joi, 17 martie 2016

Generatia nepasarii
            -Ce este ceea ce se aude?
            -Un avion, Parinte!
            -Inchide fereastra ca sa nu intre inauntru! Asa cum a innebunit lumea, incet-incet se poate intampla si aceasta!....Le-au distrus pe toate: familia, invatamantul, serviciile…..Nu-I intereseaza nimic! Nu au nimic inlauntrul lor….
            -Parinte, dar cine este vinovat ca am ajuns in aceasta stare?
            -Vorbesc in general, adica vreau sa spun pana unde a ajuns nepasarea. Mergi la o scoala si vei vedea. Daca, de pilda, ferestrele sunt trantite de vant, nu stiu de se va afla vreun copil sa le inchida ca sa nu se sparga. Unii casca gura la ele, altii se uita cum se trantesc, altii trec pe-acolo ca si cum nu s-ar intampla nimic. Nepasare! Mi-a spsu un ofiter care era responsabil cu depozitele:”Ma chinui sa aflu un soldat serios sa-l pun de paza la depozitul de carburanti ca sa nu dea foc altii sau el insusi sa nu arunce vreo tigara din neatentie”.
            Exista un duh caldicel, deloc barbatesc. Ne-am stricat cu desavarsire! Cum ne mai rabda Dumnezeu! Odinioara bunacuviinta exista! Ce marime de suflet! In razboiul din ’40, la granita, italieniiaveau din cand in cand legaturi cu granicerii greci si mai faceau cate o vizita la pichetul grecesc. Si sa vedeti cata marime de suflet aveau grecii! Odata, cand au mers italienii la pichetul grecesc, grecii au pus sa le faca o cafea. Atunci un ofiter grec scoate un teanc de bani, de 50, de 100 – atunciacesti bani aveau valoare – si-l arunca in foc ca pe surcele, ca sa le arate italienilor ca statul grec este bogat! Italienii au ramas cu gura cascata. Vedeti ce jertfa!
            Astazi a intrat si la noi duhul pe care il intalnesti in statele comuniste. In Rusia, cu toate ca anul acesta (1990) a fost recolta, stiti ce foamete vor avea? N-au secerat graul la timpul lui, ci au mers toamna ca sa-l secere. Sa secere toamna? Daca nu-i al lor, cum sa-i doara de el si sa mearga sa-l secere? Viata lor este o corvoada. Nu au ravna sa creeze ceva, pentru ca atatia ani nu au creat nimic. Cu acest duh rebel, care a intrat, cu aceasta nepasare, s-a terminat, s-a inecat tot statul. Ploua si graul e intins pe camp? Nu-l intereseaza. A venit ceasul de plecare? Pleaca. Graul se umezeste. A doua zi vor merge la vremea randuita sa adune ce a ramas. Edar cand graul este al tau si il ai intins pe arie, daca ploua, il lasi sa se piarda? Nu vei dormi pana ce nu-l vei aduna. Si simti bucurie, veselie din osteneala.
            Nepasarea fata de Dumnezeu aduce si nepasarea fata de toate celelalte, aduce descompunerea. Credinta in Dumnezeu este mare lucruomul care il adora pe Dumnezeu, dupa aceea isi iubeste si parintii sai, si casa sa, si rudele sale, si serviciul sau, si satul sau, si judetul sau, si statul sau, si patria sa. Unul care nu-L iubeste nici pe Dumnezeu, nici familia sa, care nu iubeste nimic, fireste ca nu isi va iubi nici patria sa, deoarece patria este o familie mare. Vreau sa spun ca toate de acolo incep. Omul nu crede in Dumnezeu si dupa aceea nu tine seama nici de parinti, nici de familie, nici de sat, nici de patrie. Si acestea sunt cele care sunt pe cale sa le distruga acum, si in acest scop creeaza o situatie de razvratire. Un politist mi-a scris:”N-am putu veni, deoarece am avut mult de lucru. Am ramas doar doi in zona, in timp ce trebuia sa fim opt”. Auzi lucruri? In loc ca cam sa mai adauge altii doi, lasa numai doi!.
            Din fericire exista si exceptii. Odata a venit un tata si mi-a spus:”Fa rugaciune pentru Anghel, pentru ca il vor omori”. Pe fiul sau il stiam de mic copil. Atunci isi facea serviciul militar. “De ce?”, il; intreb. “Ce s-a intamplat?”. “Odata s-a dus si i-a aflat pe ceilalti jucand carti, pe cand se aflau in timpul programului de serviciu. Le-a facut observatie, dar nu l-au ascultat. Apoi le-a facut raport si unul dintre aceia l-a amenintat ca il va omori”. “Asculta”, ii spun tatalui, “de omorat nu-l vor omori. Eu voi face rugaciune ca sa nu-l bage si pe Anghel in tribunalul militar pentru ca n-a jucat si el carti…”.
            Am aflat si altceva si am zis:”Slava Domnului ca mai exista greci pe care ii doare de patria lor”. Un pilot, deoarece avioanele turcesti au violat granita, a incercat sa treaca putin granita si sa faca o fotografie ca sa demonstreze ca aceia  au violat granita. “Nu fa aceasta!”, ii striga celalalt prin emitator, dar acela insista, incerca… Turcul avea insa un avion mai mare, care zbura mai iute, si l-a silit sa zboare tot mai jos, pana ce grecul, sarmanul, s-a inecat in mare. Si sunt altii care fac numai plimbari cu avionul. Cata diferenta este!
            Pentru ca sa intre cineva in noima lucrurilor este nevoie sa simta binele ca necesitate, altfel este un lucru fara valoare. Hai acum sa pui pe cineva sa mearga sa se razboiasca. Va cauta sa fuga printr-o parte, sa se salveze printr-alta. Dar cand va intelege ce rau va face vrajmasul, dupa aceea se va duce de bunavoie.


(Trezire duhovniceasca – parintele Paisie Aghioritul).

miercuri, 16 martie 2016


Am citit si am tot citit

La inceput de martie totul in jur este numai dragoste, iubire, veselie, asa ca m-a prins un dor nebun de a citi carti ce au ca tema dragostea.
            Si am citit nunu m-am incurcat. Nu va inchipuiti ca sunt romane cu multe volume, ci povesti simple, scurte, numai bune pentru relaxare in dupa


            „Hoinarind pe dealuri” este povestea unei tinere, Ismay, ce locuieste in Cambridge si al carei logodnic moare intr-un tragic accident de circulatie. Isi doreste sa plece cat mai departe de locurile ce-i provoaca amintiri dureroase, asa ca accepta oferta de lucru propusa de fam Kynoch, ce se afla in lake District, o zona destul de indepartata. Ea este angajata, pe post de infirmiera, pentru a ingriji o fetita ce a fost operata la genunchi si de a avea grija, in acelasi timp si de surioara ei care are probleme auditive. Cel care a angajat-o este unchiul fetelor, un tanar medic oftalmolog, de care ajunge sa se indragosteasca.
            „Datorie de onoare” este povestea tinerei Renata care, sub nume fals se angajeaza ca bona pentru o tanara de 14 ani la familia care a provocat falimentul firmei tatalui ei. Motivul angajarii a fost acela de a achita datoria tatalui si de a-i reabilita numele. Numai ca aici, pe langa Christina, adolescenta rebela, insa foarte isteata si d-na Florence Masters, bunica fetei, il intalneste si pe Greg Masters, un tanar om de afaceri si unchiul Christinei, de care ajunge sa se indragosteasca.
            „Barbatul infidel” reprezinta povestea tanarului grec Andreas Keralides si a frumoasei Lauren Grey ce au fost casatoriti, insa casnicia lor s-a destramat pentru ca parintii tinerilor nu au fost de acord cu ea. Dupa 5 ani seducatorul Andreas are un accident de circulatie destul de grav, in urma caruia are amnezie si nu isi aduce aminte ca este divortat, asa ca doreste sa vorbeasca cu sotia lui. Mama lui, Lidya Keralides, insista pe langa Lauren sa mearga sa il viziteze doar o data. Aceasta revedere a readus in actualitate toate framantarile, toate frustrarile lor. In final insa, totul se lamureste, iar ei isi dau seama ca au fost victimele celor apropiati.
            „Casatorie din interes” este povestea de dragoste dintre Isabel si Joel. El, tanar si bogat, tradat in dragoste de sotia sa care l-a parasit dupa ce a avut un accident de masina in urma caruia fiul lor a ramas infirm. Ea, tanara, usor infirma, cu inima franta de tanarul medic ce a parasit-o pe motivul ca „un chirurg trebuie sa aiba o sotie care sa arate bine.”
            Cand se intalnesc, Isabel nu are de lucru, dar are nevoie de bani pentru a-si opera piiiccciorul accidentat, iar Joel Sinclair spera sa-si rezolve unele probleme personale, asa ca ii propune Isabelei un contract de casatorie pentru o perioada de sase luni, la finalul caruia ii va plati o suma considerabila de bani. Numai ca, in final ajung sa se indragosteasca si raman impreuna.
            „Contra cronometru” este povestea Christinei Ross si a sotului ei Steve care au un copilas. In momentul in care acesta este grav ranit intr-un accident de tren, trecutul iese la iveala. De fapt, baiatul nu este copilul biologic al celor doi. Desi casatoriti de ceva vreme,Christine nu reusea sa ramana insarcinata, asa ca, atunci cand prietena ei cea mai buna Anna - a ramas insarcinata si a vrut sa intrerupa sarcina sub pretextul ca acest copil ii va distruge viata, aceasta i-a propus sa ia ea copilul. Pana la minunatul eveniment s-au retras amandoua la conacul Anei in Austria. Sotul  Christinei, Steveavand cariera de militar, in aceasta perioada a fost plecat departe de casa, astfel ca nu a fost greu sa-i spuna ca este insarcinata.
            Anna a nascut gemeni, astfel ca au hotarat ca fiecare sa ia cate un copilas, sa se desparta si niciodata sa nu se mai intalneasca.
Bing, copilasul celor doi, ar fi avut sanse de supravietuire numai daca se aplica o grefa de la un frate geaman. Situatia fiind atat de tragica, Christine i-a marturisit totul sotului ei, dupa care a plecat in cautarea celuilalt copil.
            Desi, initial, Steve a fost foarte suparat si nu a mai vrut sa stie nimic de sotia lui, in final, dragostea a fost cea care a invins.

marți, 15 martie 2016

Intr-o dupa-amiaza

            Vineri, a fost o zi in care nu m-am simtit foarte bine, deci a trebuit sa petrec ziua in pat. M-am odihnit, am citit, insa, la un moment dat m-am plictisit. Si, cum nu am mai lucrat nimic de cand am terminat patura, m-am gandit sa crosetez ceva micut. Am luat revista „Usor de crosetat” si am inceput sa caut modele: trebuia sa am croseta si atele potrivite, ca sa ma pot apuca de lucru.
            In urma cautarilor, am gasit mai multe modele ce puteau fi lucrate stand in pat, insa m-am oprit la un suport pentru farfurii.
            Mi-am luat cele necesare pe langa mine si am pornit la lucru, fara sa ma gandesc vreun moment ca suportul meu va fi gata in cateva ore. Am lucrat cu spor, uitand de starea mea, asa ca, la final m-am bucurat de un frumos suport.




Dragostea adevarata ii vesteste launtric pe tineri


            -Parinte, in tot cazul,cei care au vrut sa distruga societatea, au aruncat temeliile, radacinile, copiii; le-au distrus pe toate.
            -Toate acestea nu vor sta in picioare. Raul se distruge singur pe sine. In Rusia au distrus totul, dar cu toate acestea, dupa trei generatii, vezi acum ce se intampla? Nu lasa Dumnezeu! Nici pacatele copiilor vremii de astazi nu le va judeca la fel ca pacatele copiilor vremii noastre.
            -Parinte, cum se intampla ca unii copii care traiesc o viata lumeasca dau totusi raspunsuri corecte atunci cand se pun intrebari legate de credinta?
            -Copiii acestia au avut intentie buna, dar nu s-au putut frana pe ei insisi si au alunecat. De aceea dau raspunsul corect. Vreau sa spun ca, de pilda, unul vrea sa mearga pe un drum; vrea, dar nu-l poate urma. Insa il pretuieste pe cel care-l urmeaza. Pe unii ca acestia nu-i va lasa Dumnezeu, pentru ca n-au rautate. Va veni ceasul cand vor avea putere sa mearga mai departe.
            -Parinte, cum poate cineva sa se apropie de tinerii care au apucat-o pe un drum gresit?
            -Cu dragoste. Daca exista dragoste adevarata, nobila, indata tinerii sunt vestiti launtric si sunt dezarmati. Vin la Coliba tot felul de tineri cu diferite probleme. Ii intimpin, le dau o tratatie, le vorbesc si peste putin timp devenim prieteni. Isi deschid inimile si primesc dragostea mea. Unii, sarmanii de ei, sunt atat de plistiti! Inseteaza dupa dragoste! Se vede indata ca n-au simtit dragoste nici de la mama, nici de la tatal lot. Nu se mai satura..... Daca ii compatimesti, daca-i iubesti, ei isi uita problemele. Uita chiar si de droguri. Se departeaza bolile, isi lasa neoranduielile si vin dupa aceea ca inchinatori evlaviosi in Sfantul Munte. Pentru ca intr-un anumit fel simt dragostea lui Dumnezeu. Si vad ca au o noblete ce iti misca inima. Sa nu primeasca nici un ajutor banesc, desi au nevoie, ci sa se apuce de lucru ca sa se descurce si sa mearga seara la scoala! Acesti tineri merita sa fie ajutati. La Gara Noua din Tesalonic exista niste case unde locuiesc impreuna multi copii, baieti si fete. Intr-un loc pentru trei stateau cincisprezece. Sunt copii din familii dezmembrate. Unii fura, dar altii au marime de suflet si nu pot fura. Am spus multora sa se apropie de ei si sa-i ajute. Am spus sa faca si o biserica, pentru a-i aduna. Acum au facut o bisericuta in numele aparatorului lucratorilor de la caile ferate, Sfantul Apostol si Diacon Filip.
            In orice caz, am inteles ca daca cineva nu-si puine in valoare de mic prilejurile ce i se ofera, de multe ori diavolul exploateaza situatia aceasta. Pentru ca spune o vorba din batrani:”Fierul, cand este inrosit, se lipeste”. Fierarii, atunci cand voiau sa lipeasca doua bucati de fier – nu va uitati ca acum au sudura cu oxigen, etc. – bagau fierul in foc, aruncau apa fierbinte si borax si de indata ce il scoteau inrosit, scotand scantei, imediat se lipea. Acelasi lucru vreau sa spun si despre tanar, daca i se dadeau ocazii, dar nu le baga in seama, dupa aceea incepea sa se ocupe de altii, sa judece, sa osandeasca, alungand in felul acesta Harul lui Dumnezeu. Dar atunci cand are caldura dumnezeiasca, daca ia aminte, sporeste. De aceea parintii, pe cat pot, sa ajute copiii atunci cand sunt mici. Copiii sunt casete goale. Daca se umplu cu Hristos, vor fi alaturi de El pentru totdeauna. Daca nu, este foarte usor sa rataceasca atunci cand vor fi mari. Daca sunt ajutati de mici, chiar daca mai tarziu se vor departa putin, pe urma iarasi vor reveni. Daca lemnul il ungi cu untdelemn, nu putrezeste. Daca sunt adapati cu evlavia, cu frica de Dumnezeu, dupa aceea copiii vor fi in siguranta.

            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).


miercuri, 9 martie 2016



BOTOSEII VESELI



            Titlul acestei postari va poate trimite cu gandul la multe idei, asa ca nu am sa va las “ïn ceata”, ci am sa va povestesc despre ce este vorba.
            O doamna foarte talentata – prietena si nasa noastra de la cununia de argint – s-a hotarat, intr-un final, sa arate ce lucruri minunate pot iesi din manutele ei, asa ca a creat blogul Botoseii veseli.
           Fiind mare iubitoare de copii, s-a gandit sa dea hartiei valoare, lucrand minunatii de botosei-marturii pentru botez. Cuvintele sunt sarace in ceea ce priveste minunatiile facute, astfel ca va invit sa ii vizitati blogul. Sunt sigura ca nu veti regreta, pentru ca acesta este doar inceputul, nasa noastra urmand a va impresiona cu multe lucruri frumoase.
            Daca uitati cumva cum se numeste sa stiti ca il gasiti pe blogul meu la bloguri favorite.

            Felicitari si…Spor la treaba!
O POSTARE INTARZIATA - MARTISOARE DULCI

Ca in fiecare an, pentru sotul si baiatul meu, am preferat sa confectionez eu martisoarele pe care urmau sa le daruiasca.
Pentru colegutele de clasa ale lui Mihai am facut cercelusi, iar pentru colegele sotului mi-a venit ideea de a face prajituri. Am vrut sa fie ceva frumos si gustos, asa ca mi s-a parut ca cel mai bine se potriveau briosele. Nu a fost prima data cand am facut aceste prajiturele gustoase, insa provocarea a constat in faptul ca le-am vrut cat mai colorate si vesele.
Zilele trecute am facut o prajitura cu nuca si crema de portocale, care a fost savurata de intreaga familie, asa ca mi-am zis, de ce nu ar merge si sub forma de briose? Mi-a fost putin cam teama ca nu vor iesi avand in vedere faptul ca blatul era unul pufos, cu foarte mult albus. Teama care s-a dovedit a fi nefondata, pentru ca au iesit minunate.



Langa o crema galbena, am vrut sa pun o crema de cacao, dar mi s-a parut ca nu va fi destul de vesel, asa ca din smantana, zahar si afine, am facut o crema cu care am imbracat briose cu gust de scortisoara sau cacao.
La majoratul lui Mihai au fost foarte apreciate briosele de vanilie cu crema de avocado si grepfruit, asa ca le-am facut si pe acelea.
Si, ultimele facute au fost cu gust de scortisoara si glazura de frisca peste care am pus, in ultimul moment bombonele colorate.
O parte din briosele pregatite pentru a fi ambalate si daruite.

Din pacate, pozele au fost facute in mare graba si nu au iesit asa cum trebuia, dar cel mai important este ca doamnele si domnisoarele care le-au primit au fost foarte incantate.

miercuri, 2 martie 2016

Tinerii sa treaca examenele curatiei


            Astazi au venit vreo doua-trei studente si mi-au spsu: „Parinte, faceti rugaciune ca sa reusim la examene.” Iar eu le-am spus:”Ma voi ruga sa treceti la examenele curatiei. Acesta este lucrul cel mai important. Toate celelalte se vor aranja dupa aceea”. Nu le-am spus bine? Cu adevarat, astazi este mare lucru sa vezi pe fetele tinerilor modestia, curatia! Lucru foarte mare!
            Vin unele tinere, sarmanele, cu inimile ranite. Traiesc in neoranduiala cu diferiti tineri si nu inteleg ca scopul acelora nu este curat si se consuma:”Ce sa fac, Parinte?”, ma intreaba. „Carciumarul este prieten cu betivul, dar nu-l ia de ginere pentru fata lui”. „Sa rupeti legaturile! Daca va iubesc cu adevarat, vor pretui aceasta. Dar daca va vor lasa, inseamna ca nu va iubesc, iar voi veti castiga timp”.
            Vicleanul exploateaza varsta tanara, care are pe deasupra si aprinderea trupeasca, incercand sa-i distruga pe tineri in aceasta perioada dificila prin care trec. Mintea nu este coapta inca, caci exista o mare lipsa de experienta, iar depuneri duhovnicesti deloc. De aceea, la aceasta varsta critica, tanarul trebuie sa simta mereu nevoia sfaturilor celor mai mari, ca sa nu alunece pe panta dulce a povarnisului lumesc, care dupa aceea ii va umple sufletul de neliniste si-l va departa vesnic de Dumnezeu.
            Imi dau seama ca pentru un copil normal nu este usor sa se afle inca din tanara sa varsta intr-o astfel de stare duhovniceasca, incat sa nu faca distinctia: nu mai este parte barbateasca si femeiasca. De aceea Sfintii Parinti recomanda ca baietii sa nu petreaca impreuna cu fetele, oricat de duhovnicesti ar fi, pentru ca varsta este cea care nu ajuta, iar diavolul exploateaza tineretea. De aceea mai de folos este ca tanarul sa fie considerat chiar si prost de catre fete (sau fata de baieti) pentru intelepciunea si curatia lui duhovniceasca, si sa duca aceasta cruce grea. Iata, in aceasta cruce se ascunde toata puterea si intelepciunea lui Dumnezeu. Atunci tanarul va fi mai puternic decat Samson si mai intelept decat Solomon. Iar cand merge pe strada este mai bine sa se roage, iar nu sa priveasca la dreapta sau la stanga, chiar daca va fi luat in nume de rau de catre rudenii – ca le dispretuieste, chipurile – si nu le vorbeste, decat sa priveasca cu curiozitate si sa se vatame, fiind astfel luat in nume de rau chiar si de oamenii lumesti, care gandesc numai cu viclesug. De o mie de ori este mai bine sa fuga de oameni dupa terminarea slujbei ca o fiara salbatica, ca sa-si pastreze curatia sa duhovniceasca si tot ce a dobandit la biserica, decat sa stea sa caste gura la haine de blana (sau tanara la cravate) si astfel sa se salbaticeasca duhovncieste din pricina zgarieturilor ce i le va face cel viclean in inima.
            Este adevarat ca lumea, din pacate, s-a stricat, caci pe oriunde va trece un suflet care vrea sa se pastreze curat, se va murdari. Singura diferenta este ca Dumnezeu nu va cere aceleasi lucruri pe care le cerea in vremurile mai de demult de la un crestin care voia sa se pastreze curat. Este nevoie de multa barbatie pentru ca tanarul sa inceapa sa se nevoiasca spre a evita pricinile pacatului. Dupa aceea insa, il va ajuta Hristos. Daca Acesta se va salasui in sufletul lui, dragostea dumnezeiasca va fi atat de fierbinte, incat va avea putere sa arda orice alta dorinta si imagine necurata. Cand se va aprinde acest foc, atunci va simti si acele desfatari dumnezeiesti care nu se pot compara cu nici o alta placere. Cand va gusta acea mana cereasca, nu-l vor mai atrage roscovele salbatice. De aceea trebuie sa tina cu tarie carma, sa-si faca semnul crucii si sa nu se teama. Iar pentru mica lui nevointa va primi desfatarea cereasca. In vremea ispitei este nevoie de barbatie. Si atunci Dumnezeu va ajuta in chip minunat.
            Odata batranul Augustin mi-a povestit ca a intrat ca incepator intr-o manastire din Rusia, care era patria sa. Acolo aproape toti calugarii erau batrani si de aceea i-au dat ascultare sa ajute pe un slujitor al manastirii la pescuit, pentru ca manastirea se intretinea din pescuit. Intr-o zi fata slujitorului a venit si a spus tatalui ei sa mearga repede acasa pentru o treaba urgenta, ramanand ea ca sa ajute. Dar ispititorul a aprins-o pe nenorocita si, fara sa se gandeasca, s-a repzeit asupra fratulu cu intentii pacatoase. In clipa aceea Antonie – acesta era numele lui de mirean – s-a pierdut, caci fusese luat prin surprindere. Si-a facut cruce si a zis:”Hristoase al meu, mai bine sa ma inec, decat sa pacatuiesc” si a sarit de pe mal in adancul raului. Dar Bunul Dumnezeu vazand marele eroism al tanarului curat, care actionase ca un nou Matinian ca sa se pastreze curat, l-a tinut deasupra apei, iar el nici macar nu s-a udat. „Desi am sarit cu capul in jos, spunea el, nu mi-am dat seama cum de m-am aflat in picioare pe apa fara sa mi se ude nici macar hainele”. In clipa aceea a simtit o pace launtrica si o dulceata nespusa, care au facut sa dispara  cu totul orice gand pacatos si orice iritare trupeasca pe care i le pricinuise fata cu putin inainte prin gesturile ei necuviincioase. Cand fata a vazut pe Antonie stand in picioare deasupra apei, a fost miscata de aceasta mare minune si a inceput sa planga, pocaindu-se pentru greseala ei.
            Hrsitos nu cere lucruri mari de la noi pentru a ne ajuta. Dimpotriva, El asteapta lucruri mici de la noi. Un tanar mi-a spus ca a mers in Patmos sa se inchine, insa diavolul i-a intins acolo o cursa. Asa cum mergea, o turista s-a repezit la el si l-a imbratisat, dar el a imbrancit-o si a spus:”Hristoase al meu, eu am venit sa ma inchin! N-am venit sa fac dragoste!” si a fugit. Seara, la hotel, in vremea rugaciunii sale, l-a vazut pe Hristos in Lumina necreata. Ati vazut de ce s-a invrednicit pentru o imbancitura? Altul se nevoieste ani de zile cu asprime si nu stiu daca se va invrednici de asa ceva. Iar acesta a vazut pe Hristos numai pentru ca s-a impotrivit ispitei. Fireste, lucrul acesta l-a intarit foarte mult duhovniceste. Dupa aceea a vazut pe Sfanta Marcela, pe Sfantul Rafaile, pe Sfantul Gheorghe de doua-trei ori. Intr-o zi a venit si mi-a spus:”Parinte, fa rugaciune sa-l vad din nou pe Sfantul Gheorghe! Vreau putina mangaiere. Nu am mangaiere de la lumea aceasta.
            Vezi alti tineri in ce stare ajung! Odata a venit aici la Coliba un tanar cu unchiul sau, care era mai in varsta, si mi-a spus:”Fa rugaciune pentru o fata care si-a rupt coloana vertebrala intr-un accident! Conducea tatal ei si l-a furat somnul. Acela a murit, iar fata s-a lovit. Sa-ti dau o fotografie a ei!”. „Nu e nevoie”, ii spun. Acesta insa insista. Atunci am luat fotografia, dar ce sa vad? Fata era intinsa pe jos si o tineau doi. „Ce legatura are acesta cu ea?”, il intreb pe tanar. „Este un prieten”, imi raspunde. „Dar o va lua de sotie?”.”Nu, sunt numai prieteni”, imi spune. „Nu lua in nume de rau copiii, imi spune unchiul tanarului, asa sunt tinerii astazi”. „Voi face rugaciune, mi-am spus in sinea mea, sa se indrepte nu coloana ei vertebrala, ci mintea ei si a ta, omule nenorocit!”. Unde este cuviinta de altadata? Pentru fapta aceasta unchiul lui trebuia sa il ocarasca. Copii duhovnicesti...., sa aiba duhovnic si sa ajunga intr-o astfel de stare.... Chiar de ar fi luat-o, nu avea nici un motiv sa stea intinsa asa intre amandoi. Si acela insista sa-mi arate fotografia, dar nu se gandea ca lucrul acesta nu este cuviincios. Pe mine nu ma deranjeaza, dar nu este corect. Ce familie vor intemeia acesti copii? Dumnezeu sa lumineze tineretul ca sa-si revina!
            Odinioara, cu ce jertfa isi pastrau fetele curatia lor! Imi aduc aminte, ca in timpul razboiului niste tarani impreuna cu animalelel lor fusesera blocati de zapada pe o inaltime in timp ce lucrau. Barbatii au facut niste adaposturi din crengi sub brazii incarcati de zapada, ca sa se apere de frig. Iar femeile au fost adapostite de consateni intr-un loc mai calduros. O tanara si o batrana, care erau dintr-un sat indepartat, au fost nevoite sa intre si ele intr-unul din aceste adaposturi de brad. Din pacate insa, exista unii oameni necredinciosi si rai care nu sunt miscati sufleteste nici macar in timp de razboi. Nu-i doare pentru cei de alaturi, care sunt raniti sau mor, ci atunci cand afla prilej, doresc chiar sa si pacatuiasca, deoarece se tem ca nu cumva sa fie ucisi si sa nu mai apuce sa se desfateze. In timp ce ar trebui sa se pocaiasca, cel putin in ceasul primejdiei. Unul ca acesta, care in timp de razboi, asa cum am spus, nu se gandeste sa se pocaiasca, ci sa pacatuiasca, o necajea atat de mult pe acea fata, incat ea a fost nevoita sa plece. A preferat sa inghete de frig, chiar sa si moara afara in frig, decat sa-si piarda cinstea. Sarmana bbatrana, vazand ca fata a plecat, a mers si ea pe urmele ei si a aflat-o – cale de jumatate de ora mai jos – sub o streasina mica a unei bisericute a Sfantului Ioan Botezatorul. Cinstitul Inaintemergator s-a milostivit de tanara cea curata si a povatuit-o la bisericuta lui, pe care fata nu o stia. Dar ce a facut Cinstitul Inaintemergator in continuare? S-a aratat unui militar in somn si i-a spus sa mearga la bisericuta sa cat mai repede. Atunci militarul s-a sculat si a pornit noaptea prin zapada spre bisericuta, caci stia cam pe unde se afla. Dar acolo ce sa vada? O batrana si o tanara cu picioarele in zapada pana la genunchi, invinetite si inlemnite de frig. Militarul a deschis indata bisericuta, au intrat inauntru si si-au revenit oarecum. Militarul n-a avut nimic sa le daruiasca, decat numai un fular si cate o manusa la fiecare, cu care le-a spus sa-si incalzeasca mainile. Apoi ele i-au povestit de ispita ce au infruntat-o. „Bine, dar cum ai hotarat sa pleci noaptea  prin zapada si inca spre un loc necunsocut?”, a intrebat-o militarul. „Eu numai aceasta puteam sa fac, dar am crezut ca Hristos o sa ma ajute”, a raspuns aceea. Atunci militarul le-a spus dintr-o data, nu ca sa le mangaie, ci pentru ca il durea pentru ele:”Vi s-au terminat suferintele! Maine veti fi la casele voastre!”. Sa-u bucurat mult de cuvintele acestea, care le-au mai incalzit oarecum. Si intr-adevar, Compania de Transporturi Montane a deschis drumul, iar a doua zi dimineata masinile de transport militare au fost acolo, si astfel sarmanele au mers la casele lor. Aceste tinere, imbracate cu Harul dumnezeiesc – nu cele dezbracate de Harul dumnezeiesc – trebuie admirate si laudate. Dupa aceea, dobitocul acela – Dumnezeu sa ma ierte! – a mers si a raportat comandantului ca militarul cutare a spart usa bisericutei si a bagat inauntru animalele de transport, adica catari. Dar comandantul i-a spus: „Nu cred ca acela sa fi facut asa ceva!”. In cele din urma, ticalosul acela a ajuns la inchisoare.


            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).


Am citit si mi-a placut

Dupa ce am terminat „Departe de lumea dezlantuita”, despre care v-am spus cateva cuvinte aici am inceput sa citesc „Ben Hur” de Lew Wallace, o carte pe care am savurat-o, o carte pe care nu o poti lasa din mana (dovada este si faptul ca am terminat-o atat de repede).
            Desi la inceput este descrisa Nasterea Domnului Iisus Hristos, cartea prezinta viata printului Ben Hur, print evreu al Ierusalimului.
            In copilarie printul era prieten cu Messala, insa, ca urmare a modului diferit de a gandi acestia au devenit dusmani. Printr-o nefericita intamplare, printul Ben Hur si intreaga lui casa a cazut in dizgratia guvernatorului roman, care, influentat fiind de Messala a cautat sa ii distruga pe membrii familiei Hur si sa isi insuseasca averea acestora.
            Astfel, Ben Hur a fost trimis la galere, iar mama si sora acestuia au fost inchise pe viata.
            Numai ca, asa cum se intampla de multe ori in viata, calculele nu s-au potrivit cu ceea ce avea sa se intample. Ben Hur nu a murit tragand la galere ci, dimpotriva, a reusit sa scape de acolo si sa ajunga unul dintre cei mai bogati si influenti oameni. Scopul lui a fost sa isi gaseasca mama si sora, sa se razbune pe cel care i-a facut atata rau si sa-l ajute pe Regele Evreilor sa creeze o lume mai buna.
            Astfel, Ben Hur a fost alaturi de Domnul Iisus Hristos in perioada premergatoare, ca si in perioada rastignirii Acestuia. Desi initial dezamagit, ca cel care era numit Regele Evreilor este bland si bun si nu pedepseste cu asprime pe romani, in final a inteles ca, de fapt, Domnul Iisus Hristos a venit sa aduca mantuirea.



marți, 1 martie 2016

“Nu va atingeti de copii”


            -Parinte, cu copiii cei mici, care cresc acum fara randuiala, ce se va intampla?
            -Au putine circumstante atenuante. Parintii care n-au inteles rostul disciplinei isi lasa acum copiii lor liberi si-i fac cu desavarsire haimanale. Daca le spui un cuvant, ei iti spun cinci, si inca cu obraznicie! Unii ca acestia pot deveni si criminali. Astazi se da frau liber copiilor in toate. Libertate! “Nu va atingeti de copii!”. Iar copiii spun: “Unde in alta parte vom gasi un astfel de statut?”. Urmaresc sa-i faca anarhisti, sa nu-i vrea pe parinti, sa nu vrea dascali, sa nu vrea nimic, sa nu asculte de nimeni. Caci aceasta ii ajuta in scopul lor. Daca nu-i vor face anarhisti, cum vor putea copiii sa le faca pe toate bucati? Si uita-te, sarmanii sunt aproape demonizati!
            Daca libertatea nu a fost pusa in valoare in viata duhovniceasca, va fi pusa oare in cea lumeasca? Ce sa faci cu o astfel de libertate? Este catastrofala. De aceea si statul merge cu merge. Oamenii de astazi pot pune in valoare libertatea ce li se da? Libertatea este catastrofala atunci cand oamenii nu sunt in stare s-o puna in valoare spre sporire.progresul lumesc impreuna cu aceasta libertate pacatoasa a adus sclavia duhovniceasca. Libertatea duhovniceasca este supunere duhovniceasca fata de voia lui Dumnezeu. Si vezi? In timp ce ascultarea este libertate, divaolul, din rautate, o prezinta ca pe o sclavie. Si astfel copiii au fost adapati cu duhul razvratirii. Fireste, sunt obositi si de diferitele sisteme ale secolului XX care, din pacate, mereu desfigureaza frumoasa natura a lui Dumnezeu si fapturile Lui, pe care le umplu de stres, departandu-le de bucurie, de Dumnezeu.
            Stiti cate am tras cand ne-am eliberat din armata? Daca ar fi fost atunci copiii de astazi, pe toate le-ar fi facut praf. Era in 1950 cand s-a terminat razboiul civil. Ne-am eliberat mai multe contingente deodata. Unul avea patru ani si jumatate de razboi, altul patru, altul trei si jumatate. Si ganditi-va, dupa atata chin, ajungem in Larisa, mergem la centrele de mobilizare si le aflam pline. Atunci am mers la hoteluri. Dar nici acolo nu ne-au primit. Ii auzeai: “Armata! Unde sa-I punem? Ne vor murdari paturile!” – desi am vrut sa platim. Era luna martie si era frig. Din fericire, un ofiter ne-a ajutat. Sa-I de Dumnezeu de bine! S-a dus si a aflat cand pleaca trenurile si cand fac manevre. S-a inteles cu cei de acolo si ne-a bagat in trenuri. “Noaptea vor face manevre, ne spune, nu va temeti! Dimineata, la ora cutare, vor pleca.”. Si toata noaptea s-au miscat. In cele din urma am ajuns la Tesalonic. Unii care erau de aici au mers la casele lor. Altii au mers la centrele de mobilizare, dar erau pline. Mergem la hoteluri, dar nici aici nu ne primeau. La un hotel ii rog: “Dati-mi un scaun ca sa stau inauntru si o sa va platesc dublu, ca pentru un pat!”. “Nu, nu se poate!”, imi raspund. Se temeau ca nu cumva sa-I vada cineva ca tin militari pe scaune si sa-i denunte. Si astfel am stat afara in picioare, sprijinit de perete, ca sa treaca noaptea. Si vedeai pe sarmanii militari pe trotuare, langa hoteluri, sprijiniti de perete. Era armata pe toate trotuarele, ca si cum ar fi defilat. Ai inteles? Daca ar fi fost tinerii de astazi, ar fi ars Larisa si toata Tesalia si Macedonia. Acum, desi nu intampina vreo greutate, ce nu fac? Rapiri, catastrofe…. Insa acei sarmani tineri nici macar un gand rau nu aveau. Desigur, simteau o amaraciune, dar nu se gandeau sa faca vreun rau, desi s-au chinuit mult stand afara in zapada. Erau epuizati si de razboi – ce jertfa au facut, sarmanii! – dar in cele din urma ultimul “multumesc” a fost sa doarma afara. Si fac o comparatie: cum erau tinerii atunci si unde se afla cei de astazi…..N-au trecut nici cincizeci de ani si cat de mult s-a schimbat lumea!
            Tineretul de astazi seamana cu vitelul care este legat in livada si da cu copita. Trage mereu funia, scoate tarusul si incepe sa alerge, dar se agata in ceva si se incurca rau, iar in cele din urma il sfasie fiarele salbatice.frana ajuta atunci cand copilul este mic. Il vezi ca se urca sus pe un zid fiind in primejdie sa cada. “Nu, nu”, strigi si-I dai si o palma. Dupa aceea nu se mai gandeste ca va cadea, ci se gandeste sa nu mai ia vreo palma si ia aminte. Astazi nu exista pedepse nici in scoli, nici in armata. De aceea, cei tineri educa pe parinti si natiunea. In armata, mai demult, cu cat erau mai severi comandantii, cu atat militarii aratau mai multa barbatie in lupta.
            Tanarul are nevoie de un povatuitor duhovnicesc, care sa-l sfatuiasca si de care sa asculte, ca sa calatoreasca cu siguranta duhovniceasca, fara primejdii., fara frica si fara sa se impotmoleasca. Fiecare om, cu cat creste, cu cat inainteaza in varsta, cu atat dobandeste experienta atat de la sine, cat si de la altii. Un tanar nu are aceasta experienta. Omul in varsta insa foloseste experienta dobandita de la sine si de la altii pentru a-l ajuta pe tanarul neexperimentat sa nu faca gafe. Atunci cand tanarul nu asculta, face experiente cu sine insusi. Dar daca va asculta, va avea castig. Au venit odata la Coliba niste tineri de la o organizatie crestina si strigau cu convingere: “Nu avem nevoie de nimeni. Vom gasi singuri drumul!”. Cine stie? Or fi fost constransi si de aceea s-au razvratit. Cand a trebuit sa plece, m-au intrebat pe unde sa coboare ca sa ajunga in drumul ce duce spre Manastirea Iviru. “Pe unde sa mergem?”, m-au intrebat. “Bine, mai baieti, dar voi ati spus ca singuri veti gasi drumul; nu aveti nevoie de nimeni. N-ati spus asa mai inainte? Daca veti pierde acest drum, va veti chinui putin, dar veti afla pe cineva mai jos, care va va spune: “Pe aici trebuie sa mergeti”. Dar drumul celalalt, catre cele de sus, catre Cer, oare cum il veti alfa voi singuri, fara povatuitor?”. Atunci unul dintre ei a spus: “Sa-r putea sa aib dreptate Batranul.”




            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).
MARTISOR


A inceput o noua luna, luna martie cunoscuta si sub denumirea de martisor, luna a carei prima zi este o zi plina de bucurie atat pentru doamnele si domnisoarele care primesc cu emotie simbolul primaverii-martisorul- cat si pentru domnii care il ofera cu aceeasi emotie. Este sarbatoarea lui „a darui si a primi”.
Astazi chiar imi face placere ziua de lucru, pentru ca munca, treaba este impletita cu zambete, veselie, martisoare.
Desi dimineata vremea arata ca intr-o zi de toamna veritabila, cu nori si ploaie, mai tarziu, soarele ne-a mangaiat cu razele lui, astfel ca gandul m-a dus la versurile Emiliei Plugaru.

“Ici şi colo, pe afară,
Zboară câte-un fulguşor.
Dar e zi de primăvară:
– Soare, pune-ţi Mărţişor.

Soarele, de colo sus,
Cu căldură mi-a zâmbit,
De la zâmbetul lui cald
Fulguşorii s-au topit.”

Tuturor doamnelor si domnisoarelor le doresc o primavara placuta, alaturi de toti cei dragi. O primavara cu sanatate si multe realizari.

            Iata o parte din martisoarele primite de la colegi,


Martisorul primit de la nasii nostri de la Negru Voda. Nasa este foarte talentata, realizand multe lucruri frumoase.

Insa cel mai frumos martisor a fost cel daruit de sotul meu.