miercuri, 4 martie 2015


Departarea de Dumnezeu este iad

 

            Nu-mi aduc aminte sa fi trecut vreo zi fara mangaiere dumnezeiasca. Uneori, atunci cand oamenii sunt in concedii, ma simt rau, si astfel pot sa inteleg cat de rau pot trai cei mai multi oameni nemangaiati, pentru ca sunt departe de Dumnezeu. Cu cat se departeaza cineva de Dumnezeu, cu atat lucrurile se complica mai mult. Se poate ca cineva sa nu aiba nimic, dar daca Il are pe Dumnezeu, nu mai doreste nimic. Acesta este adevarul!. Iar daca le are pe toate si nu Il are pe Dumnezeu, este chinuit inlauntrul sau. De aceea, fiecare pe cat poate sa se apropie de Dumnezeu. Numai langa Dumnezeu afla omul bucuria cea adevarata si vesnica. Otrava gustam atunci cand traim departe de dulcele Iisus. Cand omul, din vechi devine om nou, fiu de imparat, se hraneste cu desfatarea dumnezeiasca, cu dulceata cereasca si simte veselia paradisiaca, simte inca de aici o parte din bucuria raiului. De la bucuria cea mica, paradisiaca, inainteaza zilnic catre cea mai mare si se intreaba daca exista ceva mai inalt in Rai decat cea pe care o traieste aici. Starea in care traieste este astfel incat nu poate face nici o lucrare. Genunchii i se topesc ca lumanarile de acea dumnezeiasca fierbinteala si dulceata, inima lui salta si e gata sa sparga pieptul ca sa plece, pentru ca pamantul si lucrurile pamantesti i se par lucruri zadarnice.

            La inceput omul avea comuniune cu Dumnezeu. Insa dupa aceea, cand s-a departat harul lui Dumnezeu, era ca unul care, dupa ce trise in palat, s-a aflat pentru totdeauna afara din el, il vedea numai de departe si plangea. Precum copilul sufera cand se departeaza de mama lui, tot astfel si omul sufera si se chinuieste cand se departeaza de Dumnezeu. Departtarea omului de Dumnezeu este iad. Diavolul a izbutit sa indeparteze atat de mult pe oameni de Dumnezeu, incat au ajuns la punctul sa se inchine la statui si sa-si jertfeasca copiii altora. Infricosator! Si unde gasesc diavolii atatia zei? Zeul Hamos!.... Fie si numai numele sa-l auda cineva, ii este de ajuns. Insa cel mai chinuit este diavolul, pentru ca este cel mai departat de Dumnezeu, de dragoste. Iar acolo unde pleaca dragostea, ramane iadul. Potrivnica dragostei care este? Rautatea, rautatea care este una cu chinuirea.

                Cel care este departat de Dumnezeu primeste inraurirea diavoleasca. In timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primeste harul dumnezeiesc. Cine are Harul lui Dumnezeu, i se va mai adauga. Iar celui ce are putin si-l dispretuieste, i se va lua si acesta.

                Harul lui Dumnezeu lipseste de la oamenii contemporani, pentru ca prin pacat alunga si putinul pe care il au. Iar cand pleaca Harul dumnezeiesc, atunci toti diavolii se napustesc inlauntrul omului.

                Potrivit cu indepartarea lor de Dumnezeu oamenii simt mahnire si in aceasta viata, iar in cealalta vor trai mahnirea cea vesnica. Pentru ca inca din viata aceasta gusta cineva, intr-o oarecare masura, potrivit cu cat traieste el dupa voia lui Dumnezeu, o parte din bucuria Raiului. Fie ca vom trai o parte a bucuriei Raiului inca de aici si vom merge si noi in Rai, fie vom trai o parte a iadului si – Doamne fereste! – vom merge in iad. Raiul este acelasi lucru cu bunatatea, iar iadul este totuna cu rautatea. Face cineva o facere de bine, simte bucurie. Face cineva o strambata, sufera. Cu cat face mai mult bine, cu atat se bucura mai mult. Iar cu cat face mai mult rau, cu atat mai multa suferinta aduce sufletului sau. Hotul simte bucurie? Nu simte nicidecum bucurie. In timp ce omul care face binele, simte bucurie. Daca afla cineva ceva pe drum si-l ia, spunandu-si ca este al lui, nu va avea odihna. Nu stie cui apartine, nici n-a nedreptatit pe cineva, nici nu-l fura si totusi nu afla odihna. Cu atat mai mult patimeste aceasta atunci cand il fura. Chiar si atunci cand cineva primeste, nu simte bucuria ce-o simte atunci cand da. Cum sa simta bucurie cata vreme fura sau nedreptateste? De aceea, vezi ce fete au si cum se schimonosesc oamenii care fac nedreptate?

 
(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)

Niciun comentariu: