marți, 12 iulie 2016

„Cine ma vadeste pe mine de sminteala?”

            Parinte, Harul dumnezeiesc pleaca de la clericul care cade intr-un pacat de moarte?
            Nu, cum sa plece? Harul dumnezeiesc se poate indeparta, dar nu se pierde. Daca pe un preot il opresc de la slujire, are preotia, dar nu lucreaza Tainele. Preotul nu mai are putere. Lucrul de baza este Harul. Daca se reabiliteaza, atunci si Tainele sunt valabile.
            Este nevoie de mult discernamant in problema preotilor ce au impedimente. Este trebuinta de multa luare-aminte ca sa nu se creeze sminteala in lume prin severitati fara discernamant si astfel sa intre la ganduri si familia preotului. Sa inceteze intr-un mod intelept de a liturghisi, ca sa nu apara in ochii credinciosilor rau in loc de bun. Pentru ca impedimentele le stie Dumnezeu si preotul. Daca insa se va opri dintr-o data, atunci si credinciosii si familia lui vor intra la ganduri si astfel raul va fi mai mare.
            Vad uneori cum Dumnezeu ingaduie ca si clerici evlaviosi sa sufere o neputinta trupeasca, de pilda, sa le curga sange din nas sau sa-i doara stomacul, etc., si sa fie impidicati de a sluji Liturghia. In felul acesta se resemneaza si preotii ce au impedimente si trebuie sa se opreasca de la slujire. Din cand in cand vine cate un preot cu impedimente la mine la Coliba si vad ca trebuie sa se opreasca, sarmanul, de la liturghisire. Cateodata se intampla ca episcopul lui sa aiba o parere diferita. Dupa aceasta tu ce sa mai spui? Ramane sa faci numai rugaciune si sa-L lasi pe Dumnezeu sa intervina. Odata i-am spus unui preot ce avea impediment sa lase slujirea preoteasca. Dar cand a spus aceasta duhovnicului si episcopului sau, acestia n-au fost de acord. Si astfel acel preot a continuat sa slujeasca, desi avea impediment. Insa dupa putin timp l-a lovit o masina. Desi era sus pe trotuar, masina a urcat acolo si l-a omorat pe loc. Infricosator lucru este a cadea in mana Dumnezeului Celui viu (evr 10, 31).
            Biserica noastra Ortodoxa nu are nici o lipsa. Singura lipsa este din partea noastra atunci cand nu reprezentam corect Biserica, de la cel mai mare in ierarhie pana la cel mai simplu credincios. Se poate sa fie putini cei alesi, dar acesta nu este un lucru nelinistitor. Biserica este Biserica lui Hristos si El o carmuieste. Nu este Biserica ce se zideste cu pietre, nisip si var de catre credinciosi si este distrusa de focul barbarilor, ci este Insusi Hristos. Si cine va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, iar pe cine va cadea ea il va spulbera (Mt. 21,44)
            Hristos tolereaza starea lumii de astazi. Rabda si ingaduie sa lucreze Harul dumnezeiesc pentru folosul poporului. Vom trece printr-o furtuna, dar lucrurile se vor lamuri, nu vor ramane asa. Ai vazut ce spune Evanghelia:”Trestie strivita nu va frange si festila fumeganda nu va stinge? (Is. 42,3 si Mt. 12,20). Aceasta a spus-o Hristos ca sa fim fara de raspuns la Ziua Judecatii. Cand opaitul nu are alt undelemn in cupa si ramane numai putin untdelemn in fitil, se va stinge dupa putin timp, chiar daca flacara pare ca se mareste. Este ca cel aflat pe moarte care are ultimile licariri de viata. Hristos insa nu vrea sa-l sufle si sa-l stinga, pentru ca dupa aceea acela va spune:”Eu as fi ars inca, dar Tu m-ai suflat si m-ai stins!”. Dar cum te-am stins Eu? Tu singur te-ai stins caci cupa ta n-avea deloc untdelemn. Nici trestia strivita nu vrea s-o franga, pentru ca dupa aceea se va rupe si va spune:”M-ai atins si m-am rupt!”. Tu singur te-ai strivit si te-ai rupt. De ce imi spui ca te-am atins si te-am, rupt Eu?
            Noi, monahii, dar si clericii, raspandim ateismul atunci cand nu traim potrivit cu Evanghelia. Lumea are nevoie de virtutile noastre, iar nu de scaderile noastre. Mai ales exemplul monahilor pentru mireni este un lucru foarte mare! Mirenii cauta pretexte ca sa-si indreptateasca pacatele lor. De aceea este trebuinta de multa luare-aminte. Vezi, noi nu putem spune ceea ce a spus Hristos:”Cine Ma vadeste pe Mine de pacat (In. 8,46), ci „Cine ma vadeste pe mine de sminteala?”. Aceasta trebuie sa o putem spune. Hristos a spus aceea pentru ca a fost Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit. Noi suntem oameni. Avem neputinte, avem caderi, etc., dar nu se potriveste sa ne facem pricina de sminteala celuilalt.
            Un general imi spunea:”Daca credinta pe care o am nu mi-ar fi fost sadita in suflet de mama mea, as fi pierdut-o atunci cand am mers in Cipru in timpul conflictelor cu turcii. Om al Bisericii sa strige prin telefon:”Omorati-i pe turci!”, atunci cand ordinul era:”Nu-i iritati!”. Si farasiotii, atunci cand au venit in Grecia din Asia Mica, au fost atrasi de ereziile ce aparusera aici in anii aceia, pentru ca vedeau episcopi, preoti fara evlavie. Vedeau in Biserica alt fel de lume, fara viata duhovniceasca, asa ca s-au smintit. Aveau alta icoana formata de acolo. Au aparut apoi si evanghelistii care spuneau:”Noi lucram Evanghelia” si sarmanii au fost atrasi de ei.
            Dar daca este de vina un episcop, un preot, un calugar, nu este de vina Hristos. Insa oamenii nu inteleg aceasta, ci spun:”oare acesta nu este reprezentantul lui Hristos?”. Da, dar se odihneste Hristos inj acest reprezentant? Ei nu se gandesc ce il asteapta pe acest reprezentant in cealalta viata. Si pentru ca nu inteleg, sarmanii, ajung sa nu mai creada, smintindu-se de unele fapte. Caci precum atunci cand este vinovat un politai, nu e vinovat tot neamul, tot astfel si atunci cand este vinovat un preot, nu e vinovara Biserica. Insa cei ce se smintesc, dar au intentie buna, inteleg atunci cand le explici. Acestia au si circumstante atenuante, pentru ca se poate sa nu fi fost ajutati si sa nu stie unele lucruri.
            -Parinte, de ce nu ia nimeni pozitie fata de atatea sminteli care se fac in Biserica?
            -In chestiunile bisericesti rezolvarea unor cazuri nu se face prin a lua pozitie. Unul poate suporta o stare de lucruri facand rabdare pana cand Dumnezeu va arata ce trebuie sa faca. Altceva este sa suporte cineva o stare de lucruri si altceva s-o admita, atunci cand nu trebuie. Apoi, in astfel de cazuri, orice are cineva de spus, s-o spuna cu respect, cu barbatie; nu sa judece, sa dea publicitatii. Sa o spuna cu durere, din dragoste, numai persoanei respective la care se refera chestiunea, ca sa ia aminte la unele lucruri. Nu este sincer si cinstit cel ce spune fata de altii adevarul despre o persoana, nici cel ce il da publicitatii, ci cel ce are dragoste si viata cu adevarat crestineasca si vorbeste cu discernamant, spunand cele ce trebuie la vremea cuvenita.
            Cei ce mustra fara discernamant au intunecare duhovniceasca si rautate si ii vad pe oameni, din pacate, ca pe niste buturugi. Si desi ii cioplesc fara mila si oamenii sufera, acestia se bucura de fasonarea ce le-o fac. Numai omului care il are pe diavol drept capetenie i se ingaduie sa teatralizeze pe oameni in fata lumii, sa le spuna trecutul lor (desigur, al celor asupra carora are drepturi diavolul), ca sa zguduie astfel sufletele slabe. Duhul necuratr, fireste, nu scoate la iveala virtutile oamenilor, ci sla biciunile lor. Insa oamenii eliberati de patimi indreapta raul; cu bunatate, fiindca nu au rautate in ei. Daca vreodata vad putina necuratie care nu se poate indeparta, o acopera cu vreo piatra ca sa nu se ingretoseze cel ce se va intampla s-o vada. In timp ce aceiacare scurma gunoaiele seamana cu gainile...

            Acum diavolul face multe mazgaleli si incurca mult lucrurile, dar in cele din urma isi va sparge capul. Dreptii vor staluci dupa ani de zile. Chiar si putina virtute sa aiba, vor fi descoperiti lumii si ea se va indrepta spre acestia pentru ca va stapani mult intuneric peste tot. Cei care astazi fac sminteli, de vor trai atunci, se vor rusina.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

luni, 11 iulie 2016

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Luni, 11.07.2016, orele 21.30
Afara:
Aerul e ceva mai cald ca aseara, deci ne asteptam din nou la zile de canicula. Uff, tare greu mai trec aceste zile pentru mine. Imi doresc racoare.
Mă gândesc:
Cat de repede trece timpul, cu multa agitatie, cu multe emotii, cu multe treburi, astfel incat uitam ca suntem oaspetii lui Dumnezeu pe pamant.
Invat:
sa fiu mai organizata. Am senzatia ca timpul alearga pe langa mine si nu reusesc sa fac ceea ce imi propun.
Sunt recunoscătoare pentru:
Pentru linistea de la serviciu, pentru colaborarea cu colegii, pentru linistea de acasa si pentru tot ceea ce reusesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa realizez.
Din bucătărie:
E liniste si pace.
Ce mai mesteresc:
Cos la goblenul „Cina cea de taina”, inceputa cu cativa ani in urma si abandonat.
Intentionez sa:
Incerc din nou sa fac paine cu maia.
Ceea ce astept (sper):
Sa reusesc sa particip la un curs despre painea cu maia.
Citesc:
Aceeasi carte: Maica Gavrilia – Asceta Iubirii
Ascult:
La serviciu multa muzica romantica.
În casa:
Totul este pregatit pentru somnic.
Ce planuri am:
Sa reusim sa cumparam tevile pentru schimbarea circuitului la centrala si sa ajungem la un proiect final la pentru amenajarea bailor.
O fotografie:o parte din florile mele.