luni, 18 aprilie 2016

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA 21
Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Luni, 18.04.2016, orele 21.45
Afara:
Este cald, mult prea cald pentru aceste zile de primavara. Daca acum este asa, oare cum va fi la vara? Ufff, nu-mi place deloc caldura, canicula.
Mă gândesc:
Cat de repede a trecut timpul. Iata ca mai sunt cateva zile si vine Sfanta Inviere, zi de mare sarbatoare a crestinilor ortodocsi.
Invat:
Cate ceva din tot ceea ce ma inconjoara.
Sunt recunoscătoare pentru:
Tot ceea ce ne daruieste Dumnezeu in fiecare zi, pentru dragostea si purtarea Lui de grija, pentru oamenii pe care ni-i scoate in cale, pentru toate.
Din bucătărie:
Acm este liniste. In oale, cratiti sau ligheane asteapta cuminti sa se raceasca zacusca proaspata de vinete, siropul de papadie, stevia oparita numai buna pentru pus la congelator, acolo unde deja loboda a plecat.
Ce mai mesteresc:
In continuare suporturi. Tot gasesc noi moduri de a combina culorile. Desi am spus ca luna aprilie este luna tricotajelor, am ramas tot la crosetat, asa ca am hotarat sa incep sa lucrez la andrele dupa sarbatorile pascale.
Intentionez sa:
Sa termin curatenia din casa.
Ceea ce astept (sper):
Sper ca schimbarile ce au loc in viata noastra zilele acestea sa nu ne rapeasca linistea sufleteasca.
Citesc:
Acum citesc, in paralel (in continuare): „1000 de intrebari si raspunsuri despre viata duhovniceasca”” si „600 de istorioare religioase”, aceasta din urma fiind scrisa de preotul Iosif Trifa.
Ascult:
Deocamdata nimic.
În casa:
Ne chinuim sa terminam curatenia.
Ce planuri am:
Deocamdata astept minivacanta de Paste din Bucovina.
Un citat:

O fotografie: 




Ajung sa judece si pe Dumnezeu


-Parinte, numai in noua generatie exista aceasta tendinta de a judeca pe toti si pe toate sau asa a fost intotdeauna?
            -Nu, mai demult nu era asa; acesta este duhul epocii noastre. Si nu le ajunge ca judeca pe mireni, pe toti politicienii si pe oamenii bisericii, ci ii judeca si pe sfinti. Ajung sa judece chiar si pe Dumnezeu si spun: „Dumnezeu in problema aceasta asa trebuia sa lucreze; n-a lucrat corect. Aceasta nu trebuia s-o faca Dumnezeu”. Auzi cuvinte! „Bre, cpile, tu vorbesti?”. „De ce nu? Imi spun parerea”, iti raspunde si nu intelege cata obraznicie este in cuvintele lui. Duhul lumesc a distrus multe lucruri bune. Raul inainteaza spre o stare urata, spre blasfemie. Judeca pe Dumnezeu si nici nu-i mustra gandul ca aceasta ar fi hula. Sunt unii cu statura inalta care daca au si putina logica, incep sa spuna: „Acesta este de o palma, acela merge stramb, celalalt face asa” si nu tin cont de nimeni.
            Odata a venit la Coliba unul si mi-a spus:”Dumnezeu nu trebuia sa faca aceasta asa”. „Tu, ii spun, poti tine o pietricica in aer? Aceste stele pe care le vezi nu sunt bile ce stralucesc, ci sunt intregi volume de materie ce se misca cu o viteza ametitoare si se mentin fara sa se abata de la traiectorie”. „Aceasta, dupa parerea mea, nu trebuia sa se faca asa”, spune din nou. Auzi vorba! Dar noi vom judeca pe Dumnezeu? A intrat logica si a plecat increderea in Dumnezeu. Iar daca-i spui ceva, iti raspunde: „Iarta-ma, dar mi-am spus parerea! Nu pot sa-mi spun parerea?’. Cate mai aude Dumnezeu de la noi! Bine ca nu ne ia la bani marunti.
            In Vechiul Testament se arata ca Dumnezeu a spus israelitilor: „Alungati pe hananei cu desavarsire din tara”. Fiindca a spus-o Dumnezeu, stia El de ce. Dar ei au spus:”Aceasta nu este o fapta iubitoare de oameni. Sa-i lasam, sa nu-i nimicim”. Dar dupa accea au fost atrasi la imoralitate, la idolatrie si isi jertfeau copiii idolilor, precum spune in psalm. Dumnezeu stie de ce face un anumit lucru. Dar unii spun cu obraznicie:”De ce sa faca Dumnezeu iadul?”. Incepe judecata, iar apoi acel om nu mai are stare duhovniceasca. Nu-i ramane catusi de putin Har dumnezeiesc ca sa inteleaga mai profund, adica sa inteleaga pentru care pricina Dumnezeu a facut un anumit lucru. „De ce?” inseamna judecata, mandrie, egoism.
            -Parinte, unii copii intreaba:”De ce a trebuit sa Se rastigneasca Hristos?”. „Dumnezeu nu putea sa mantuiasca lumea in alt mod?”.
            -A mantuit-o in modul acesta si oamenii tot nu sunt miscati. Ce ar fi fost daca ar fi mantuit-o in alt mod? Sunt unii care spun:”Dumnezeu n-a patit nimic. Fiul S-a rastignit”. Dupa mine, un tata ar fi preferat sa se jertfeasca el insusi, decat sa-si jertfeasca fiul. Mai dureros este pentru un tata sa i se jertfeasca fiul, decat el insusi. De vreme ce nu inteleg ce inseamna dragoste, ce sa le mai spui?
            Un altul mi-a spus:” Adam a avut doi copii, pe Abel si pe Cain. Dar de unde s-a aflat femeie pentru Cain?”. Sa citeasca Vechiul Testament si va vedea ca Adam a nascut fii si fiice dupa Sit. Cain fugise in munti dupa uciderea fratelui sau si nu stia ca femeia pe care a luat-o era sora lui. Dumnezeu a iconomisit asa ca sa existe oameni de o rasa, sa nu existe rautate si ucidere, ci sa spuna:”Suntem din aceeasi parinti, din Adam si Eva”, ca sa se infraneze rautatea omeneasca. Cu toate acestea, vezi cata rautate exista astazi!
            Ce patesc unii ca acestia care vin la Coliba! Le spun:”Ma doare capul si nu am aspirina”. Dupa aceea mai pleaca si suparati. Nu inteleg de ce le spun ca ma doare capul, ci spun:”Am facut atata osteneala, iar el ne spune ca il doare capul!” Altii ma intreaba:”Sa-ti aducem o aspirina!?’.

 (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).



joi, 7 aprilie 2016


“Da-mi mie ziua de azi”

            Cand diavolul se apropie cu inselatoriile si ispitele lui de om, cere un singur lucru:”Omule – zice vicleanul – da-mi mie ziua de azi!... Eu nu-ti cer altceva, decat ziua de azi, iar cea de maine da-o lui Dumnezeu! Ziua de azi e a mea, iar cea de maine e a lui Dumnezeu.”
            Asa graieste inselatorul si, vai, pe cati crestini ii trage, cu aceasta inselaciune, in adancul iadului!
            Diavolul cere ziua de azi, stiind bine ca pe cea de maine omul o tot amana….pana cade fara de veste in mormant.



“Si-a uitat copilul in foc”

            Intr-un sat bantuit de foc, s-a intamplat ca o femeie si-a tot carat ce avea prin casa, iar copilul din leagan l-a uitat in casa ce ardea. S-a grabit sa-si scoata mai intai banii, hainele, vasele si alte cele, dar copilul si l-a uitat, si, pe cand si-a adus aminte de el, era prea tarziu.
            Intocmai asa fac cei mai multi crestini si cu sufletul lor. Tot alearga omul in sus si in jos, tot hurduca, tot strange, dar sufletul si-l uita si il lasa in focul pacatelor si al pieirii vesnice. Cei mai multi numai pe patul de moarte se trezesc ca si-au uitat sufletul, dar atunci e prea tarziu.
            Cititorule! Nu cumva ti-ai uitat si tu sufletul in focul pacatelor?



“Si-a mantuit copilul”

            Un copil cazuse intr-un rau infuriat si era amenintat sa se inece. Oamenii strigau, dar nimeni nu sarea in apa sa-l scape.
            -De ce nu sare nimeni sa-l scape? Striga un om care trecea pe alaturi. Si sari in apa.
            Cand se apropie de copil, ce sa vada? Cel ce se ineca era copilul lui!
            Repede il prinse si il scoase afara.
            Cel care sare sa mantuie pe altii din valurile pierzarii sufletesti isi mantuie si sufletul sau.



(600 de istorioare religioase – preot Iosif Trifu)
CEL MAI FRUMOS PROIECT – PATURA CROSETATA

Mula vreme am vorbit de un proiect mare, ce a reprezentat pentru mine o provocare. Este vorba de patura stil patchwork ce trebuia crosetata pentru prietena mea.
Cu ceva timp in urma, am spus ca am terminat-o, dar ca nu pot spune nimic despre ea, pana cand nu ajunge la proprietara. Ei bine, la sfarsit de martie paturica a ajuns la destinatie.
Nu va pot reda in cuvinte bucuria prietenei mele cand a vazut-o. Desi ea nu a vrut sa vina cu nici un fel de idee, i-au placut extrem de mult culorile si calitatea materialului. A concluzionat: “este ceea ce mi-am dorit si am visat: o patura vesela si moale.”
Dar, cel mai bine sa va arata cateva poze cu patura:




Patura are dimensiunile de 195 cm * 208 cm si contine 240 de patrate cu latura de 13 cm.

A fost greu, am lucrat mult, insa bucuria prietenei mele mi-a adus in suflet multa satisfactie si puterea de a realiza si alte proiecte mari. 

marți, 5 aprilie 2016

Respect fata de cei mai mari


            -parinte, uneori vrobesc urat celor mai mari. Imi dau seama ca gresesc si ma marturisesc.
            -Daca iti dai seama si te marturisesti, incet-incet te vei scarbi de tine, te vei smeri si atunci va veni Harul lui Dumnezeu si va pleca acest obicei rau.
            -Parinte, spun cate o gluma si impung pe surori din dragoste, dar ma tem de indrazneala.
            -Tu esti mica; nu ti se potriveste. Intr-o familie de obicei cei mari glumesc cu cei mici, iar nu cei mici cu cei mari. Nu se potriveste pentru unul mic sa glumeasca cu bunicul sau cu bunica. Inchipuieste-ti, cum ar arata ca un copil sa mearga pe neasteptate si sa-l gadile pe tatal sau dupa gat? Altceva este atunci cand cel mare rasfata pe cel mic si acesta se bucura, pricinuind o buna dispozitie. Astfel, cel mare se face mic si se bucura amandoi.
            -Parinte, atunci cand ii spun cuiva mai mare pararea mea in legatura cu un lucru, despre care gandul imi spune ca nu este bine, iar acela se impotriveste, trebuie sa fiu de acord cu el?
            -Nu, sa nu fii de acord la rau. Sa spui ceea ce este corect, dar cu smerenie. „Nu cumva este mai bine sa facem astfel?Asa imi spune gandul.” Sau sa spui:”Am gandul acesta”. Atunci te faci magnet si atragi Harul lui Dumnezeu. Sunt unii care vorbesc cu indrazneala din obisnuinta, iar nu din dorinta de a-si spune parerea lor. In tot cazul, este nevoie de respect fata de cel mai mare. Dar intr-un anumit fel, si cel mare vrea sa fie respectat. Desi are neputinte, are totusi si lucrurile lui bune, are o experiente, etc. Tu, atunci cand esti intrebata, spune-ti gandul cu smerenie si respect, fara sa crezi in sinea ta ca este asa cum spui tu, pentru ca celalalt poate sa stie ceva pe care tu nu-l stii sau la care nu te-ai gandit. Cand cineva este mic si asculta, de pilda, o discutie despre un subiect si se gandeste la solutia pe car eo socoteste mai buna, in cazul in care trebuie sa spuna parerea unuia de o varsta cu el, sa zica:”Mi-a venit acest gand”. Daca celalalt este mai mare in varsta, trebuie sa spuna:”Mi-a trecut un gand netrebnic”. Chiar si atunci cand cineva spune adevarul, aceasta este o obraznicie saca nu este in masura sa o faca.
            -Atunci cand spuneti mai mare, va referiti la ani sau la viata duhonviceasca?
            -Mai ales la ani. Pentru ca, vezi chiar si unul care este intr-o stare duhovniceasca inaintata, respecta pe unul mai in varsta decat el.
            -Parinte, oare este firesc ca cineva sa respecte pe unul mai mic, dar mai sporit duhonviceste, decat pe altul mai mare, dar mai putin sporit?
            -nu, aceasta clasare nu este corecta. Oricum ar fi cel mai mare, trebuie sa-l respecti pentru varsta. Pe cel mai mare il vei respecta pentru varsta, iar pe cel mai mic pentru evlavie. Atunci cand exista respect, cel mic respecta pe cel mare, iar cel mare pe cel mic. Inaluntrul respectului exista dragoste. Sfantul Apostol Pavel spune: „Celui cu carea, dare, celui cu cinstea, cinste”.
            -Daca cei mici fac observatii celor mari, lucrul acesta este rau?
            -Acesta este tipicul generatiei noi. Insa Scriptura spune:”Mustra pe fratele tau”, nu zice: „Mustra pe tatal tau”. Tinerii de astazi au in cuvant duhul razvratirii, fara ca ei sa-si dea seama. Acest compoetament il considera firesc. Vorbesc cu obraznicie si iti spun:Am spus-o simplu”. Au fost influentati de acest duh razvratit al lumii, care nu respecta nimic. Nu mai exista respect in comportamentul celui mic fata de cel mare si nu isi dau seama ce mare rau este lucrul acesta. Atunci cand cel mic spune celui mare ca respectul este ceva depasit care nu se mai potriveste nici astazi si care ii ingradeste, chipurile, personalitatea, ce sa mai astepti? Este nevoie de multa luare-aminte. Duhul lumesc contemporan spune:”Nu ascultati de parinti, de dascali, etc”. De aceea si copiii cei mici devin mai rai acum. O mare vatamare sufera mai ales acei copii ai caror parinti nu inteleg ce rau le fac prin a-i admira si a-i considera destepti atunci cand vorbesc cu obraznicie.
            La Coliba au venit doi fratiori de opt-noua ani cu tatal lor. Acolo era si un cunoscut de-al meu, un baiat foarte bun si totodata un bun pictor. Intr-un minut, tac-tac, te zugravea. „Dionisie, ii spun, picteaza copiii asa cum stam impreuna”. „Ia sa vad daca o sa reusesc, pentru ca se misca”. A scos o foaie si a inceput sa zugraveasca. Atnci sare unul dintre copii si spune: „Ia sa vedem, ba prostule, ce vei face!”. Si era si lume de fata. Pictorul insa nu s-a tulburat deloc. „Acestia sunt copiii de astazi, Parinte”, mi-a spus si a continuat sa zugraveasca. Mie mi s-a urcat sangele in cap, dar tatal lui a ramas nepasator, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Sa spuna asa la un om de treizeci de ani, iar acela sa stea si sa-i picteze! Obraznicie, lipsa de evlavie si cate altele!.... Infricosator! Ia gandeste-te daca unul din acesti copii va voi sa se faca monah, de cata munca este nevoie ca el sa devina un calugar corect! Cand mamele nu au grija de ei, ii distrug. Totul este mama. In Rusia, daca s-a schimbat ceva, este pentru ca mamele au tinut in ascuns credinta, evlavia, si i-au ajutat pe copii. Bine ca exista si putin aluat din familii crestine, altfel am fi fost pierduti.
            -Parinte, daca acesti copilasi care cresc asa vor voi sa se schimbe mai tarziu sau sa se faca monahi, vor putea?
            -daca vor crede ca ceea ce au facut nu este bine, ii va ajuta Hristos. Caci atunci cand intra in om nelinistea cea buna, s-a rezolvat. Insa atunci cand cred ca au dreptate si spun despre egumen sau egumena: „Ce, aici avem un dictator? Unde s-a mai auzit asa ceva in ziua de azi?”, atunci cum sa se indrepte” Si sunt unii calugari care ajung sa-mi spuna astfel de neghiobii.
            Incet-incet respectul se pierde cu desavarsire. Vin la Coliba copii si cei mai multi stau picior peste picior, iar cei batrani nu au unde sa stea. Unii, desi vad ca buturugile sunt mai incolo, se ingreuiaza sa mearga la doi pasi sa le aduca, ca sa stea pe ele. Trebuie sa le aduc eu. Si desi ma vad ca le car, nu vin sa le ia. Vor sa bea apa, dar nu merg singuri sa bea, trebuie ca eu sa le aduc si al doilea pahar. Cu adevarat, aceasta mi-a facut o impresie neplacuta. Cogeamite voinici, vin in grup de cate treizeci, ma vad cum aduc o cutie de rahat si un bidon de apa, cum duc si paharele ca sa-i multumesc, inca si schiopatand, si nu se misca nici unul, ci se scoala sa ma ajute un ofiter pensionar care toata viata lui a slujit patria cu multa osteneala. Ei vad cred ca asa cum ii serveste chlenerul atunci cand merg la vreun restaurant sau hotel, tot astfel si aici la Coliba va veni chelnerul sa-i serveasca. De cinci-sare ori insa am facut lucrul urmator: m-am ostenit sa aduc apa si apoi am varsat-o inaintea lor:”Eu sa va aduc apa, voinicilor, iar voi sa stati? Le spun. Aceasta nu va ajuta”.
            In mijloacele de transport in comun vezi copiii mici stand pe scaune, iar batranii stand in picioare. Vezi tineri ca stau picior peste picior si nu cedeaza locul vreunui batran, ci se scoala cei mai mari si le dau locul lor. „Am platit locyul”, iti spun si stau jos fara sa tina seama de cineva. Mai demult ce duh exista! Femeile stateau la drum, de-a dreapta si de-a stanga lui, iar cand trecea preotul sau un batran, se ridicau in picioare si ii indemnau si pe copiii lor sa faca aceasta.
            De cate ori nu ma infurii! Vorbesc adeseori unor oameni cu functii si vezi niste copii cum intrerup discutia cu obraznicie, spun niste neghiobii si socotesc aceasta o mare isprava. Le fac semn sa se opreasca, dar nimic. Trebuie sa-i faci de rusine ca sa taca din gura, altfel nu se poate. In nici o carte patristica nu scris sa vorbeasca tinerii astfel. Patericul spune:”a spus Batranul”, nu spune „a spus tanarul”. Mai demult cei mici nu vorbeau in fata celor mari si se bucurau ca nu vrobeau. Nici nu stateau acolo unde stateau cei mari. Aveau o sfiala, o evlavie, se roseau atunci cand vorbeau unuia mai mare. Si daca vreun copil vorbea urat parintilor lui, n-ar fi iesit in piata de rusine. Si in Sfantul Munte, daca nu avea cineva barba alba, nu mergea la strana sa cante. Acum vezi si pe frati cum se aduna.... In sfarsit.... Insa cel putin sa invete sa se miste cu respect si evlavie.
            Vezi si un elev de Athoniada spunand directorului, care este si episcop:”Domnule Director, vom vorbi de la egal la egal”. Pana acolo ajung. Si raul este ca iti raspunde:”De ce? Ce-am spus? Nu inteleg!”. Nu spune: „Ma iertati, am binecuvantare sa-mi spun un gand? Poate fi si o neghiobie”, ci ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic: „Parerea ta si parerea mea”. Ai inteles? Din pacate, duhul acesta a patruns si in viata duhonviceasca, in monahism. Auzi frati incepatori spunand: „Desi i-am spus Staretului in repetate randuri, tot nu ma intelege!”. „Bine, dar cum sa spui „in repetate randuri”?”. Este ca si cum ai spune:”Nu s-a indreptat Staretul!”. „Dar ce, nu pot spune si eu parerea mea?”, iti zice. Iti vine sa sari in aer cand auzi unele ca acestea. Iar la sfarsit iti spune:”Te-ai mahnit? Iarta-ma!”. Auzi, imi cere sa-l iert nu pentru cele ce le-a spus, ci pentru ca m-a facut sa mi se urce sangele la cap!

            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).


luni, 4 aprilie 2016

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA 20
Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Luni, 04.04.2016, orele 19.30
Afara:
Desi azi a fost o zi calduroasa, acum se racoreste. Pasarelele sunt vesele si ciripesc pe langa tavita cu mancare, parca ar vrea sa spuna noapte buna.
Mă gândesc:
La noile proiecte, la o mai buna impartire a timpului.
Invat:
In continuare despre rabdare si, mai nou, despre „pune Doamne straja gurii mele”. Frumoasa si usoara teoria, dar practica este extrem de grea.
Sunt recunoscătoare pentru:
Pentru purtarea de grija a lui Dumnezeu. In ultima perioada, de cand nu am mai scris, fiica mea a reusit sa isi ia masinuta pentru a face naveta. Prin credit bineinteles, insa Dumnezeu i-a scos in cale o masinuta ieftina si buna. De asemenea, pentru ca Maica Domnului este ocrotitoarea casei noastre, este primul an in care am reusit ca de Bunavestire, sa o serbam pe Maica Domnului asa cum se cuvine: facand sfestanie, spovedindu-ne, etc.
Din bucătărie:
E liniste si pace.
Ce mai mesteresc:
Tot pentru prietena mea care a luat patura crosetez un set de suporturi pentru farfurii si un set de suporturi pentru pahare. Si, cu acestea, inchei perioada de crosetat si declar luna aprilie – luna tricotajelor.
Intentionez sa:
Ca in primele doua saptamani din aceasta luna sa fac curatenia in casa. In week-enduri intentionam sa mergem la tara, atat la parinti, cat si la socrii, pentru ca au nevoie de ajutor.
Ceea ce astept (sper):
Sa reusesc sa fac ceea ce mi-am propus: tricotat, curat, gradina, pe langa treburile de zi cu zi.
Citesc:
Am terminat de citit primul volum din cartea „De vorba cu Parintele Sofian”, am mai citit viata Sfantului Vlasie din Slavena Arkananiei”. Acum citesc, in paralel: „1000 de intrebari si raspunsuri despre viata duhovniceasca”” si „600 de istorioare religioase”, aceasta din urma fiind scrisa de preotul Iosif Trifa.
Ascult:
Deocamdata nimic.
În casa:
Am reusit de am facut curat in sertarele din sufragerie.
Ce planuri am:
Deocamdata astept minivacanta de Paste din Bucovina.
Un citat:
„Rugati-va ori cu trupul, ori cu duhul in taina, nu in prezenta oamenilor, chiar daca dorm”- Staretul Adrian Iugski
 O fotografie: pasarelele de la geam

Indrazneala alunga evlavia


            -Parinte, de unde vine indrazneala?
            -De la Paris.... Indrazneala vine din obraznicie si alunga departe frica de Dumnezeu, ca fumul ce il indreptam spre albine, ca sa se departeze de stup.
            -Parinte, cum sa scap de indrazneala?
            -Sa te simti pe tine mai prejos decat toti. Este nevoie de multa smerenie. Ca una ce esti mai mica, sa ai respect si evlavie fata de toate surorile. Sa-ti spui gandul tau cu smerenie si sa nu arati ca le stii pe toate. Atunci Dumnezeu te va imbraca cu Harul Lui si vei avea sporire. Indrazneala pentru un ascultator este cel mai mare dusman al sau, pentru ca alunga evlavia. De obiecei, dupa indrazneala urmeaza razvratirea, dupa ea nesimtirea si nepasarea pentru pacatele mici, cu care omul inet-incet se obisnuieste si le vede dupa aceea ca fiind firesti. Insa nu afla odihna in adancul sufletului, ci numai neliniste. Unul ca acesta nici nu poate intelege ce are, pentru ca inima lui este impietrita si nu pricepe lucrurile strambe pe care le face.
-Parinte, ce legatura are simplitatea cu indrazneala?
-Altceva este simplitatea, altceva indrazneala. Simplitatea are si evlavie inlauntrul ei, dar si ceva copilaresc. Indrazneala are insa obraznicie.
            De multe ori chiar si in sinceritate poate exista obraznicie. In sinceritate si in simplitate de multe ori se ascunde multa obraznicie, atunci cand omul nu ia aminte. Unul ca acesta spune:”Eu sunt in caracter deschis” sau „Eu sunt simplu”, si vorbeste cu obraznicie, fara sa inteleaga aceasta. Dar cu toate acestea, altceva este simplitatea si altceva obraznicia.
            -parinte, ce este sfiala duhovniceasca?
            -Sfiala duhovniceasca este frica de Dumnezeu in intelesul cel bun. Aceasta frica, aceasta strangere aduce veselie, picurnad miere in inima, miere duhovniceasca! Vezi, un copilas micut care este timid il respecta pe tatal sau, se sfieste si din multa sifala nici nu priveste la el. Vrea sa intrebe ceva si se roseste. Unul ca acesta este bun de pus la iconostas. Un alt copil spune:’E tatal meu” si se intinde inaintea lui fara respect, cu indrazneala. Iar atunci cand vrea ceva, cere cu pretentia sa i se dea, bate cu piciorul in podea, ameninta.
            Intr-o familie buna copiii se misca liber. Exista respect, fara ca sa fie constransi copiii; nu exista disciplina militara. Ei se bucura de tatal si de mama lor, iar aceia se bucura de ei. „Dragostea nu cunoaste rusine”, spune Avva Isaac. Are indrazneala in sensul cel bun. Dragostea are in ea evlavie si respect., adica biruieste frica. Unul se strange, se sfieste, dar se si teme, pentru ca nu are adevarata sfiala. Altul are sfiala, dar nu se teme, deoarece o are pe cea adevarata, sfiala duhovniceasca. Atunci cand sfiala este duhovniceasca, cel ce o are simte bucurie. Copilasul, de pilda, isi iubeste tatal si mama cu indrazneala, intr-un anumit fel; nu se teme ca il vor bate. Ii ia cascheta tatalui sau, chiar si ofiter de ar fi, o arunca si se bucura. Are simplitatea cea buna, nu are obraznicie. Sa deosebim simplitatea de obraznicie. Daca lipseste respectul, sfiala, atunci ajungem la indrazneala, la obraznicie. Si auzi dupa aceea pe copila ca spune stand intinsa:”Mama, adu-mi un pahar cu apa! Sa fie rece!....A, dar nu rece! Rece ti-am spus sa-mi aduci!”. Asa incep si ajung dupa aceea sa spuna:”Si de ce femeia sa se teama de barbat?”. Inlauntrul fricii insa exista respectul, iar inlauntrul respectului exista dragoste. Cel pe care il respect, il si iubesc, iar cel pe care il iubesc, pe acela il si respect. Femeia sa respecte pe barbat, iar barbatul sa-si iubeasca femeia. Acum, insa, toate sunt nivelate si se distrug familii, pentru ca inteleg Evanghelia anapoda. Barbatul spune:”Femeia trebuie sa se supuna”. Dar daca tu nu ai dragoste, nu poti face nici macar o pisica sa se supuna. Daca nu ai dragoste, celalalt nu este vestit launtric si nu poti nici macar un pahar de apa sa-i ceri sa-ti aduca. Cand cineva il respecta pe celalalt, pe sine insusi se respexcta. Nu se ia in seama pe sine. Respectul fata de aproapele are marime de suflet, caci unul ca acesta nu se socoteste pe sine. Iar cel ce se ingrijeste de sine nu are marime de suflet.

            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).