luni, 16 mai 2016

SARBATORI PASCALE IN BUCOVINA


            Anul acesta am „rupt” traditia prin care sarbatoream Invierea Domnului in familie, impreuna cu socrii si parintii si am mers in Bucovina, Tinutul Dornelor, impreuna cu o familie tare draga noua. Totul a fost perfect, pornind de la compania in care am fost, continuand cu vremea care, desi se anuntase ploioasa a fost insorita si ne-a permis sa facem drumetii si, nu in ultimul rand, gazda care ne-a tratat regeste.
            Vineri, aproape de pranz, am pornit spre Ciocanesti. Drumul a fost placut, cu zone in care s-a circulat linistit, cu zone aglomerate. Spre seara, cand oboseala incepuse sa-si spuna cuvantul, ne-a insotit si ploaia. Traseul pe care am pornit a fost: Ploiesti-Buzau-Focsani-Bacau-Campulung Moldovenesc-Ciocanesti, un traseu de aproximativ 500 km. Eu si sotul meu am fost in Tinutul Dornelor in septembire in concediu, asa ca acum ne-am simtit ca si cum am revenit acasa. Un sentiment extrem de placut.

            Cand am ajuns, doamna Laurentia, proprietara pensiunii, ne-a asteptat cu multe bunatati: ciorbita de legume, tocanita de hribi cu usturoi si mamaliguta, sarmale cu orez si prajitura cu foi de napolitana. Desi obositi, am stat la un pahar de bere pana aproape de miezul noptii, cand toata lumea s-a retras la o binemeritata odihna.
            Sambata dimineata, ne astepta un mic dejun consistent si variat, un adevarat festin culinar de post: salata si zacusca de vinete, gem de merisoare, peltea de zmeura, masline, ceai, cafea. Dupa un astfel de mic dejun am pornit la drum. Afara vremea era putin cam racoroasa, batea putin vantul, dar asta nu ne-a deranjat sa pornim pe Transrarau.
Prim oprire a fost la Pietrele Doamnei, unde am petrecut o jumatate de ora prin padure, urcandu-ne pe pietre, fotografiind peisajul si admirand zapada ce-si facea simtita prezenta pe ici, pe colo, in mici pete de culoare alba.



Dupa aceasta mica escala, am pornit mai departe, spre manastirea Rarau, mergand pe Transrarau. Drumul a fost plin de emotii pentru ca, desi este asfaltat, este ingust si cand ne intalneam doua masini era cam greu de trecut. Acum a fost mult mai circulat descat in septembrie. Cu inima in gat (deh, soferi tineri - dar foarte, foarte atenti) am poposit pentru o alta jumatate de ora la manastirea Rarau. Ne-am rugat, ne-am inchinat, ne-am recules si am pornit spre Vatra Dornei, nu inainte de a trece pe la Dorna Arini, cu gand sa mancam ceva la cantina de acolo, caci stomacelele noastre cam plangeau de foame.  Mare ne-a fost mirarea cand am vazut ca acolo totul este pustiu. In afara de maici si preot nu mai era absolut nimeni, totul era inchis. Ne-am lamurit in momentul in care, ajungand la casa pentru pelerini (pustie si ea) am citit ca totul este inchis pentru ca nu sunt respectate regulile de stingere a incendiilor. Mi s-a strans inima cand am vazut atata pustietate, atata investitie de care nu se poate bucura nimeni.


Intre timp, soarele a inceput sa straluceasca, asa ca, in loc sa ne mergem la pensiune am gustarit cate ceva la un restaurant din Vatra Dornei, dupa care am pornit prin parc in cautarea veveritelor.






La pensiune am ajuns pe inserat. Aici, gazda ne-a astepta cu ciorbita de legume, tocanita de fasole boabe (semana cu iahnia, dar cu mult mai multe legume) cu muraturi si ne-a facut pe loc tocinei. Totul a fost stropit cu visinata, afinata, palinca, vin si siropuri. Dupa o asa masa copioasa, am trecut la rontait seminte si alune.
Si penntru ca vremea de afara era atat de frumoasa, am pornit din nou la drum, e data aceasta pana la manastirea Sfantul Stefan cel Mare. Din pacate eu nu pot urca acea panta (este destul de abrupta si lunga, iar respiratia mea face figuri). Cat au urcat ceilalti, eu si sotul, ne-am plimbat prin apropiere, admirand casele si gospodariile din apropiere.
Am privit traiul simplu si frumos, am „trait” si noi cateva clipe alaturi de gospodarii din Ciocanesti, care se pregateau pentru marele praznic al Invierii Domnului.
Asa am vazut un tanar care a taiat o gaina si i-a dus-o mamei lui. Aceasta i-a pus-o in ligheanul cu apa clocotita si l-a trimis din nou in gradina sa o jumuleasca, pentru ca ea trebuia sa aiba grija de cozonaci. Era tare simpatic cum jumulea gaina, cu manusile lui de menaj portocalii.
In alta gospodarie, era usa de casa deschisa, asa ca am fost indiscreti si am aruncat o privire in casuta respectiva. Ne-a incantat ochiul un hol si bucataria ce straluceau de curatenie (culoarea predominanta era albul). Perdelele albe ca spuma, lambriul alb stralucea, iar o bunicuta scoatea o tava maaare din cuptor.
O alta gospodarie, asezata putin mai pe deal, avea prispa, iar pe prispa gospodina pregatea cozonacii pentru a-i pune la copt. In linistea tulburata doar de cantecul apei ce trecea prin apropiere, de latratul unui caine sau cantecul unui cocos, se auzea miscarea ritmica a facaletului cu care gospodina intindea aluatul.
Dupa aceasta mica plimbare, in care ne-am umplut plamanii cu aer curat, cu miros de brad, ne-am intors la vila si toata lumea a picat rapusa de oboseala. Toti am tras un somn cam vreo 2 ore, dupa care ne-am pregatit sa mergem la slujba.
Desi initial am vrut sa mergem la o manastire pentru a participa la sljubva, ne-am razgandit si am mers la biserica din sat. Si ne-am bucurat de alegerea facuta, pentru ca, am avut ocazia sa-i admiram pe sateni pentru modul cum asteptau si veneau la Invierea Domnului. Toata lumea era imbracata in costum national si cu "cosarci" (spre deosebire de Maramures unde lumea avea cu "straita") acoperite cu stergare ecusut in casa. In cosarci se aflau bunatati facute de gospodine chiar in sambata Pastelui, aduse la biserica pentru a fi sfintite. Am luat lumina, am ascultat slujba de inceput si cuvantul spus de parinte, am inconjurat biserica si am pornit spre casa. Doamna Laurentia si domnul Vasile au ramas pana dimineata. La vila am gasit pe masa platouri intregi cu bunatati, toate pregatite acasa: muschiulet umplut, pastrav afumat; pulpe de pui afumate, cascaval de casa, chisca, oua rosii. Am gustarit cate un picut din fiecare, am ciocnit oua rosii. Spre dimineata am plecat la somn.
Duminica, dupa un somn strasnic, ne-am trezit si am fost intampinati de multe alte bunatati. Din nou masa plina cu de toate: pe langa cele de mai sus, acum am avut si unt de casa (mmmm, ce bunatate), lapte proaspat fiert sii....prajituri. Am mancat incet, in tihna. De data asta, alaturi de noi, a stat la masa si doamna Laurentia si domnul Vasile. Doamna este foarte iute, vulcanica, tot timpul cu zambetul pe buze si cu o vorba de duh la indemana, iar domnul este molcom si calm, insa sugubat. Asa am stat la povesti, la depanat amintiri pana in jud de ora 13,00, cand ne-a sunat doamna de la muzeu ca putem merge sa vizitam. Am mers cu totii de am vizitat muzeul.



Ajunsi acasa, am vrut neaparat sa ajungem la acel schit de unde am luat in toamna siropurile (Schitul Suhard). Doamna Laurentia a dorit sa mearga si dansa, asa ca am plecat impreuna. Drum destul de greu, insa am ajuns cu bine. Acolo, ne-a primit parintele staret. Un parinte tanar, ce are in jur de 32-33 ani, sugubat tare. Ne-a binecuvantat si ne-a invitat la masa. Am refuzat politicos, pentru ca nu ne era foame, asa ca ne-a rugat sa il scuzam, ca sa mearga si dansul sa serveasca pranzul. In acelasi timp, ne-a rugat sa nu plecam, ci sa ramanem la slujba de vecernie.
Cat l-am asteptat pe parinte, ne-am plimbat prin curtea manastirii (care este imensa) si am admirat varfurile muntilor. Este un sentiment minunat sa te afli sus pe munte. Ai senzatia ca zbori, ca ai ajuns aproape de cer. Soare, vant, racoare, liniste de tiuiau urechile. Pana la urma, vantul ne-a izgonit in micul paraclis. La slujba am participat noi, si 2-3 pelerini. A fost foarte, foarte frumos. O slujba ce ne-a mers la suflet.
Cand am plecat, ne-am dat seama ca timpul a trecut cu pasi repezi, iar stomacelele noastre tipau de foame. O parte ne-am delectat cu o ciorba de miel dreasa cu smantana, iar ceilalti s-au delectat cu o supa de rata cu taitei de casa, dupa care a urmat friptura de miel si friptura de rata, toate asezonate cu salata de sfecla cu hrean. Am incheiat cu prajituri delicioase de casa. Vedeta a fost insa ciocolata de casa. Mai mult decat delicioasa. Dupa asa o masa copioasa si o cafea zdravana ne gandeam ce mai puteam face.
Gada ne-a recomandat sa mergem prin sat, trecem Bistrita si sa pornim spre partea stanga pana ajungem la un podet, dupa care trecem podetul si ne intoarcem pe strada principala. Asa am facut si am ajuns la conlcuzia ca am mers pe jos nici mai mult, nici mai putin decat 7 km.

Seara am rugat-o pe d-na Laurentia sa ne pregateasca un meniu doar din lactate: lapte fiert in oala in care a fost facuta mamaliga, branza dulce cu smantana, branza framantata. Ca de fiecare data, cina s-a prelungit pana apropae de miezul noptii.
Luni, ne-am trezit in jur de ora 9, am servit din nou un mic dejun copios si ne-am pregatit de plecare. Doamna Laurentia ne tot trimitea la noi obiective turistice, ca sa servim si masa de pranz pentru ca ne pregatise: sarmale, hribi cu carnita de porc si „cioata” de ciocolata. Am refuzat politicos, spunand ca drumul este lung, asa ca dansa ne-a facut pachet la ambele familii.
Si uite asa, relaxati si binedispusi am pornit spre casa trecand prin pasul Tihuta, apoi Bistritia-Tg.Mures-Brasov-Ploiesti.


Niciun comentariu: