luni, 4 aprilie 2016

Indrazneala alunga evlavia


            -Parinte, de unde vine indrazneala?
            -De la Paris.... Indrazneala vine din obraznicie si alunga departe frica de Dumnezeu, ca fumul ce il indreptam spre albine, ca sa se departeze de stup.
            -Parinte, cum sa scap de indrazneala?
            -Sa te simti pe tine mai prejos decat toti. Este nevoie de multa smerenie. Ca una ce esti mai mica, sa ai respect si evlavie fata de toate surorile. Sa-ti spui gandul tau cu smerenie si sa nu arati ca le stii pe toate. Atunci Dumnezeu te va imbraca cu Harul Lui si vei avea sporire. Indrazneala pentru un ascultator este cel mai mare dusman al sau, pentru ca alunga evlavia. De obiecei, dupa indrazneala urmeaza razvratirea, dupa ea nesimtirea si nepasarea pentru pacatele mici, cu care omul inet-incet se obisnuieste si le vede dupa aceea ca fiind firesti. Insa nu afla odihna in adancul sufletului, ci numai neliniste. Unul ca acesta nici nu poate intelege ce are, pentru ca inima lui este impietrita si nu pricepe lucrurile strambe pe care le face.
-Parinte, ce legatura are simplitatea cu indrazneala?
-Altceva este simplitatea, altceva indrazneala. Simplitatea are si evlavie inlauntrul ei, dar si ceva copilaresc. Indrazneala are insa obraznicie.
            De multe ori chiar si in sinceritate poate exista obraznicie. In sinceritate si in simplitate de multe ori se ascunde multa obraznicie, atunci cand omul nu ia aminte. Unul ca acesta spune:”Eu sunt in caracter deschis” sau „Eu sunt simplu”, si vorbeste cu obraznicie, fara sa inteleaga aceasta. Dar cu toate acestea, altceva este simplitatea si altceva obraznicia.
            -parinte, ce este sfiala duhovniceasca?
            -Sfiala duhovniceasca este frica de Dumnezeu in intelesul cel bun. Aceasta frica, aceasta strangere aduce veselie, picurnad miere in inima, miere duhovniceasca! Vezi, un copilas micut care este timid il respecta pe tatal sau, se sfieste si din multa sifala nici nu priveste la el. Vrea sa intrebe ceva si se roseste. Unul ca acesta este bun de pus la iconostas. Un alt copil spune:’E tatal meu” si se intinde inaintea lui fara respect, cu indrazneala. Iar atunci cand vrea ceva, cere cu pretentia sa i se dea, bate cu piciorul in podea, ameninta.
            Intr-o familie buna copiii se misca liber. Exista respect, fara ca sa fie constransi copiii; nu exista disciplina militara. Ei se bucura de tatal si de mama lor, iar aceia se bucura de ei. „Dragostea nu cunoaste rusine”, spune Avva Isaac. Are indrazneala in sensul cel bun. Dragostea are in ea evlavie si respect., adica biruieste frica. Unul se strange, se sfieste, dar se si teme, pentru ca nu are adevarata sfiala. Altul are sfiala, dar nu se teme, deoarece o are pe cea adevarata, sfiala duhovniceasca. Atunci cand sfiala este duhovniceasca, cel ce o are simte bucurie. Copilasul, de pilda, isi iubeste tatal si mama cu indrazneala, intr-un anumit fel; nu se teme ca il vor bate. Ii ia cascheta tatalui sau, chiar si ofiter de ar fi, o arunca si se bucura. Are simplitatea cea buna, nu are obraznicie. Sa deosebim simplitatea de obraznicie. Daca lipseste respectul, sfiala, atunci ajungem la indrazneala, la obraznicie. Si auzi dupa aceea pe copila ca spune stand intinsa:”Mama, adu-mi un pahar cu apa! Sa fie rece!....A, dar nu rece! Rece ti-am spus sa-mi aduci!”. Asa incep si ajung dupa aceea sa spuna:”Si de ce femeia sa se teama de barbat?”. Inlauntrul fricii insa exista respectul, iar inlauntrul respectului exista dragoste. Cel pe care il respect, il si iubesc, iar cel pe care il iubesc, pe acela il si respect. Femeia sa respecte pe barbat, iar barbatul sa-si iubeasca femeia. Acum, insa, toate sunt nivelate si se distrug familii, pentru ca inteleg Evanghelia anapoda. Barbatul spune:”Femeia trebuie sa se supuna”. Dar daca tu nu ai dragoste, nu poti face nici macar o pisica sa se supuna. Daca nu ai dragoste, celalalt nu este vestit launtric si nu poti nici macar un pahar de apa sa-i ceri sa-ti aduca. Cand cineva il respecta pe celalalt, pe sine insusi se respexcta. Nu se ia in seama pe sine. Respectul fata de aproapele are marime de suflet, caci unul ca acesta nu se socoteste pe sine. Iar cel ce se ingrijeste de sine nu are marime de suflet.

            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).


Trimiteți un comentariu