Din casuta noastra

Astazi il marginalizeaza pe Dumnezeu

            Bunul Dumnezeu ne da binecuvantarile Sale cele bogate. Sa nu fim nemultumitori si sa nu-l Intaratam, pentru ca „vine mania lui Dumnezeu peste fii neascultarii”. Sa nu fie! In epoca noastra oamenii nu stiu nici de rayboi, nici de foamete si mai spun ca nu au nevoie de Dumnezeu. Le au pe toate si de aceea nu pretuiesc nimic. Dar daca va veni o vreme grea, foamete, etc., si nu vor avea ce manca, atunci vor pretui si painea si marmelada si pe toate cele de care vor duce lipsa. Daca nu slavim pe Dumnezeu, atunci El ingaduie sa vina o incercare, ca sa pretuim lucrurile. Iar daca le pretuim, atunci Dumnezeu nu ingaduie sa se intample vreun rau.

            Mai demult, cand nu existau aceste mari inlesniri si stiinta nu progresase atat de mult, oamenii erau nevoiti ca in toate greutatile sa scape la Dumnezeu si El ii ajuta. Acum, fiindca stiinta a progresat, pe Dumnezeu Il dau la margine. Astazi merg fara Dumnezeu spunand:”Vom facea aceasta, vom face aceea”. Se gandesc la stingerea incendiilor cu mijloace moderne, la forari pentru a afla apa, etc…dar fara Dumnezeu ce vor face oamenii? Vor atrage urgia Lui. Vezi, cand nu ploua, nu spun:”Vom face rugaciune”, ci “Vom face forare pentru a afla apa”. Dar raul este ca prin aceste mijloace ce exista, incet-incet nu numai necredinciosii gandesc asa, dar chiar si credinciosii incep sa uite puterea lui Dumnezeu. Dar oamenii nici macar nu mai pricep purtarea de grija a lui Dumnezeu.

            Un grup zicea: “Nu avem nevoie de Dumnezeu, caci avem apa din forari.”Dar acum ar trebui sa rugam mai mult pe Dumnezeu ca sa faca o indoita minune, pentru ca oamenii au schimbat natura prin cele ce fac. De multe ori priveam norii; mergeau inainte si inapoi. Se adunau dintr-o parte, mergeau in alta parte; in sus, in jos. Sufla vantul si-I imprastie si oamenii in loc sa spuna: “Acum Dumnezeu trebuie sa faca o minune indoita, ca sa tina norii”, spun:”Nu avem nevoie de Dumnezeu”. Din fericire, Dumnezeu nu ia in seama ceea ce spunem, caci altfel ne-ar fi facut….

            Sapa in adancime 100-150m si nu afla apa. In Navplio au sapat pana la 180 m si au scoc apa de mare. Altii au spus ca sa duca raul Eleno in Atena. Zece ani le trebuie sa-l duca la Atena si cu ce cheltuieli. Si tot se va termina apa. Oamenii nu spun nici macar o data :”Am gresti”. Intr-un catun acum, cu seceta, a mers un politician si le-a spus ca printr-un anumit sistem vor curata apa din haznale ca sa aiba apa de baut. Si au considerat-o o idee deosebita! Dar lucrul acesta nici ca gand nu poate fi luat in considerare. Vedeti pana unde ajung oamenii! Sa-si bea – ma iertati! – urina lor!. Sa faca lucrul acesta intr-un oras unde oamenii au luat-o razna se justifica oarecum, pentru ca au fost atrasi de duhul lumesc. Dar intr-un catun, unul sa le gaseasca drept solutie curatarea urinei lor si sa o bea si sa considere aceasta o idee importanta, in loc sa-si intoarca putin privirea spre Dumnezeu ca sa spuna un “Am gresit”, iar El sa dea ploaie….Lucrul acesta este infricosator!

            Si in Sfantul Munte au mers la o manastire sa planteze pini ca sa-I exploateze si dupa aceea sa faca hartie. S-au uscat toti. A venit pedeapsa lui Dumnezeu. Bine, mai copile, Sfantul Munte sa produca servetele si hartie igienica? Ati inteles? S-au ostenit sa planteze si cati au plantat – urgia lui Dumnezeu – toti s-au uscat.

            -Parinte, au inteles ca nu a fost bine?

            -Ah, cum sa inteleaga? Dupa aceea au adus masini din Germania sa faca forari adanci, ca sa scoata apa. S-a pierdut si apa ce exista. Vezi, daca dispare sensibilitatea duhovniceasca, unde duce modul comercial de a infrunta lucrurile? De aceea incet-incet se pierde din monahism aceasta evlavie. Nu inteleg ca, daca nu ploua, vor disparea si apele ce exista. Folosesc numai logica, iar pe Dumnezeu Il dau deoparte.

            In Vechiul Testament se spune ca la un asediu al Samariei de catre sirieni li s-a terminat evreilor si apa. Mureau animalele, iar mamele au ajuns sa-si manance copiii lor. Atunci Proorocul Elisei merge la economul imparatului ioram si ii spune:”Animalele au pierit, oamenii mor de foame, dar Dumnezeu va ajuta.” Economul, care pe toate le aranja cu logica, ii spune:”Cum va ajuta? Din Cer va trimite Dumnezeu?”Atunci Proorocul a spus:”Maine Dumnezeu va trimite ajutor, dar tu nu te vei bucura de el.” Si intr-adevar, in ziua urmatoare Dumnezeu a adus o astfel de panica in tabara vrajmasa – auzeau vrajmasii tropote de cai, zgomot de ostasi; le sunau urechile si credeau ca au venit egiptenii s-ai ajute (pe evrei) - , incat au luat-o la fuga, lasand corturile, alimentele, armele si orice aveau. Iar cand au ajuns in tara lor, li s-a starnit atata zapaceala, incat s-au omorat intre ei 180.000 de oameni. Intre timp patru israeliti leprosi, ce erau afara de cetate au spus:”Sa mergem in tabara vrajmasa, poate gasim ceva de mancare. Si asa vom muri de foame.” S-au apropiat de un cort, era gol. S-au apropiat de altul, la fel. Vrajmasii nicaieri. Au luat alimente si lucruri in traistele lor. Au instiintat de retragerea vrajmasilor, dar israelitii credeau ca e un plan de-al lor:”Vrajmasii s-au ascuns, spuneau, ca sa deschidem portile si sa intre inauntru”. Atunci un ofiter a spus:”Ne-au mai ramas doar cinci animale. Nu trimitem ostasi sa vedem ce se intampla”? Fiecare ostas a mers intr-o directie diferita, iar cand s-au intros au spus:”Vrajmasii au plecat infricosati si au lasat tot ce aveau”. Atunci toti israelitii au iesit din cetate alergand, ca sa ia alimente. Si asa cum ieseau, au calcat in picioare pe econo9m, care incerca sa faca randuiala. Astfel, asa cum spusese Proorocul Elisei, economul a vazut ajutorul lui Dumnezeu, dar nu s-a bucurat de el. Vedeti cum Dumnezeu le randuieste pe toate?

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Cuv. Paisie Aghioritul)