miercuri, 24 februarie 2016

DE DRAGOBETE

            In postarea de azi voiam sa scriu despre rasfatul culinar de aseara, numai ca ziua a fost prea frumoasa pentru a trece usor peste ea.
La serviciu lucrez intr-un colectiv format numai din doamne si domnisoare, iar subiectul preferat in pauze a fost despre ..... Dragobete. Daca pentru noi Valentine’s Day nu a prezentat importanta, ziua de astazi ne-a adus in colectiv veselie si rasete. (Sa nu intelegeti ca am stat la sueta, dimpotriva am lucrat din greu, pentru ca este perioada de inceput de an, dar cand esti intr-un colectiv format 100% din femei, este imposibil ca totul sa se desfasoare in liniste). Unele dintre noi ne-am adus aminte de diverse momente frumoase din viata petrecute alaturi de sotii sau prietenii nostri.
            Prima parte a zilei a fost frumoasa, insa cea de-a doua parte a fost minunata. O sa va intrebati de ce, care-i cauza, ce s-a intamplat.
            Am sa va povestesc: Pe drum spre casa, luandu-ne cu vorba in masina, mergand la piata sa luam cate ceva pentru cina, apoi la optica medicala pentru a lua ochelarii Andutei, am uitat cu desavarsire de semnificatia zilei de azi.
            Odata ajunsi acasa, sotul meu a pus (fara sa vad eu, bineinteles) pe masa din sufragerie o cutiuta cu o inimioara. La un moment dat imi spune, foarte degajat: „Vezi ca ai primit un martisor”. M-am mirat si ma tot intrebam de unde ar putea fi, cine sa-mi trimita, ca si martisor, o inimioara de aur. Vazandu-mi nedumerirea, m-a luat in brate si mi-a spus:”De ce te intrebi de la cine-i martisorul? Cine te iubeste cel mai mult?”
            Si, abia atunci mi-am adus aminte de .....Dragobete. Sufletul este plin de bucurie si de dragoste pentru sotul meu si dau Slava lui Dumnezeu pentru omul pe care mi l-a scos in cale in urma cu 27 de ani.
            Nu-mi ramane decat sa spun: „Si eu te iubesc la fel de mult si ma rog Domnului sa ne daruiasca multi ani impreuna si de acum inainte!”

La multi ani dragul meu!




marți, 23 februarie 2016

Aranjamente ale puterilor intunericului

            Saramnii copii se distrug astazi cu diferite teorii. De aceea sunt rascoliti si ametitit. Una vor sa faca ei, altceva le iese. Vor sa mearga intr-o parte, dar curentul epocii ii duce in alta parte. Mare propaganda se face de catre puterile intunericului, care dirijeaza pe copiii a caror minte nu merge prea bine. In scoli unii profesori spun: “Ca sa aveti initiativa, trebuie sa nu respectati parintii si sa nu va supuneti lor”. Dar in felul acesta ii netrebnicesc. Dupa aceea copiii nu mai asculta nici de parinti, nici de profesori. Si sunt indreptatiti, pentru ca ei cred ca asa trebuie sa faca. Sunt sustinuti si de stat, care le tine isonul. Apoi sunt exploatati de ceilalti, carora nu le pasa nici de patrie, nici de familie, nici de nimic, ci cauta sa-si realizeze planurile lor. Ei, aceasta a facut mult rau tineretului de astazi, un rau foarte mare. Atat de mare, incat copiii ajung sa aiba ca incepator al lor pe diavolul cu coarne. Satanolatria s-a intins foarte mult. In unele centre auzi toata noaptea cantand: “satano, te ador! Nu vrem pe Hristos! Tu ne dai de toate!”. Infircosator! Ce va da si ce va ia, copii nenorociti?
            Copii mici, salbatici, cu cafele si tigari… Unde mai gasesti o privire luminata ori Harul lui Dumnezeu pe fetele lor? Avea dreptate un arhitect cand a spus unui grup de copii pe care o-a adus in Sfantul Munte: “Ochii vostri sunt ca cei ai pestelui stricat”. Venise in Sfantul Munte cu vreo 10 tineri, de la 18 pana la 25 de ani. Deoarece acesta facuse o cotitura duhovniceasca buna, ii parea rau de copiii ce traiau o viata stricata. A reusit sa-I convinga pe unii si, luandu-le bilete, i-a adus in Sfantul Munte. Eu plecasem de la Coliba, dar ne-am intalnit pe drum. “Acum plec, le-am spus, dar sa stam putin aici”, si ne-am asezat intr-un loc. In clipa aceea veneau si cativa baieti de la Athoniada. “Stati si voi putin aici”, le spun. Si s-au asezat si aceia. Dupa aceea arhitectul spune grupului sau: “Ati observat ceva?”. Aceia au ramas mirati. “Ia aruncati cate o privire unul altuia in fata si dupa aceea priviti-I si pe ceilalti copii! Ia vedeti ochii lor cum stralucesc, iar ochii vostri sunt ca ochii pestelui stricat!”. Intr-adevar, atunci am observat si eu ca asa era; ochii pestilor stricati. Tulburi, schimbati…. In timp ce ochii celorlalti copii straluceau, deoarece la Athoniada ei fac metanii, fac pravila. Omul se oglindeste in ochi. De aceea si Hristos a spus: Luminatorul trupului este ochiul. Cati copii mici nu vina in Sfantul Munte sau merg in alte manastiri si se fac monahi, desi – cum sa spun? – nu au bomboane in manastiri. Au insa o bucurie care radiaza pe chipul lor. Pe cand in lume au tot ce vor, dar traiesc o viata de iad, sunt chinuiti.
            Ne-au venit diferite curente de peste tot. din partile rasaritene hinduismul si alte religii misterioase, din nord comunismul, de la Apus o gramada de teorii, din sud, de la africani, vrajitorii si atatea lucruri “canceroase”. Un copil lovit de astfel de curente a venit intr-o zi la Coliba. Am inteles ca rugaciunile mamei il adusesera. Dupa ce am vorbit destul, i-am spus: “Cauta, fiule, sa afli un duhovnic care sa te spovedeasca si sa te insemneze cu Sfantul Mir, ca sa fii ajutat acum, la inceput. Trebuie sa fii miruit, pentru ca te-ai lepadat de Hristos”. Plangea sarmanu;. “Parinte, fa rugaciune, imi spune, pentru ca nu pot alunga cele ce ma chinuie. Mi-au spalat creierul. Imi dau seama ca rugaciunile maicii mele m-au adus aici.”. Cat de mult ajuta rugaciunile mamei! Cand ii infasoara aceste curente, ii netrebnicesc si dupa aceea ii cuprind frica, nelinistea si cad prada drogurilor, etc. dintr-o prapastie in alta! Dumnezeu sa ajute!
            -Parinte, este bine sa li se spuna ca aceste lucruri sunt satanice?
            -Cum sa nu fie bine? Dar lucrul acesta trebuie facut cu discernamant.
            -Cum vor putea acesti tineri sa cunoasca pe Hristos?
            -Cum sa-L cunoasca pe Hristos daca, inainte de a cunoaste Ortodoxia, merg in India la gurusi, stau doi-trei ani, se ametesc cu vrajitoriile, invata acolo ca in ortodoxie exista misticism, apoi vin aici si cer sa vada lumini, sa traiasca stari inalte, etc. si daca-I intrebi: “De cata vreme nu te-ai impartasit?”, iti raspund: “Nu-mi aduc aminte daca mama m-a impartasit cand eram mic”. “Te-ai marturisit vreodata?”. “Nu ma preocupa acest subiect”. Ei, ce fel de pricopseala vor face acesti copii? Nu stiu nimic despre Ortodoxie.
            -Parinte, dar cum vor putea fi ajutati?
            -De vreme ce numesc Biserica “despotica”, cum sa fie ajutati unii ca acestia? Ti-ai dat seama cat de bine de putem intelege! Insa tinerii care au intentie buna pot fi ajutati sa se apropie de Biserica.



(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).

luni, 22 februarie 2016

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA 19
Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Luni, 22.02.2016, orele 21.00
Afara:
E noapte si liniste. Deja lumea s-a retras, fiecare in cuibusorul lui, masinile stau cuminti in parcare si se „odihnesc”dupa o zi intreaga de alergatura si agitatie.
Mă gândesc:
Cu bucurie ca am terminat patura-un proiect destul de mare, dar care a iesit minunat. Din pacate nu am apucat sa o fotografiez. Despre ea, mai pe larg, o sa va spun dupa ce o dau prietenei mele.
Invat:
Despre rabdare pas cu pas. Aici simt ca am mult de lucrat.
Sunt recunoscătoare pentru:
Ca, in urma controlului oftalmofogic de azi, fiica mea nu are probleme serioase la ochi! Sunt recunoscatoare pentru comanda de prajitura cu foi de miere pe care a trebuit sa o livrez azi. Slava Tie Doamne pentru toate!
Din bucătărie:
Acum e liniste si pace, insa mai devreme am facut cirobita de vitel, pui cu mirodenii si zeama de grepfruit la cuptor, placinta de carne.
Ce mai mesteresc:
Acum nimic, doar ma gandesc ce sa incep. Sa raman tot in domeniul crosetei sau sa trec la andrele, parca as face si ceva impletituri dein hartie sau chiar macrame. Nu stiu, ma mai gandesc.
Intentionez sa:
Citesc mai mult si sa incep sa vizionez, impreuna cu sotul meu, multitudinea de DVD-uri pe care le-am tot colectionat de-a lungul timpului. Azi programasem un teatru, insa avand destul de lucru in bucatarie, renuntam. Mai bine zis, amanan pe maine seara.
Ceea ce astept (sper):
Sa reusesc sa finalizez ordinea din calculator.
Citesc:
In continuare Ben Hur de Lew Wallace. Mai am putin si termin. O carte pe care daca o incepi nu o poti lasa din mana.
Ascult:
La serviciu am ascutlat muzica romaneasca a anilor 80, pusa la calculator de una dintre colege. Frumos.
În casa:
Masina de spalat lucreaza, paturile sunt pregatite pentru noapte, iar eu ma grabesc sa citesc..
Ce planuri am:
Lucrez in continuare la portofoliu.
Un citat:
"Linistea ta si a altora o poti intemeia numai pe adevar si dreptate." - Filaret - Mitropolitul Moscovei


O fotografie: astept cu drag primavara.



Dragostea fara discernamant ii netrebniceste pe copii


            Am bagat de seama ca in ziua de azi copiii, mai ales cei ce studiaza, sunt vatamati de cei de acasa. Desi sunt copii buni, se netrebnicesc. Nu gandesc corect; au o nesimtire jignitoare. Parintii lor ii netrebnicesc si ii strica. Deoarece parintii au trecut prin ani grei, vor ca fiii lor sa nu duca lipsa de nimic. Nu cultiva marimea de suflet la copiii lor, ca sa se bucure atunci cand sunt in lipsa. Fireste, o fac cu gandul bun. Ca sa fie lipsiti copiii de ceva fara ca ei sa inteleaga, acesta este un lucru barbar. Dar ca sa-i ajute sa dobandeasca constiinta monahala, astfel incat ei insisi sa se bucure atunci cand le lipseste ceva, acesta e un lucru foarte bun. Astazi, cu bunatatea lor fara discernamant, ii prostesc. Ii obisnuiesc sa le vina toate de-a gata, chiar si apa, ca sa invete si sa nu piarda timpul, si astfel ii netrebnicesc atat pe baieti, cat si pe fete. Dupa aceea copiii le vor vrea pe toate in palma, chiar si atunci cand nu vor mai invata. Iar raul incepe de la mame. „Tu, copilul meu, spun ele, sa inveti! Eu o sa-ti aduc si ciorapii si o sa-ti spal si picioarele. Ia dulceata! Ia cafeaua!”. Si copiii nu inteleg cat se osteneste mama facand acestea, pentru ca ei nu se ostenesc. Dupa aceea incep: farfurii de o singura folosinta, haine de o singura folosinta, mananca numai pizza, pe care nu stiu nici macar sa o inveleasca in hartie... In felul acesta ei devin niste oameni complet netrebnici. Dupa aceea le este greu sa mai traiasca. Daca li se desface siretul spun: „Mama, leaga-mi siretul!”. Si daca nu vine mama sa il lege, merg asa impiedicandu-se in el. Astfel de copii ce pricopseala sa faca? Nu sunt buni nici pentru casatorie, nici pentru calugarie. De aceea le spun mamelor: „Nu lasati copiii sa invete toata ziua! Citesc, citesc pana ametesc. Sa faca un sfert, o jumatate de ora pauza, ca sa faca si vreo trebusoara in casa, sa se dezmeticeasca putin.”
            Aceasta obisnuinta rea a tinerilor de astazi se transmite si in moanhism. Si uitati-va ca acum in manastire sunt sapte secretari-toti culti si tineri-, dar si batranul cu ei. Mai demult era un singur secretar si acesta nu avea nici macar doua clase de liceu, dar facea toata treaba. Acum, insa, sunt sapte si se ineaca in lucru, neputandu-si face nici cele duhovnicesti ale lor. Ba inca ii mai ajuta si cel batran.


(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).

marți, 16 februarie 2016



“DEPARTE DE LUMEA DEZLANTUITA” DE THOMAS HARDY

            
        Cu ceva timp in urma spuneam ca am reusit sa recitesc “Departe de lumea dezlantuita”. O pveste de dragoste frumoasa, scrisa in stilul autentic al lui Thomas Hardy.
            Doi tineri, Gabriel Oak, fermier la inceput de drum, si Batsheba Everdene, o tanara saraca, se intalnesc, iar el se indragosteste si o cere in casatorie. In urma refuzului ei categoric, drumurile se lor se despart.
            Dupa o vreme, cei doi se reintalnesc: de data aceasta ea este proprietara unei ferme prospere, mostenita de la unchiul ei, iar el un oier in cautare de lucru. Dupa ajutorul primit de la Gabriel pentru stingerea unui incendiu, Batsheba se hotaraste sa il angajeze ca oier.
            Desi indragostit de Batsheba, Gabriel nu arata nimic, nu face nici o aluzie. Dragostea lui se vede doar in felul in care munceste, in modul in care are grija si ocroteste bunurile ei. Pe masura ce timpul trece Batsheba il apreciaza pe gabriel din ce in ce mai des, ajungand sa il considere prietenul ei, confidentul ei in perioadele grele, iar in final sotul ei.
            Va recomand cu caldura sa cititi aceasta carte si chiar o sa simtiti ca sunteti departe de aceasta lume dezlantuita.




luni, 15 februarie 2016

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA 18
Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Luni, 15.02.2016, orele 21.00
Afara:
E noapte, dar este cald, o adevarata seara de primvara desi suntm la mijlocul iernii.
Mă gândesc:
Ca am plecat in week-endul mult asteptat. Sambata dimineata, pe o vreme ploioasa, am pornit spre Bran cu gandul sa petrecem noaptea la o pensiune si sa ne intoarcem duminica. Vremea inchisa insa, ne-a facut sa ne razgandim, asa ca, dupa ce am servit pranzul la club vila Bran, am pornit spre casa pe varianta Canpulung. Desi ploaia si vremea inchisa ne-au insotit aproape tot drumul, am simtit ca ne-am relaxat, ca am iesit din tiparul obisnuit
Invat:
Sa am rabdare si sa apreciez fiecare clipa.
Sunt recunoscătoare pentru:
Toate cate am realizat saptamana ce tocmai a trecut! Slava Tie Doamne pentru toate!.
Din bucătărie:
Acum e liniste si pace, insa mai devreme am facut ciorbita de cartofi si varza calita, chiftelute simple si marinate; chec cu lamaie si prajitura cu gem si foi de bulion.
Ce mai mesteresc:
Am mai cusut un rand la patura, asa ca mai am doar un rand: de facut o parte de patratele si de cusut.
Intentionez sa:
Incerc sa-mi planific timpul mai bine.
Ceea ce astept (sper):
Sa reusesc sa fac ordine in calculator.
Citesc:
In continuare Ben Hur de Lew Wallace.
Ascult:
Azi am ascultat o selectie a predicilor parintelui Calistrat.
În casa:
E liniste si pace.
Ce planuri am:
Lucrez in continuare la portofoliu.
Un citat:
După furtunile sufletului, ca și după cele ale naturii, învie flori pe care le credeam moarte.” - Nicolae Iorga
 O fotografie: prajitura din aceasta seara



miercuri, 10 februarie 2016

Cina din aceasta seara – cartofi crocanti cu sos barbeque

            Fiind zi de post, pentru astazi am avut ciorbita de dovlecei si orez cu legume si susan. Pentru seara, am avut cerinta de cartofi prajiti cu usturoi, cerere care apare destul de des in meniu in ultima perioada, asa ca m-am hotarat sa le schimb putin dorinta: cartofi crocanti cu sos barbeque, pe care le-am facut in doua variante: pciant (pentru sot si baiat) si aromat (pentru mine si fiica mea). Au fost extrem de incantati, au mancat cu pofta, asa ca am zis sa va spun si voua cum se prepara.
Cartofii crocanti:
Cartofii curatati, spalati si taiati felii mai groase (aproximativ 1 kg), se pun intr-un castron putin mai larg. Peste ei se adauga 1-2 linguri ulei (nu mai mult pentru ca devin gretosi) si se amesteca foarte bine, astfel incat fiecare bucata de cartof sa fie imbracata intr-o pelicula subtire de ulei.
Intr-un vas mai mic se face adaosul crocant astfel: se pun 3-4 linguri de malai si se adauga urmatoarele: ¾ lingurita sare, cate putin din urmatoarele: boia dulce sau iute pentru cei care vor picant, oregano uscat, usturoi granulat, si oricealte condimente pe care le aveti in bucatarie. Amestecul meu a fost: malai, sare, condiment otoman adus de o colega ce a fost in Turcia, turmeric, usturoi granue, ghimbir praf.
Acest adaos se presra peste cartofi cate putin, se scutura bine vasul in care sunt cartofii, se presarea iar, se scutura si ntot asa pana cand toti cartofii sunt acoperiti cu acest amestec.
Cartofii astfel pregatiti sunt pusi intr-o tava tapetata cu hartie de copt, astfel incat sa nu stea unii peste altii si se dau la cuptor la o temperatura de 200 grade celsius, timp de 40 minute.
Cat cartofii s-au copt am pregatit sosul barbeque astfel:1 ceapa potrivita si 2 catei de usturoi mai mari, toate tocate marunt, se pun in 3-4 linugir de ulei incins si se lasa 1-2 minute, dupa care se adauga 40 ml otet si se lasa pe foc in continuare pana se evapora complet. se adauga o conserva de rosii in bulion (rosiile taiate cuburi) si se lasa pe foc 3-4 minute, dupa care se adauga urmatoarele condimente: 2 linguri de zahar, 2 linguri de mustar (cu hrean sau alte arome), 2 lingurite de sos tabasco (pentru cei care doresc picant) si 2 lingurite de sos worcester. Se amesteca si se lasa totul sa fiarba la foc mediu timp de aproximativ 20 minute, dupa care se potriveste de sare. Se stinge focul, se paseaza in blender, dupa care se lasa la racit si se serveste.
Totul a fost delicios si, va garantez, s-au facut mult mai usor si mai repede decat am scris.

Va doresc pofta buna!

luni, 8 februarie 2016

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA 17
Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Luni, 08.02.2016, orele 21.00
Afara:
E noapte, s-a lasat frigul, o vreme buna de dus la culcare. Cam devreme......
Mă gândesc:
Cat de adevarat este proverbul ca „socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa”. Desi ne gandeam ca in week-end sa avem i mica iesire, iata ca nu a fost asa. Am avut musafiri dragi sufletului nostru cu care am petrecut o dupa-amiaza foarte placuta, la o saramura de peste.
Invat:
Tot despre painea cu maia. Cred ca o sa ajung experta la teorie si praf la practica, daca o sa continui tot asa.
Sunt recunoscătoare pentru:
Pentru sporul pe care l-am avut azi la serviciu si acasa. Azi mi-am respectat planificarea facuta de dimineata. Slava Tie, Doamne, Slava Tie!.
Din bucătărie:
E liniste si pace. Devreme sotul a pregatit masa (cartofiori prajiti cu gogonele si ardei copt) si a facut o cafeluta pe care am savurat-o impreuna.
Ce mai mesteresc:
Am mia cusut un rand la patura, asa ca mai am trei randuri: de facut o parte de patratele si de cusut.
Intentionez sa:
Incerc sa-mi planific timpul mai bine, sa imi propun mai putine si sa le iau pe rand.
Ceea ce astept (sper):
Sper ca maine, la serviciu, sa reusesc sa finalizez curatenia in primul dulap (adica sa termin de legat documentele vechi si sa verific inca o data contractele in curs de derulare), iar acasa sa reusesc sa fac ceva de mancare pentru miercuri si sa mai cos un rand la patura (pregatit deja din aceasta seara).
Citesc:
Am inceput Ben Hur de Lew Wallace.
Ascult:
Vivaldi-Anotimpurile
În casa:
E oaza noastra de liniste dupa o zi grea.
Ce planuri am:
Sa pregatesc un mic portofoliu de produse ca punct de plecare al micii afaceri.
Un citat:
Să-ţi pese mai mult de conştiinţa ta decât de părerea altora.” - Publilius Syrus

O fotografie: un platou cu bunatati



vineri, 5 februarie 2016

Lipseste duhul de jertfa

            Astazi cei mai multi oameni nu au gustat bucuria jertfirii si nu iubesc osteneala. Au intrat in ei trandavia, interesul personal si multul confort. Lipseste marimea de suflet, jertfirea de sine. Considera o izbanda atunci cand reusesc ceva fara osteneala, cand se aranjeaza materialiceste, dar nu se bucura atunci cand nu pot face aceasta. In timp ce, de ar fi infruntat lucrurile duhovniceste, ar fi trebuit atunci sa se bucure, pentru ca li se da prliej de vointa.
            Acum toti, mici si mari, cauta lucrul usor. Oamenii duhovnicesti cauta sa se sfinteasca cu mai putina osteneala, mirenii sa scoata cat mai multi bani fara sa lucreze, iar tinerii sa treaca examenle fara sa invete. Sa-si ia diploma daca se poate fara sa plece de la cafenea; sa telefoneze de la cafenea ca sa afle rezultatele. Da, pana aco,o s-a ajuns. Multi tineri vin la Coliba si imi spun: “Fa rugaciune sa trec examenele!”. Nu vor sa invete, dar spun: ”Dumnezeu ma poate ajuta”. “Invata, ii spun, si fa si rugaciune!”. “De ce sa invat, imi spune, Dumnezeu nu ma poate ajuta si asa?”. Adica Dumnezeu sa-I binecuvanteze lenea? Nu se poate aceasta. Daca copilul invata, dar nu prinde, atunci il va ajuta Dumnezeu. Exista copii care nu tin minte sau nu inteleg, dar se straduiesc. Pe acestia ii va ajuta Dumnezeu sa devina foarte inteligenti.
            Bine ca exista si exceptii. Un copil din Hlakidiki a dat examene la trei facultati si a reusit la toate trei; la una primul, la alta al doilea, dar el isi dorea mai mult sa lucreze ca sa-si usureze tatal care muncea la o mina. Asadar n-a mers sa studieze, ci a inceput sa lucreze. Sufletul acesta este un medicament pentru mine pentru astfel de copii as muri. Insa cei mai multi tineri au fost influentati de duhul lumesc si s-au vatamat. Au invatat sa se intereseze numai de ei insisi. Nu se gandesc deloc la semenul lor, ci numai la ei insisi. Si cu cat ii ajuti mai mult, cu atat cad in mai multa lenevie.
            Exista astazi niste copii parca fierti in apa. Judeca una, se plictisesc de alta, desi inima nu se oboseste, nici nu imbatraneste vreodata. Sa se faca monahi, li se pare greu. Sa se casatoreasca, se tem. Cogemite flaci vin si iarasi vin in Sfantul Munte….”Ah, si calugar sa te faci e greu, spun ei. In fiecare zi sa te scoli la miezul noptii! Nu e numai o zi sau doua!...” Si se intorc in lume. “Ce sa fac in societatea aceasta? Daca ma voi insura, cu ce fel de suflet ma voi incurca? Este greu”, spun iarasi si vin din nou in Sfantul Munte. Stau putin aici si spun iarasi :”Este greu….”
            Tinerii de astazi seamana cu masinile noi ale caror uleiuri sunt inghetate. Trebuie sa li se incalzeasca uleiurile ca sa poata porni masinile, astfel nu se poate. Vin la mine la Coliba copii plictisiti si ma intrwaba:”Ce sa fac, Parinte? Cum sa-mi petrec timpul? Ma cuprinde plictiseala”.”Sa gasesti ceva de lucru, mai copile”. “Am bani, ce sa fac cu serviciul?”, imi raspunde. “Dar Sfantul Apostol Pavel spune: Cine nu vrea sa lucreze, nici sa nu manance. Trebuie sa lucrezi ca sa mananci, desi ai bani. Munca il ajuta pe om ca sa I se dezghete uleiurile masinii lui. Ea creeaza. Da bucurie si ia nelinistea si plictiseala. Asa, mai voinice, cauta sa gasesti ceva de lucru care sa-ti placa macar cat de putin. Incearca si vei vedea!”
            Si vezi, unii copii se ostenesc si se odihnesc prin osteneala. Vin unii tineri la Coliba si stau, dar se obosesc stand, si atunci manati de multa lor marime de suflet ma intreaba mereu:”Ce sa-ti facem? Ce sa-ti aducem?”. Nu le cer nimic niciodata. Seara, cu lanterna, imi fac treburile: car lemne, aprind focul in cele doua sobe iarna, fac ordine. Multi dintre vizitatori lasa multa dezordine; noroi, ciorapi uzi. Le dau ciorapii care imi sunt trimisi, iar ei ii arunca pe ai lor. Le dau servetele ca sa ii impacheteze, dar ei nu ii iau. De trei ori in viata mea am cerut sa mis e faca ceva. Am spus odata unui tanar: “Vreau doua cutii de chibrituri de la Karyes”, desi aveam patru brichete, dar am facut ca sa-l bucur. A alergat bucuros, cu sufletul la gura ca sa le aduca, dar osteneala l-a odihnit, pentru ca a gustat bucuria jertfei. Unul statea si s-a obosit degeaba. Ei vor sa simta bucurie, dar omul trebuie sa se jertfeasca pentru ca sa vina bucuria. Bucuria se naste din jertfa. Bucuria adevarata iese din marimea de suflet. Pentru cel care isi va cultiva astfel marimea de suflet, este mereu sarbatoare. Chinul omului este egoismul., iubirea de sine. Aici se impiedica omul.
            Au venit odata in Sfantul Munte doi ofiteri tineri si mi-au spus:”Vrem sa ne facem monahi”.”De ce vreti sa va faceti moanhi? Ii intreb. De cand va preocupa aceasta?”. “Vizitand acum Sfantul Munte, ne-am gandit sa ramanem, ca nu cumva sa inceapa vreun razboi”, mi-au raspuns. “Bre, nu va e rusine? Le spun. “Nu cumva sa inceapa vreun razboi!”. Si cum veti pleca din armata?”. “Vom gasi un motiv”, mi-au spus. Ce vor afla? Sau o vor face pe nebunii, sau…. Ceva tot vor afla. “Daca porniti sa deveniti monahi cu gandul acesta, sunteti ratati de la inceput”, le spun. Altii, desi sunt gata de mult timp sa se insoare, sa-si intemeieze familie, vin si imi spun:”Ce sa ma insor? Cine mai face familie si copii in aceste vremuri grele?’. “Bine, dar atunci cand au fost prigoane, viata s-a oprit? Nu mai lucrau, nu se mai casatoreau? Nu cumva tie iti vine greu?”. “Vreu sa ma fac calugar”, spune. “Nu stii ce vrei. Ce fel de calugar o sa mai fii si tu?”. Ati inteles? Daca una hotaraste sa se faca calugarita, deoarece gandeste:”De ce sa raman in lume? Sa-mi intemeiz familie, sa am copii, ameteli, dureri de cap? Voi merge la manastire,voi face ascultare, nu voi avea raspundere si daca imi vor spune vreun cuvant, voi pleca capul. De ce sa-mi fac casa? Acolo voi avea chilia mea, mancare, etc.”, una ca aceasta sa stie ca de la inceput a esuat.vi se pare aceasta ciudat? Exista si astfel de oameni. Sa stiti ca unul pricopsit va face oriunde pricopseala. Un familist destoinic, chiar si in viata calugareasca de ar fi fost, ar fi sporit duhovniceste. La fel si un monah sporit, ar fi facut pricopseala daca ar fi fost in viata de familie.
            Cineva a intrat ca frate incepator la o manastire si nu voia sa se faca calugar. “De ce, fiule, stai asa?”, il intreb. “Pentru ca fesul calugaresc imi aduce aminte de casca”, imi spune,. Auzi vorba? Nu voia sa devina calugar ca sa nu poarte fesul calugaresc. Ii aducea aminte de casca. Dar cand a purtat el casca? Daca a purtat-o de cateva ori, numai in vreo aplicatie. Ce ar fi facut unul ca acesta in razboi? Ii aduce aminte de casca. Auzi? Dar ce cauta acesta aici in viata calugareasca? Atunci cand incepe cineva astfel, ce fel de calugar va deveni? Poti sa-mi spui? In cele din urma nenorocitul s-a facut monah undeva, insa nu purta fes gros.
            Odata au venit doi tineri la Coliba cu niste plete pana jos. Am luat foarfecele sa-I tund, dar s-au impotrivit. Ma grabeam si eu si de aceea numai i-am servit. Aveam si un motan acolo. “Sa-l iau?”, ma intreaba unul. “Ia-l!”, ii spun. De la Coliba au mers la Manastirea Iviru, aflata la o ora distanta, unul cu motanul in brate – si mai si ploua. Acolo a cerut sa ramana cu motanul la arhondaric. “Nu se paote”, i-au spus. Atunci el a ramas afara in ploaie toata noaptea. Daca i-ai fi spus sa faca de garda o ora, ti-ar fi spus:”Nu, nu pot”, dar sa stea o noapte afara cu motanul, poate.
            Un altul a mers in armata si a fugit. A venit dupa aceea la Coliba si mi-a spus:”Vreau sa ma fac monah”. “Sa mergi sa-ti faci serviciul militar!”, ii spun. “Dar in armata nu e ca acasa”, imi spune. “Bine ca mi-ai spus aceasta, voinicule!” N-am stiut-o, am s-o spun si la altii!”. Intre timp ai lui il cautau de zor. Dupa cateva zile a trecut din nou pe la mine foarte de dimineata. Era Duminica Tomei. “Vreau sa-ti vorbesc”, imi spune. “Ce vrei? Il intreb. Ai fost la biserica?”.”Nu”, imi zice. “Astazi, la Duminica Tomei, manastirile fac priveghere si tu nu ai fost? Si mai vrei sa te faci si monah? Unde ai fost?”.”Am stat la hotel. Acolo a fost liniste. La manastiri este zgomot”. “Si acum ce vei face?”. “Ma gandesc sa merg la Sinai, pentru ca vreau o viata aspra”.”Ai putina rabdare!”, ii spun. Merg inauntru, iau un cozonac ce mi-l adusesera si i-l dau. ”Ia acest cozonac moale, ii spun, ca sa duci viata aspra si du-te!”. Acestia sunt tinerii de astazi. Nu stiu ce vor. Nu pot suporta putina stramtorare. Cum se vor mai jertfi dupa aceea?
            Imi aduc aminte ca in armata de cate ori aprarea vreo nevoie, auzeai: “Domnule capitan, sa merg eu in locul aceluia. Acela este casatorit, are copii… sa nu-I ramana copiii pe drum.” Il rugau pe capitan sa mearga ei in locul aceluia, in prima linie! Preferau sa moara ei, iar nu acela si astfel sa-I ramana copiii pe drum. Cine sa mai faca astazi o astfel de jertfa? Lucru rar! Odata am ramas fara apa intr-un loc. Capitanul a vazut pe harta ca in cutare punct exista apa. Acolo insa erau razvratitii. Atunci el ne spuse: “Aici aproape este apa, dar este foarte periculos. Cine merge sa umple cateva bidoane? Dar sa nu aprinda nici o lumina?”. Atunci sare unul si spune:”Voi merge eu, domnule capitan”. Altul spune:”eu”; altul:’eu”. Adica toti cereau sa mearga! Insa noaptea, fara lumina, frica este mare. “Nu puteti merge toti”, le spuse capitanul. Vreau sa spun ca nimeni nu s-a gandit la sine. Nimeni n-a spus: “Domnule capitan, ma doar epiciorul”, sau “ma doare capul”, sau “Sunt obosit”. Toti voiam sa mergem, desi ne primejduiam viata.
            Astazi exista un duh caldicel; deloc barbatie, deloc jertfa. Toate le-au prefacut cu logica stricata de astazi. Si uita-te, in timp ce mai demult mergeau voluntari in armata, acum isi iau certificate de nebuni ca sa nu faca armata. Se gandesc cum sa faca, ca sa nu mearga militari. Unde era aceasta mai inainte? Aveam un locotenent in varsta de douazeci si trei de ani, foarte curajos. Odata, tatal lui, care era ofiter in rezerva, i-a telefonat si i-a spus ca se gandeste sa-l ajute ca sa plece din prima linie, in spatele frontului. Atunci locotenentul a inceput sa strige:”Rusine, tata, sa spui tu astfel de lucruri! Numai trantorii stau!”. Avea sinceritate, cinste, multa barbatie, care ii uimea pe toti. Intotdeauna era primul. Mantaua ii era garuita de gloante, dar n-a murit. Cand s-a eliberat a luat mantaua cu el, ca s-o aiba de amintire.


(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).


joi, 4 februarie 2016

Judecata dupa „infatisare”

            -Parinte, simt judecata, logica si dreptatea omeneasca pe care le am ca pe niste piedici in sporirea duhovniceasca.
            -Intr-adevar, ele sunt piedici in sporirea duhovniceasca, pentru ca alunga Harul lui Dumnezeu. Dupa aceea omul ramane fara ajutorul dumnezeiesc si cade spargandu-si capul. Judecata si dreptatea omeneasca sunt de obicei nedrepte. Pe cand dreptatea lui Dumnezeu este dragoste, indelunga-rabdare, ingaduinta. Microbul bolii tale duhovnicesti este ca examinezi lucrurile cu logica omeneasca. Iar medicamentul cel mai eficace este gandul cel bun. Atunci cand omul gandeste de-a dreapta, adica are ganduri bune, i se mareste capacitatea inimii. Dar fiindca tu folosesti mult logica, trebuie sa iei aminte bine la gandurile tale, pentru ca si concluziile pe care le tragi cu logica sunt omenesti, iar nu duhovnicesti si sfintite.
            -Parinte, de ce cad atat de des in judecata?
            -la tine este de vina Dreptul ce l-ai studiat, de aceea judeci asa. De multe ori unele studii sau o meserie cultiva, intr-un anumit fel, o logica seaca. Logica este boala intelectualilor. Ea le-a intrat pana in maduva oaselor lor. Desi ai inima, totusi logica stapaneste inima ta.
            Sunt unii care au multa logica si judecata egoista; nu admit pe nimeni. Cer absolutul de la ceilalti, iar nu de la ei insisi. Se odihnesc in slabiciunile lor si ii judeca pe ceilalti. Lucruri foarte ciudate! La exterior sunt aranjati, adica si-au facut un om exterior plin de prefacatorie si nu au nici o urma de simplitate. Aceasta este si diferenta dintre europeni si greci. Iar cand spun „greci”, ma refer la duhul ortodox. Pe european nu-l poti intelege si de aceea nu stii cand sa te apropii de el sau nu. Totdeauna spune:”Bine ati venit!” cu un zambet fals. Dar pe grec il intelegi. Are bucurie? O arata. Are vreo suparare? O arata si atunci stii ce ai de facut.
            -Parinte, care este pricina pentru care cineva judeca oamenii, lucruri si situatii, si cu rapiditate inca?
            -Unul ca acesta se misca numai cu logica, ii lumineaza numai creierul si de aceea procedeaza astfel. Ar fi bine ca acestora, care au ceva minte, Dumnezeu sa le-o rasuceasca putin cu surubelnita. Cu cat se goleste mintea, cu atat omul se umple de Har. Cand spun minte, ma refer la judecata omeneasca, la iubirea de sine, la autoconvingere. Insa din clipa cand cineva va pricepe ca judecata lui nu este corecta si va spune: „ Am judecata lumeasca. Judecata mea nu are lumina dumnezeiasca si voi face greseli. De aceea nu trebuie s-o folosesc”, atunci Dumnezeu il va lumina, iar el va dobandi discernamant si va distinge ceea ce este bun.
            Diavolul ii netrbniceste pe oamenii inteligenti prin judecata „dupa infatisare”. Atunci cand omul are numai logica omeneasca inlauntrul sau, judeca omeneste si face crime. Trebuie sa se indeparteze logica omeneasca pentru ca judecata sa devina dumnezeiasca. Judecata lumeasca este judecata gresita. Cate nedreptati nu se fac! De cate ori nu pacatuieste omul! De aceea totdeauna sa aduceti in minte gandul cel bun, ca sa va puneti in siguranta sufletul vostru. Omul este o taina; nu poti sti ce face. Odata la pasti, dupa Sfanta Liturghie a Invierii, am stat putin la o Coliba sa mancam branza si oua. Alaturi de mine statea un monah care se ocupa cu caratul lemnelor. Il vad ca da deoparte ceea ce i s-a oferit. „Mananca!”, ii spun. „Bine, bine, voi manca”, imi spune. Dupa putin vad ca nu mancase nimic. „Mananca, ii spun din nou, astazi e Pastile!”.”Iarta-ma Parinte, imi spune, eu cand ma impartasesc nu mananc. Voi manca la ora doua dupa-amiaza”. Nemancat din ziua de dinainte, nu voia sa manance inainte de doua dupa-amiaza. Vezi ce a facut din evlavie? Si ceilalti se poate sa-l fi socotit un simplu carator de lemne.
            Omul este o taina! Chiar daca te-ar pune sa judeci, tu sa cugeti:”Judecata pe care o fac este dumnezeiasca sau plina de patima?”. Este adica dezinteresata sau plina de interes? Sa nu aveti incredere nici in voi insiva, nici in judecata voastra. Atunci cand cineva judeca, are inlauntru mult egoism. Adeseori sunt pus in situatia sa judec un subiect si sunt nevoit s-o fac, desi nu vreau. Si cu toate ca judec dezinteresat si cu nepartinire, cand ma duc sa fac rugaciune, nu simt acea dulceata pe care o simt alte dati. Si aceasta nu pentru ca ma mustra constiinta pentru ceva, ci fiindca am judecat ca un om. Cu atat mai mult se intampla aceasta atunci cand judecata este gresita sau are in ea indreptatire sau criterii oemenesti. Judecata este un lucru mare. Judecata este a lui Dumnezeu! Nu are importanta  daca cel ce se afla in pozitia sa judece are dispozitie buna. Important este ce urmari are judecata lui.
            Este nevoie de mult discernamant. Fireste, toti oamenii avem putin discernamant, dar din pacate cei mai multi dintre noi nu il folosim pentru noi insine, ci pentru semenii nostri (ca sa nu se.....deosebeasca de noi, adica sa nu sporeasca). Astfel ne intinam putinul discernamant cu judecata, cu osandirea si cu pretentia de a-i indrepta pe altii, in timp ce ar trebui mai degraba sa avem pretentie numai de la noi insine, care nu ne hotaram sa ne luam nevointa duhovniceasca in serios si sa ne taiem patimile, ca astfel sa ni se elibereze sufletul si sa zboare spre Cer.



(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).

miercuri, 3 februarie 2016

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA 16
Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Marti, 03.02.2016, orele 19.00
Afara:
Este o seara placuta, cu un aer ce parca anunta venirea primaverii. Si ziua de azi a fost calda si placuta ca o zi de inceput de primavara. Cred ca iarna nu se va mai intoarce, desi prognoza spune altceva. Vom vedea..
Mă gândesc:
Pe unde am putea merge in week-end, daca vremea este la fel de frumoasa. Locul unde mergem trebuie sa nu fie prea departe pentru a nu cheltui multa benzina si sa ne permita sa savuram o cafea in liniste in aer liber, fara manele saun alte genuri de muzica ascultate la o intensitate extrem de mare, fara mirosul gratarelor incinse. Doar liniste si soare bland.
Invat:
Caut informatii si invat depsre painea cu maia. Deocamdata citesc si imi fac curaj sa fac si primii pasi: adica sa fac maiaua.
Sunt recunoscătoare pentru:
Tot ceea ce exista in jurul meu, sau, asa cum spune Acatistul de multumire: Slava Tie Dumnezeule, in veci.
Din bucătărie:
Pe foc mic se fierbe supa de gaina cu galuste, iar din cuptor miros de prajituri. O comanda mica, venita pe ultima suta de metri.
Ce mai mesteresc:
Mi-e si rusine sa ma gandesc. Aceeasi patura, pe care o cos pas cu pas: cos cateva patrate, mai schimb, mai sucesc, mai fac altele. Mi-e atat de draga persoana pentru care o fac, incat imi doresc sa iasa nu frumoasa, ci perfecta. Sper din tot sufletul sa ii plac atunci cand va fi gata si sa ma ierte pentru intarziere.
Intentionez sa:
Sa nu ma las invinsa de greutati si piedici si sa imi realizez visul.
Ceea ce astept (sper):
Ca luna aceasta, impreuna cu sotul meu, sa reusesc sa fac ceva inedit in fiecare wek-end.
Citesc:
Deocamdata nimic
Ascult:
Vivaldi-Anotimpurile
În casa:
E cald, e liniste, abia astept sa ma asez in pat si sa rasfoiesc cate ceva.
Ce planuri am:
Sa merg mai departe cu mica afacere. Sunt bucuroasa ca se intrevede un foarte mic inceput.
Un citat:
O fotografie: florile mele in balcon



marți, 2 februarie 2016

La multi ani, Raducu!
La sfarsitul de saptamana ce tocmai a trecut, Raducu, baietelul prietenilor nostri, a pasit spre o noua etapa a vietii lui: de la bebelus la copil mic, asa cum frumos a spus mamica lui : in casa nu mai sunt bebelusi, ci doar copii mici si copii mai mari.
            Evenimentul a fost sarbatorit, atat de copilasi apropiati de varsta lui, cat si de apropiattii familiei.
            Ne-am bucurat si noi alaturi de ei si am pregatit o parte din meniul petrecerii, mai precis aperitivele si prajturile.


            Din pacate, am uitat sa facem fotografiile la momentul oportun, asa ca, le-am facut pe acestea pe ultima suta de metri.

            La multi si binecuvantati ani, puiule drag, cu multa sanatate si intelepciune. Alaturi de fratii tati, sa fii bucuria parintilor.