miercuri, 29 aprilie 2015


Harismele Parintelui Porfirie (III)

 
1.    „Mi-a intrat o flacara in suflet”

O fiica duhovniceasca a parintelui Porfirie a povestit urmatoarea intamplare: „Era seara, in iarna anului 1978. Il asteptam in casa noastra pe Thisio pe parintele Porfirie. Cand a ajuns si a sunat la usa, am coborat sa-l intampin. Parintele era plin de bucurie, ca intotdeauna. M-a binecuvantat si a intrat. Am observat insa ca taximetristul care il adusese n-a plecat. A ramas, in spate, a zabovit si am inteles ca voia sa-mi vorbeasca. Cand m-am apropiat de el, mi-a spus:”Spuneti-mi doamna, cine este acest parinte? Stiti ce mi s-a intamplat mie in aceste clipe? S-a deschis cerul si mi-a intrat un foc in suflet! Eu n-am nici o legatura cu Biserica si cu popii. Am oprit sa-l iau in masina. Parintele, pe drum, a inceput sa-mi povesteasca despre satul meu, despre familia mea, despre problemele mele personale. Sunt gata sa innebunesc! Dupa cum ti-am spus, cerul s-a deschis dintr-odata, si in suflet mi-a intrat o flacara! Spune-mi, cum pot sa-l gasesc iarasi pe parinte? Vreau sa-l intalnesc iar...”

    2.    Oamenii cu sufletul gol

E cunoscut fenomenul cand la parintii vestiti alearga oameni care nu poseda o autocunoastere elementara. Se duc sa vorbeasca despre diferite lucruri lumesti, despre reusitele sau esecurile pe care le au in diferitele activitati, nepasandu-le ca din punct de vedere duhovnicesc se afla foarte jos. Parintele Porfirie primea deseori in chilia lui asemenea oameni, si avea dificultati privitoare la modul in care sa-i intampine. Spunea deseori: „Vin la mine oameni care au sufletul gol. Insa ei nu-si dau seama de starea in care se afla si de aceea imi cer alte lucruri, imi spun alte probleme ale lor, fara sa cunoasca marea problema pe care o au. Eu le vorbesc despre asta, insa ei nu ma inteleg, nu dau importanta celor spuse de mine, fiindca mintea lor este alipita acolo, la problemele pe care le au, la voile proprii. Atunci, pentru a nu-i lasa sa plece fara folos, sunt nevoit sa le descopar, prin harul pe care mi l-a dat Dumnezeu, secrete despre ei, despre rudele lor, despre satul lor si alte asemenea lucruri, ca sa se uimeasca, si in felul acesta sa le castig increderea, incat sa fie atenti la cele pe care vreau sa le spun pentru folosul lor sufletesc.”

3.    Darul lui Dumnezeu

Parintele Porfirie avea simtamantul adanc al faptului ca harismele lui erau darul lui Dumnezeu, de aceea faiam pe care o avea si multimea de vizitatori care veneau la chilia lui nu l-au deranjat niciodata. Nu-i trecea prin minte nici un gand de mandrie. Nu credea ca este mai presus decat ceilalti. Cu cuget de rob credincios Il slujea pe Dumnezeu si cu iubire infinita ii ajuta pe fratii sai indurerati. Este revelator raspunsul pe care i l-a dat cuiva, care l-a intrebat daca intra in ispita, dat fiind ca este vizitat de atatia oameni: „Inchipuieste-ti ca sunt la Karies si ca parintele meu mi-a dat o suta de drahme ca sa cumpar rahat pentru chilie. Sunt banii mei, ca sa ma mandresc?”

4.    Parintele rezolva problemele oamenilor

La Parintele Porfirie veneau zilnic oameni care aveau diferite probleme familiale. Intr-o zi la chilia lui a venit o femeie, pe care o preocupa ceva foarte serios. Avea in geanta un casetofon, ca sa inregistreze cuvintele parintelui, pentru a le putea asculta si sotul si copiii ei. Astepta sa-i vina randul, caci erau si alti vizitatori. Insa parintele, fara s-o vada pe femeie, i-a cerut sa intre. A zis: „Sa vina femeia cu casetofon.” Aceea a incremenit. De unde stia parintele ca avea castofon in geanta? Dupa ce a terminat vizita, a constatat ca nu poate ascunde nimic de parinte. Le cunostea pe toate.

     5.    Vindeca bolnavi

Multa sunt minunile pe care le-a facut Parintele Porfirie celor suferinzi de cancer. Facea semnul crucii peste locul bolnav, se ruga impreuna cu bolnavul, si atunci cand exista credinta necesara, acela se vindeca.

 
6.    Rugaciunea vindecatoare

Multi erau cei care alergau la parinte pentru a le citi vreo rugaciune ca sa se vindece. Odata l-a chemat in casa ei o femeie indurerata, fiindca fiul ei, care avea optsprezece ani, nu putea sa vorbeasca. Glasul ii pierise brusc. Parintele s-a dus cu bunavointa in casa lor, a facut o rugaciune si baiatul a inceput iarasi sa vorbeasca.


7.    „Ca sa simta lumea imbratisarea lui Hristos”

Este foarte interesant de vazut cum lucra harisma stravederii parintelui Porfirie, ce simtea de fiecare data cand era vizitat de harul lui Dumnezeu. Parintele i-a dezvaluit unui fiu duhovnicesc al sau:”Cand vad ceva, cu harul lui Dumnezeu, ma bucur mult in mine. Cand ma viziteaza harul lui Dumnezeu, cand privesc si citesc sufletul unui om, in clipa aceea simt in mine entuziasm. Prin entuziasm se manifesta harul dumnezeiesc, care aduce un soi de prietenie, de familiaritate, de infratire, de unire.
      Dupa aceasta unire vine o mare bucurie, atata bucurie incat inima e gata sa-mi sara din piept. Insa mi-e teama s-o arat. Vad, dar nu vorbesc, chiar daca harul ma incredinteaza ca acestea sunt adevarate. Dar cand harul ma instiinteaza sa vorbesc, atunci vorbesc. Spun unele lucruri pe care Dumnezeu ma lumineaza sa le spun din iubire pentru toti. Ca sa simta lumea imbratisarea pe care ne-o da Hristos tuturor. Scopul meu este ca sa fie ajutati crestinii si sa se mantuiasca cei aflati in impartasire cu Hristos.”
 

8.    Parintele se preschimba

Parintele marturisea: „De multe ori, cu harul lui Dumnezeu, am intrat intr-o alta stare. Glasul mi s-a schimbat, chipul mi-a intrat in atmosfera luminii dumnezeiesti. „
 

Sursa: „Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie” – Presb. Dionisie Tatsis

Niciun comentariu: