Munte unii considera preotia piedica in viata duhovniceasca, pentru ca afara de celelalte indatoriri sunt nevoiti sa mearga la hramuri cu episcopi – desigur, hramuri duhovnicesti – dar nici acestea nu ii odihnesc. Cand eram in obste am cunoscut un diacon care a imbatranit si a murit diacon. Atunci insa cand era monah tanar toata manastirea avea nevoie de diacon si l-au hirotonit. Mai tarziu au venit altii mai tineri. Aceia au devenit diaconi si preoti, iar el dadea mereu randul celorlalti si astfel a ramas diacon. Cand ii cereau sa se faca preot spunea: „Acum manastirea nu are nevoie. Slava lui Dumnezeu, sunt frati tineri!”. L-au pus la cancelarie, dar cand au venit in manastire tineri cu carte, a cerut binecuvantare si a plecat de la cancelarie. Odata, cand manasitrea a trecut printr-o incercare, acest diacon evlavios a cerut unui preot virtuos sa ia staretia. Acela insa i-a spus:”Sfintia Ta de ce eviti raspunderile si le pui pe umerii mei? Fa-te Sfintita Ta proiestos si ma voi face si eu staret.”. Astfel unul a devenit staret, iar celalalt proiestos. Atunci cand lucrurile s-au mai asezat si manastirea mergea bine, acela a demisionat din functia de proiestos. Mult m-a ajutat diaconul acesta. Avea mult Har de la Dumnezeu. Pe el il chemau la Sfanta Chinotita atunci cand aveau subiecte grele, ca sa-si spuna parerea sa luminata.
            -Parinte, care este pricina pentru care unii oameni duhovnicesti, desi nu iubesc banii, urmaresc insa slava? Este valabil ceea ce spunea vechii elini:”Multi au urat bogatia, dar slava nici unul?”.
            -Este de vina capul lor cel sec! Aceasta este slava desarta. Maxima „Multi au urat bogatia...” este o mentalitate lumeasca, nu incape in viata duhovniceasca. Acestea le spuneau vechii elini care nu cunosteau pe adevaratul Dumnezeu. In viata duhovniceasca slava lumeasca trebuie sa dispara. A suferit cineva o necinste mai mare decat aceea pe care a suferit-o Hristos? Sfintii Parinti urmareau necinstea, dar Dumnezeu ii cinstea. Acestia se afla inca in stadionul lumesc. Joaca fotbal. PAOK-AEK-SLAVA! Slava despre care se vorbeste in Evanghelie are dragoste si smerenie.Preaslaveste pe Fiul Tau, spune, ca si Fiul Tau sa Te preaslaveasca.... Si aceasta este viata vesnica: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat. Adica Hristos a cerut de la Dumnezeu ca oamenii sa-L cunoasca pe Izbavitorul lor si astfel sa se mantuiasca. Astazi cei mai multi se intereseaza cum sa dobandeasca slava de peste tot. Slava de aici, slava de dincolo, si in cele din urma sfarsesc in ....nebunie de aici, nebunie de acolo. Aceasta este ceea ce a spus Hristos: Primesc unii de la altii, ratacind pe altii si rataciti fiind ei insisi. Cu astfel de lucruri imi vine sa vomit. Intr-o astfel de atmosfera nu pot trai nici macar douazeci si patru de ore.
            Responsabilitatile sunt o mare piedica in viata duhovniceasca. Toti cei care vor sa faca lucrare duhovniceasca evita responsabilitatile. De obicei nimeni nu a vazut un sfarsit bun la cei ce urmaresc vrednicii si ranguri. Intra elementul personal, egoismul, iar apoi proiestosii se cionesc si se cearta intre ei pentru ca si intr-un proiestos si in celalalt exista egoism. Insa cei ce se nevoiesc cu marime de suflet si nu cauta odihna, ci se nesocotesc pe ei insisi in orice lucrare a lor, ajuta foarte multe, pentru ca numai atunci se odihnesc sufletele ce au nevoie de ajutor. Atunci se va odihni launtric si sufletul lor, atat in aceasta viata cat si in cea vesnica.
            Mai demult Sfintii Parinti plecau intai in pustie si se pustiau de patimile lor prin nevointa pe care o faceau. Se lasau in mainile lui Dumnezeu fara planuri si programari personale si fugeau de vrednicii si stapanire, chiar si atunci cand ajungeau la masura sfinteniei – afara numai daca Biserica Mama avea nevoie. Atunci faceau ascultare de voia lui Dumnezeu si slaveau numele Lui prin viata lor cea sfanta. Adica se faceau donatori duhovnicesti de sange, dupa ce mai intai dobandeau o stare buna de sanatate duhovniceasca in pustie printr-o hrana duhovniceasca buna si printr-o trezvie neincetata.




( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

marți, 24 ianuarie 2017



Sfanta Xenia din Petersburg

Desi initial am vrut sa scriu in acesta seara despre o alta tema, am renuntat, gandindu-ma sa scriu cateva cuvinte despre Sfanta Xenia cea nebuna pentru Hristos, una din sfintele tare dragi sufletului meu, care mi-a fost alaturi atunci cand am alergat la ajutorul ei.
            La varsta de 22 de ani Sfanta Xenia s-a căsătorit cu Andrei Teodorovici Petrov, colonel si cantaret la curtea imperiala. Cei doi s-au potrivit cu adevarat si s-au iubit foarte mult. Casatoria lor a fost inaă scurta. Dupa numai trei ani si jumatate, Andrei Teodorovici s-a imbolnavit si a murit.
Sfanta Xenia a impartit intreaga avere la saraci, casa a daruit-o unei prietene si, imbracata in mantia sotului, a decis sa traiasca, ca o „nebuna” pentru Hristos. De la varsta de 26 de ani a trait in saracie, indurand frigul si arsita, setea si foamea. Tot ceea ce primea, daruia celor saraci. Datorita vietii ei, bineplacuta lui Dumnezeu, a primit darul inainte-vederii, al tamaduirii bolilor.
De-a lungul vietii Sfintei, locuitorii Storonei Petersburgului (un cartier al saracilor) se bucurau de fiecare data cand se intalneau cu ea, pentru ca ea aducea binecuvantare casei, insanatosirea copiiilor, etc.
Dupa trecerea Sfintei la cele vesnice, minunile continua si azi la mormantul ei.

Sfanta Xenia ai grija si de noi pacatosii.


luni, 23 ianuarie 2017


Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Luni, 23.01.2017, orele 21.00

Afara:
E intuneric si frig.

Mă gândesc:
Pe blogurile pe care le urmaresc am citit ca fiecare, la inceput de an, foloseste un anumit cuvant, care sa fie motto-ul anului respectiv. Asa ca, ma gandesc ca, pentru acest an, motto-ul meu si al familiei sa fie: MILOSTENIE. Vad in jurul meu tot mai des oameni necajiti, oameni tristi si obositi, oameni care nu se mai bucura de darul lui Dumnezeu – de viata - asa ca, vom darui o vorba buna, o mana intinsa, un mic cuvant de incurajare. Sunt convinsa ca ceea ce ne propunem noi este ca o picatura de apa intr-un ocean, insa asa simtim.

Invat:
De la fiecare invat cate ceva.

Sunt recunoscătoare pentru:
Pentru ca sunt din nou sanatoasa si am putut pregati parastasul de 7 ani pentru bunica sotului meu, Dumnezeu sa o odihneasca in pace.

Din bucătărie:
Miros de paine proaspat scoasa din cuptor.

Ce mai mesteresc:
Vreau sa tricotez o vesta pentru mine. Sunt la inceput, adica la alegerea modelului si la stabilirea tiparului.

Intentionez sa:
Pregatesc catalogul de aperitive pentru „Casuta cu de toate”.

Ceea ce astept (sper):
Astept primavara. Desi imi place extrem de mult iarna (in special cand ninge), gerul de anul acesta mi-a ajuns.

Citesc:
Nu mi-a placut „Balciul desertaciunilor” de William Thackeray, asa ca am renuntat la ea si am citit „Robin Hood” de Henry Gilbert.

Ascult:
Deocamdata nimic.

În casa:
Cald, curatenie si liniste, dupa o zi plina de activitati.
Ce planuri am:
Sa incep plimbarile si vizitele cu judetul meu: Prahova.


Si o fotografie care sa ne duca cu gandul la zilele cu ceva cladura.



duminică, 22 ianuarie 2017

Scurta plimbare de duminica

            Desi nu a fost ger, totusi azi mi s-a parut o zi friguroasa si mohorata, spre deosebire de duminica trecuta cand soarele ne-a imbiat ca, dupa Sfanta Liturghie, sa ne oprim pret de aproape o ora in Parcul Sala Sporturilor si sa ne plimbam agale pe aleile pline de zapada, acompaniati de muzica de se auzea de la patinoar, ca si de bucuria copiiilor trasi cu sania de parinti sau bunici sau a celor care au facut ad-hoc derdelus din bazinul ce se afla in zona centrala a Parcului.
            Bineinteles ca nu m-am putut abtine sa fac si cateva poze.








miercuri, 18 ianuarie 2017



Infruntarea problemelor bisericesti


-Parinte, care este modul de rezolvare corect atunci cand se prezinta probleme bisericesti grele?
-Sa se evite extremele, caci astfel nu se rezolva problemele. Mai demult bacanul punea cate putin din caus in cantar, si astfel afla exactitatea si echilibra cantarul. Adica nu punea deodata mult, nici nu lua deodata mult. Cele doua extreme intotdeauna chinuiesc, deoarece cele doua extreme de obicei inteapa..... Este ca si cum o extrema ar tine-o indracitul, atunci cand are obraznicie duhovniceasca (dispret fata de toate), iar cealalta extrema ar tine-o nebunul, atunci cand acesta are ravna prunceasca cu ingustime de minte. Unul obraznic duhovniceste niciodata nu se intelege cu un stilist care are ravna prunceasca, ci se mananca si se lovesc, pentru ca amandoi sunt lipsiti de Harul dumnezeiesc. Atunci – fereasca Dumnezeu! – cele doua capete se pot lovi mereu si nimeni „nu le da de capat”. Cei care vor putea incovoia aceste doua capete ca sa se uneasca, adica sa se impace, vor fi incununati de Hristos cu doua cununi nevestejite.
            Sa luam aminte sa nu cauzam probleme in Biserica, nici sa marim micile neoranduieli omenesti ce se fac, ca sa nu pricinuim mai mare rau si astfel sa se bucure cel viclean. Cel ce pentru o mica neoranduiala se utlbura mult si se repede deodata cu urgie, chipurile ca s-o indrepte, seamana cu paracliserul usor la minte care atunci cand vede o lumanare curgand se repede cu avant, chipurile ca sa o curete, dar rastoarna oameni si sfesnice, pricinuind mai mare neoranduiala in vremea slujbei. Din pacate, in vremea noastra avem multi care o tulbura pe Biserica Mama. Dintre acestia, cei care sunt cu stiinta de carte au prins dogma cu mintea, iar nu cu duhul Sfintilor Parinti. Iar cei care sunt fara de stiinta de carte au prins si ei dogma, dar cu dintii si de aceea scrasnesc din dinti atunci cand discuta probleme bisericesti, astfel se pricinuieste mai multa vatamare in Biserica de la acestia, decat de la luptatorii impotriva Ortodoxiei noastre. Este bine ca raul sa nu fie prea iute, caci altfel ia totul, cioate, pietre, oameni, dar, desigur, nici prea domol, caci va aduna tantari...
            Sunt unii care se ocupa cu criticaunuia si aluita, iar nu cu binele in general. Unul urmareste pe celalalt mai mult decat pe sine. Cauta sa afle ce va spune sau ce va scrie celalalt, ca dupa aceea sa-l loveasca fara mila. In timp ce el insusi, de ar spune sau ar scrie acelasi lucru, l-ar sustine cu multe marturii din Sfanta Scritpura si de la Sfintii Parinti. Raul pe care il face este mare, pentru ca pe de-o parte nedreptateste pe aproapele sau, iar pe de alta il injoseste inaintea ochilor credinciosilor. De multe ori seamana si necredinta in sufletele celor slabi, pentru ca ii sminteste. Cei care isi justifica rautatea prin, chipurile, mustrarea celorlalti, iar nu a lor insisi sau prin a da publicitatii situatii bisericesti – chiar si lucruri ce nu se spun – pretextand pe „spune-l Bisericii”, sa inceapa mai intai cu mica lor biserica, familia sau Fratia lor, si daca li se va parea ca este bine, atunci sa faca de ras si Biserica Mama. Eu cred insa ca niciodata copiii cei buni nu o judeca pe mama lor.
            Toti au nevoie de Biserica, toti ii aduc slujirile lor, atat cei cu caracter bland, cat si cei aspri. Precum in trupul omului sunt absolut necesare si dulciurile si acriturile, chiar si papadiile amare, pentru ca fiecare are substantele si vitaminele ei, tot astfel si in Trupul Bisericii, toti sunt absolut necesari. Unul completeaza caracterul celuilalt si cu totii suntem datori sa suportam nu numai caracterul duhovnicesc al celuilalt, ci chiar si slabiciunile ce le are ca om. Vor ca toti sa aiba acelasi caracter duhiovnicesc cu al lor, iar atunci cand cineva nu este in acord cu caracterul lor, adica este putin mai ingaduitor sau putin mai iute, indata trag concluzia ca nu este om duhovnicesc.


( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

luni, 9 ianuarie 2017



PATURICA DE BOTEZ



            Nasii de la cununia de argint, au mai multi fini. Bunatatea lor, firea sensibila si delicata, credinta, au facut ca unii prieteni sa-si doreasca sa-i aiba ca parinti duhovnicesti.
            La inceput de an, acesti oameni minunati boteaza o fetita, daruita de Dumnezeu uneia dintre perechile de fini, astfel ca nasa, m-a intrebat daca pot croseta o paturica pentru botez. Bineinteles ca am acceptat. Singura dorinta a fost ca paturica sa fie alba si sa aiba „ceva”, un „ceva” lasat la imaginatia mea.
            Paturica alba nu crea mari probleme. Am ales un fir ceva mai plin si un model usor dantelat, care sa o faca sa fie ferma si calduroasa.
            Cand am ajuns insa, la acel „ceva”, m-am dus imediat cu mintea la ceva tip amigurumi. Am crosetat briose, prajiturele, jucarii, insa nimic nu se potrivea, nimic nu-mi placea. In final, am renuntat la amigurumi si m-am indreptat spre flori, apoi spre fluturasi. Am facut cateva mostre colorate, care puse pe paturica au dat un aer vesel.
            Vazandu-ma ce lucrez, Andreea a venit cu minunata idee de a coase nasturi pe spatele fluturilor si al florilor si acesta sa fie sistemul de prindere. O idee minunata, pentru ca asa am putut aseza ornamentele in mai multe variante.
            Varianta finala a paturicii este:







La multi ani finutei dragi! 

joi, 5 ianuarie 2017






PUSCULITA BUCLUCASA

Urmaresc cu interes postarile Iuliei de pe blogul economisim.info. Sunt multe informatii interesante ce m-au ajutat sa fac ordine in finantele familiei. Astfel, incet-incet, am renuntat la cumparaturile facute la serviciu (stiti voi, cele cu banii la salariu), cumparaturile se fac numai pe baza de lista,  avem unbuget bine stabilit, etc. Toate acestea ne-au ajutat sa restituim inainte de termen creditele pe care le aveam, ne-au ajutat sa ne incadram in salarii pentru cheltuielile curente.

Anul trecut, chiar la inceput, am citit articolul, mi-a placut cu provocarea de 52 de saptamani si asa a luat fiinta Pusculita Buclucasa”. Povestind despre aceasta provocare si colegelor, au fost interesate si astfel fiecare si-a facut o astfel de pusculita. Una dintre colege, a numit-o "pusculita buclucasa", in ideea de a vedea cine rezista sa nu umble la ea pana la sfarsitul anului.
Desi Iulia a recomandat cateva variante, eu am ales o varianta proprie si anume: in fiecare saptamana am pus atat cat am avut surplus (au fost banuti primiti de la socri sau parinti, a fost o parte din banii obtinuti pe ceea ce am lucrat, banuti care au ramas necheltuiti pana la ziua de salariu sau banutii stransi din monedele de 0.05 si 0.1 bani, etc.).







Astfel, intr-un an de zile, s-au strans 2307 lei. In august, cand eram in plin santier, la un moment dat, a trebuit sa achitam urgent reparatiile la tamplaria de termopan. Pusculita a fost colacul de salvare. Desi, initial nu am vrut sa umblu la ea, mi-am dat seama ca este singura solutie.
Vazand cat de folositori au fost acei bani, am refacut pusculita si, la sfarsit de an, tot ceea ce am strans i-am folosit pentru a completa suma necesara in vederea restituirii banilor imprumutati de la prieteni.

Pentru ca mi s-a parut usor si anul acesta am pregatit plicul pentru o noua „Pusculita Buclucasa.”

miercuri, 4 ianuarie 2017



SEARA PRIN PLOIESTI


Spre deosebire de anii trecuti, in acest an, orasul a fost foarte frumos luminat si, inca de la inceput mi-am dorit sa ma plimb seara si sa admir luminitele frumos colorate.
Pentru ca zilele de sarbatori au fost pline de evenimente si nu am reusit sa imi indeplinesc dorinta, aseara, impreuna cu sotul, am pornit la plimbare prin oras.
Ne-am „inarmat” cu o punguta de floricele



Si am pornit la plimbare prin centrul orasului.












In drum spre casa, ne-am oprit putin si la „Sala Sporturilor”, la pationar, unde, pret de cateva minunte, i-am admirat pe patinatorii amatori. Mi-as fi dorit tare mult sa patinez, sa imi aduc aminte de copilarie (nu era zi de sambata sau duminica sa nu merg la patinoar), dar nu eram echipata corespunzator.



duminică, 1 ianuarie 2017


Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Duminica, 01.01.2017, orele 21.00

Afara:
Este o noapte linistit si rece.

Mă gândesc:
Cat de repede trece vremea. Iata ca, cu ajutorul Bunului Dumnezeu am ajuns in anul 2017.

Invat:
Cate ceva din tot ceea ce ma inconjoara.

Sunt recunoscătoare pentru:
Pentru anul minunat pe care ni l-a daurit Dumnezeu, anul ce abia s-a incheiat. Un an cu realizari, cu multe bucurii, cu plimbari. Un an in care am simtit din plin ocrotirea si ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Domnului.

Din bucătărie:
In ultimele zile din an, adica dupa Sarabatoarea Craciunului, am facut o binemeritata pauza, care se va incheia maine.

Ce mai mesteresc:
Am mesterit o paturica pentru botezul finutei nasilor nostri.

Intentionez sa:
Sa dezvolt „Casuta cu de toate’, proiectul tare drag sufletului meu.

Ceea ce astept (sper):
Ca anul acesta sa fie la fel ca si anul 2016.

Citesc:
‚Balciul desertaciunilor” de William Thackeray.

Ascult:
Am ascultat foarte multe colinde.

În casa:
Liniste, pace, o zi de odihna.

Ce planuri am:
Sa ma plimb cat mai mult in acest an, sa cunosc cat mai bine acest coltisor de rai in care Dumnezeu m-a adus si care se numeste Romania.

Va invit sa savuram impreuna cateva bombonele de casa.