luni, 2 februarie 2015


Lectia nr. 4: Ciorba de carne si nu numai

O alta etapa pe care am invatat-o sambata a fost: cum sa prelucram carnea. Fetele au ales din nou retete diferite: Loredana a ales „Ciorba radauteana”, iar Stefania a ales „Ciorba din carne de porc”. Numai ca, fetele aducand ingrediente mai multe decat erau necesare pentru o ciorba, am facut mai multe retete.

Reteta nr.1 – Ciorba radauteana

Pasul 1: Pregatirea ustensilelor

-       Tocator;
-       Cutit;
-       Castron inox sau plastic pentru legumele curatate;

-       Castron inox sau plastic pentru carne;

-       Spumiera;

-       Castron pentru spuma;

-       Oala pentru ciorba

Pasul 2: Pregatirea ingredientelor

-       1 pui intreg si 1 piept de pui (preferabil de tara);

-       zarzavat pentru supa (morcov, pastarnac, telina)

-       2 cepe mari;

-       1 ardei gras;

-       2 oua;

-       1 pahar mare cu iaurt;

-       1 pahar mic cu smantana;

-       Patrunjel;

-       2-3 catei de usturoi.

Pasul 3: Mod de preparare:

-       se spala si se curata foarte bine carnea, se ciobaneste puiul si se pune apoi la fiert;

-       se ia spuma, iar dupa ce s-a limpezit se lasa carnea la fiert 40 minute la foc mic (daca este pui de tara, daca este pui din comert se lasa la fiert 20 minute);

-       se adauga intregi zarzavaturile curatate.

-       cand carnea si zarzavaturile au fiert se scot separat;

-       se strecoara zeama;

-       cei doi piepti de pui se taie fasii sau cuburi si se pun in zeama strecurata.

-       Se arunca ceapa si ardeiul, iar radacinoasele se paseaza sau se maruntesc cu mixerul;

-       Cateii de usturoi se piseaza, se freaca foarte bine cu sare, dupa care se amesteca cu smantana;

-       Amestecul de usturoi, iaurtul si cele doua galbenusuri se adauga in pasta de legume si se amesteca foarte bine;

-       Supa se pune la foc mic;

-       In amestecul de legume si lactate se pun treptat 4-5 polonice de supa (se amesteca foarte bine dupa fiecare polonic adaugat) sau pana cand acesta este cald;

-       Amestecul cald se adauga in supa, se amesteca si se lasa la foc mic sa dea un clocot, se potriveste de sare si piper, dupa care se stinge focul;

-       Se adauga patrunjelul verde si se acopera cu un capac;

-       Se aduce la masa cu ardei iute, otet si sare.

 

Pentru ca Loredana a adus doi pui de tara destul de maricei si a insistat sa ii gatim pe amandoi, am facut mai multa supa. Asa ca, supa am impartit-o in doua: o parte am facut ciorba radauteana, iar o parte le-am invatat sa faca supa cu taitei de casa.

 

Taitei de casa

Ingrediente: 3 oua mijlocii, 270 faina alba

Mod de preparare:

-       se bat ouale cu furculita;

-       se adauga putina sare si apoi se amesteca cu faina cernuta, pusa treptat si se omogenizeaza aluatul;

-       se framanta aluatul cca 5 minute, pe planseta presarata cu faina, aducandu-i marginile spre centru;

-       cand se desprinde cu usurinta de mana si de planseta si a devenit vartos, se impart in doua sfere, care se invelesc in folie de plastic si se lasa sa se odihneasca;

-       dupa 10 minute se intind pe rand cu sucitorul, in strat cat mai subtire, aproape transparent, de 1-2 mm;

-       cand este suficient de subtire si uniforma, se presara cu un strat fin de faina si se lasa la uscat pe o hartie;

-       dupa aproximativ 1 ora, se taie fiecare foaie in sferturi, se aseaza bucatile unele peste altele, se ruleaza si se taie in fasii late de 0,5-2 cm, evitand presarea ruloului;

-       se rasfira taiteii pe hartie si se lasa sa se usuce.
 

-       Supa strecurata se pune pe foc mic si, cand a inceput sa fiarba incetisor, se adauga taiteii;

-       Se lasa sa fiarba aproximativ 10 minute, dupa care se potriveste supa de sare si piper;

-       Se stinge focul si se adauga patrunjelul tocat marunt.

  

Din carnea de pui ramasa de la ciorba, fetele au invatat sa faca un ostropel.

Ostropel de pui

 Ingrediente:

-       800 ml suc de rosii;

-       4-5 catei mai mari de usturoi;

-       Cimbru;

-       Foi de dafin;

-       ulei

Mod de preparare:

-       Intr-o cratita mai inalta, se pune la incins putin ulei;

-       Se adauga sucul de rosii, usturoiul pisat, cimbrul, foaia de dafin si carnea;

-       Se completeaza cu putina apa (cat sa acopere bucatile de carne);

-       Se lasa sa dea doua-trei clocote, se potriveste de sare si piper si se stinge focul;

-       Se pune patrunjel verde.

 

Reteta nr. 2 – Ciorba din carne de porc

Pasul 1: Pregatirea ustensilelor

-       Tocator;

-       Cutit;

-       Castron inox sau plastic pentru legumele curatate;

-       Castron inox sau plastic pentru carne;

-       Spumiera;

-       Castron pentru spuma;

-       Oala pentru ciorba

Pasul 2: Pregatirea ingredientelor

-          250 gr carne de porc;

-          1 morcov,

-          1 radacina de patrunjel,

-          1 ceapa mai mare,

-          1 ardei gras,

-          200 gr varza,

-          1 cana mazare congelata sau la conserva,

-          1 litru de bors,

-          zarzavat pentru ciorbe;

-          leustean, patrunjel, marar

-          sare, piper macinat

Pasul 3: Mod de preparare:

-          Se spala carnea, se portioneaza si se pune la fiert in 2 ½ litri de apa;

-          se indeparteaza spuma care se formeaza;

-          se curata legumele si se spala;

-          se taie varza fideluta, iar celelalte legume in cubulete;

-          dupa ce s-a luat spuma, se lasa carnea la fiert la foc potrivit aproximativ 30 minute;

-          se adauga varza, morcovul, patrunjelul si ardeiul

-          dupa atle 10 minute se adauga mazarea;

-          cand carnea si legumele sunt fierte, se pune sare, piper dupa gust;

-          pentru ca au ramas taitei, i-am pus in ciorba;

-          se continua fierberea 10 minute, apoi se toarna zarzavatul si borsul;

-          se mai lasa sa dea 2-3 clocote, dupa care se stinge focul si se adauga amestecul de verdeturi.

 

Din carnea de porc ramasa am facut frigarui. Pe langa carne am folosit, ceapa, ardei gras, ciuperci si rosii cherry.

Niciun comentariu: