miercuri, 18 octombrie 2017

“Socrates si Alcibiades”

            Alcibiades, un mare barbat de stat al vechilor greci, se lauda odata cu averile sale in fata lui Socrates, filosoful.
            -In patria mea, Atica – se lauda Alcibiades – am atatea si atatea averi!....
            Atunci Socrates, luand o harta a tarii, zise:
            -Te rog, prietene, arata-mi aici, pe harta tarii, unde e averea ta si cat e de mare.
            Alcibiades ramase cam rusinat: mosia lui era ceva disparent (ce nici nu se putea vedea de mititica ce era) pe harta tarii.
            Si cand te gandesti cat de mult tin oamenii la un picur de pamant, in loc sa-si castige averea cereasca!


“Intrebarea unui copil”

            Un bogat necredincios se imbolnavi pe neasteptate de o boala grea, de moarte. Cum nu mai era vreme sa-si fac testamentul, chema la patul lui pe femeia sa si pe copiii sai si incepu cu graiul:
            -Dragii mei, eu plec in cealalta lume. Va las voua, cu limba de moarte, casa asta si mosia si toata averea mea…
            -Taticule draga! – il intrerupse copilasul sau mai mic, care nu pricepea despre ce este vorba. Acolo unde te duci, ai tu alta casa?
            Intrebarea copilasului strapunse inima tatalui muribund. In clipa aceea, isi vazu zadarnicia vietii si osanda ce-l astepta. Dar acum era prea tarziu, prea tarziu!...
            Peste cateva clipe isi dete sufletul si pleca intr-o lume unde n-avea “casa”, nici “mosie”.


“Zgarcitul si magarul”

            “Zgarcitul – zicea un om cu minte – s-ar putea asemana foarte bine cu un magar care o viata intreaga traieste in mizerie: rabda, mananca ce poate si poarta toate greutatile: iar, cand piere, oamenii ii trag pielea si fac din ea tobe si cimpoaie, in sunetul carora lumea petrece si chefuieste”.
            Asa e si zgarcitul. O viata intreaga traieste in mizerie: mananca ce poate, se imbraca cum poate, rabda, cruta si strange, iar, dupa ce moare, mostenitorii lui topesc averea in dansuri si desfatari.
            E o regula aproape generala ca toate averile zgarcitilor se irosesc in chefuri si petreceri.



(600 de istorioare religioase – preot Iosif Trifu)

marți, 17 octombrie 2017

Cinci zile pe malul Dunarii – ziua a patra

            In cea de-a patra zi, ne-am propus sa mergem cu barca pe Dunare si sa vizitam  atat Cazanele Dunarii, cat si manastirea Mraconia. Zis si facut. Dupa micul dejun, intrucat vremea era minunata, iar vantul potolit, am pornit catre Dubova, locul unde se fac plimbarile cu ambarcatiuni. Cei 50 km intre Berzasca si Dubova, i-am parcurs destul de repede, drumul fiind liber.





 Odata ajunsi, am parcat masina si am mers sa vizitam manastirea Mraconia, cunoscuta si sub denumirea de "Manastirea de sub ape", intrucat aceasta a fost demolata odata cu construirea barajului de la Portile de Fier. Manastirea a fost refacuta dupa anul 1989.







Dupa vizitarea micutei manastiri, am admirat si fotografiat chipul lui Decebal, cea mai inalta sculptura in piatra din Europa.







Dupa toate aceste mici popasuri, ne-am indreptat spre barcile care faceau cursele de agrement. Din pacate, planul nostru nu a fost realizabil, intrucat barcagii mi-au recomandat sa evit acest gen de plimbare avand in vedere afectiunea de la urechea interna. Necajiti si dezamagiti am pornit spre pensiune. Pe drum insa, mi-am adus aminte ca gazdele noastre ne-au recomandat plimbarea pe Dunare pan ape insula Ostrovul Mare. Pentru ca pana localitatea Coronini, de unde aveau loc plecarile era foarte aproape, l-am convins pe sotul meu sa mearga sis a viziteze insula. Desi l-am convins cu greu, pentru ca nu voia sa ma lase singura la pensiune, la intoarcere a fost foarte incantat de tot ceea ce a vazut, in special de caii salbatici de acolo.









La intoarcea lui, inainte de a servi cina, am mers impreuna la Manastirea Godeanu, o mica manastire de maici, care se ocupa cu culesul plantelor medicinale folosite de maicile de la Manastirea Nera. Si aici, ca si la Manastirea Nera, am intalnit aceeasi pace si liniste.




Dupa o zi atat de plina, cina la lumina lunii a fost o adevarata placere.


marți, 10 octombrie 2017

Cinci zile pe malul Dunarii – ziua a treia

            Zona Banatului este un alt colt de tara cu frumuseti extraordinare, peisaje incantatoare si multe locuri de vizitat. Din pacate, din punct de vedere turistic, zona nu este promovata la adevarata ei valoare. Desi am pornit de acasa cu ideea ca prea multe nu avem de vazut in zona, cand am ajuns al pensiune si am intrebat ce putem vizita, gazdele ne-au imprumutat un “Ghid turistic al Banatului” si uite asa ne-am data seama ca, cele cateva zile de stat in zona sunt mult prea putine pentru a cunoaste Banatul si frumusetile lui.
            Deci, a treia zi, dupa micul dejun am pornit la drum avand ca obiectiv vizitarea manastirii Nera si a cascadei Bigar.
            De-a lungul drumului de la Berzasca la Moldova Noua am fost insotiti de Dunare, iar satele prin care am trecut sunt sate de pescari unde poti gasi din belsug peste proaspat, dupa cum ne spuneau localnicii, pescuit cu mult inainte de rasaritul soarelui. Multe porti aveau afisul “PESTE VIU”.





            De la Moldova Noua la Sasca Montana, peisajul s-a schimbat, fiind zona in care am traversat muntii Locvei si o parte din depresiunea Oravitei. Cei aproximativ 50 km parcursi ne-au adus in fata ochilor un peisaj extraordinar de frumos. De la Sasca Montana pana la Manastirea Nera sunt doar doi kilometri de drum forestier, drum ce este insotit de raul Nera.










Odata ajunsi in varful muntelui a aparut Manastirea Nera. 


Afisul de la poarta in care spunea fotografiatul si filmatul sunt interzise m-a intristat, insa intrand in manastire si descoperind linistea de acolo, am realizat ca noi, turistii, nu facem altceva decat sa stricam echillibrul si linistea. La intrarea in biserica, o maicuta tanara statea pe prispa si citea. Cand ne-a vazut, ne-a intampinat cu zambetul pe buze si s-a oferit sa ne arate frumusetile manastirii si sa ne vorbeasca de cele doua biserici si cate putin si despre viata monahala de acolo. Asa am aflat ca iernile sunt foarte grele, motiv pentru care biserica mare era incorporata in corpul de chilii. Tot de la dansa am aflat ca primavara si iarna raul Nera se umfla atat de tare, incat drumul, in unele locuri, este impracticabil. 
Pentru ca, asa cum suntem obisnuiti, autoritatile nu fac nimic, mai ales cand este vorba de manastiri, satenii au mare grija de maicute si duc cu carutele pietris si nisip pentru a acoperi gropile de pe drum, pe care Nera le sapa in drumul ei, atunci cand este involburata.
In timp ce ascultam relatarile maicutei, a sunat clopotul care anunta servirea mesei. Intr-o liniste extraordinara, din chilii, de la laborator, de la farmacie si din alte locuri au aparut maicute ce se indreptau spre trapeza. Pur si simplu am avut senzatia ca manastirea este invadata de ingeri. Fetele lor emanau bucurie si liniste sufleteasca.
Dupa ce am facut turul manastirii, maicuta ne-a indrumat spre pangarul acesteia si ne-a lasat in grija altei maici. Cand am intrat in cladirea dedicata pangarului, am ramas uimiti. Pangarul este o cladire separata, amplasata chiar la intrarea in manastire si are trei camere, fiecare cu produsele ei: prima camera este dedicata cartilor duhovnicesti. Aici, in varf de munte, am gasit o multitudine de carti, asezate cu multa grija pe diverse teme: vieti ale sfintilor, sfaturi duhovnicesti, carti de rugaciuni, modalitati de tratare a diverselor probleme, carti cu tematica religioasa pentru tineri. Pot spune ca este singura manastire unde am gasit o colectie asa de mare de carte. Bineinteles ca nu am plecat cu mana goala, am luat cateva carti, insa nu ma puteam hotari ce sa las si ce sa cumpar.
A doua incapere este destinata obiectelor bisericesti, iar cea de-a treia este destinata produselor naturiste pe care maicile le fac cu multa dragoste, rugaciune si pricepere: creme, tincturi, amestecuri de ceaiuri. Si de aici am plecat cu cateva produse, din care doamnelor le recomand tinctura “Femina-complex”, iar pentru cei care au probleme de ten crema “Cicatris”.Bineinteles ca toate produsele sunt extraordinar de bune.
Incarcati duhovniceste si nu numai, am pornit spre Rezervatia Cheile Nerei-Beusnita. Din pacate rezervatia poate fi vizitata doar la pas.  Noi am renuntat intrucat nu ne incadram sa ajungem si la cascada Bigar, asa cum ne-am propus. Totusi, am facut cateva poze de la intrarea in rezervatie.





Am facut cale intoarsa si am pornit spre cascada Bigar. Drumul, destul de lung, strabate tot o zona muntoasa, zona muntilor Aninei. Aceasta zona care in trecut era recunoscuta pentru exploatarile miniere, astazi ai senzatia ca mergi printr-un loc parasit, unde se vad ici-colo 1-2 blocuri parasite sau cu cativa locatari ce traiesc la limita saraciei.
Am ajuns la cascada si izvorul Bigar. Cascada se afla chiar pe sosea, fiind accesibila turistilor, motiv pentru care este foarte vizitata. Am lasat masina in parcare, la vreo distanta de 500 m si am pornit pe jos, admirand peisajul si facand fotografii.







 Si iata-ne ajunsi la cascada.





Dupa ce am achitat taxa de vizitate am pornit spre izvor si grota.












             Si uite asa, am ajuns la pensiune la lasatul serii.