duminică, 11 septembrie 2016

RENOVARE APARTAMENT


RENOVARE APARTAMENT - PARTEA A DOUA


La final de iulie, am finalizat etapa a doua de la primul santier- refacerea circuitului la centrala termica – si anume, prospectarea pietei. In perioada in care fiul nostru a sustinut examenele de bacalaureat si admitere la facultate, nu am putut pregati casa pentru lucrari, asa ca am vizitat magazinele de specialitate in vederea achizitionarii materialelor.
Inainte de vizitarea magazinelor, am cautat informatii in ceea ce priveste calitatea tevilor de cupru. De mare ajutor au fost informatiile de pe site-ul „misiunea casa”.
Astfel, am aflat ca tevile de cupru ce pot fi folosite si pentru apa rece sunt cele care respecta prevederile SR EN 1057 sau au inscriptionat Cu-DHP.
In urma studiului de piata pe care l-am facut am ajuns la urmatoarele concluzii:

1.    Dedeman:
a.           La standul cu tevi era afis pus in care se preciza ca cei care folosesc tevi ce nu respecta prevederile SR EN 1057 o fac pe propria raspundere.
b.           Pentru tevile de aceeasi dimensiune au produse de diferite calitati, achizitionate de la diversi furnizori, lucru reflectat si in pret. (tevile au provenienta Turcia sau Germania).
c.            consultantii sunt persoane specializate care raspund la intrebarile clientilor in mod clar si corect, astfel incat acestia sa poata lua o decizie corecta, fara a fi influentati. De asemenea, sunt foarte bine pregatiti si amabili.
            Am notat preturile, dupa care am pornit spre un alt magazin.

2.    Artsani:
a.    tevile de cupru sunt asezate dincolo de vitrina cu piese mai mici, astfel ca esti in imposibilitate de a vedea produsul.
b.    La prima vizita, am abordat un consultant si l-am intrebat daca tevile pe care le au sunt in conformitate cu STAS-ul SR EN 1057.
Discutia a decurs astfel: respectivul consultant, s-a uitat la noi zambind si ne-a spus, putin ironic: sigur ca sunt conform STAS-urilor in vigoare. Am citit pe fata lui ca incearca sa ne duca cu zaharelul, asa ca am continuat: pot fi folosite pentru apa rece? Raspunsul a venit prompt de data aceasta: orice teava de cupru se poate folosi la apa rece.
            L-am rugat sa ne spuna preturile tevilor si ale celorlalte materiale si am plecat mai departe. Alt magazin, alte informatii.
c.            Dupa ce am terminat de adunat informatiile, cand am ajuns acasa si le-am centralizat am vazut ca preturile de aici sunt acceptabile, asa ca am facut o noua vizita. Ne-am adresat unui alt consultant, care a fost foarte amabil. La intrebarea noastra daca tevile sunt conforme cu STAS-ul ne-a spus ca nu are cunostinta de astfel de informatie. Insa, atunci cand sotul meu i-a explicat ca este imprimat pe teava, cu multa amabilitate l-a invitat sa mearga impreuna sa vada. Cand a fost intrebat care este provenienta tevilor, ne-a raspuns ca sunt din Turcia. La final ne-a multumit pentru informatia pe care i-am transmis-o spunand ca ii este de folos, pentru a ajuta alti clienti.

3.    Leroy Merlin:
a.           Pentru tevile de aceeasi dimensiune au mai multe preturi, in functie de calitatea acestora si de producator.
b.           Nu ne-am putut uita la tevi, sa vedem daca sunt inscriptionate, intrucat acestea sunt asezate pe rafturi foarte inalte.
c.            Am pus si aici intrebarea daca tevile sunt in conformitate cu reglementarile in domeniu, iar raspunsul, ne-a amuzat: „Ne pare rau, insa trebuie sa va spun ca la aceasta intrebare nu putem raspunde, intrucat suntem ignoranti. Furnizorul nu ne-a dat aceasta informatie.” Ne-am amuzat, insa am apreciat sinceritatea consultantului. Probabil, in viitor, vor solicita si aceste informatii de la furnizori pentru a scapa de ignorantaJ)).
Constiinciosi, am notat si aici preturile si am pornit spre un nou magazin.

4.    Bricodepot:
a.    Nu ne-am putut uita la tevi, sa vedem daca sunt inscriptionate, intrucat acestea sunt asezate pe rafturi foarte inalte.
b.    Cam pustiu printre rafturi, nu am gasit pe nimeni care sa ne dea informatiile ce ne interesau, asa ca am notat preturile si am plecat acasa.

                  Centralizand preturile notate, acesta este rezultatul (pentru tevi cu grosimea peretelui de 1 mm).



                  In toate magazinele am gasit tevi, cu grosimea peretelui atat de 1mm, cat si de 0,7 mm. Din punctul nostru de vedere, ca necunoscatori, am considerat ca sunt mai bune tevile de 1 mm, dar totusi am pus intrebari. Peste tot ni s-a raspuns ca, fiind vorba de apartament, sunt foarte bune si cele de 0,7 mm.
                  Nu ne-am multumit cu raspunsurile date de cei de la magazine, asa ca l-am sunat pe meserias, care ne-a spus ca nici prin cap nu i-a trecut ca noi ne uitam la cele de 1 mm.

                  Avand in vedere ca informatiile cele mai complete si de baza au fost primite de la Dedeman si ca, din pacate in Romania nu avem producator de tevi de cupru, am optat sa cumparam de la Dedeman tevi de cupru de provenienta germana, cu grosimea peretelui de 0.7 mm, ceea ce ne-a adus si o economie de 652 lei.

Niciun comentariu: