marți, 2 decembrie 2014

Crampeie de tara si cateva chipuri de romani, vazuti prin ochii Reginei Maria


Cotroceni: e primavara sau inceputul primaverii; pasarile ciripesc, florile se ivesc una cate una dupa anotimp: ghiocei, brebenei, narcise, zarnacadele, lalele, stanjenei, liliac, bujori, trandafiri, crini, iar copiii alearga de colo-colo, fericiti, fara griji, plini de viata cotropitoare. Mireasma salcamilor si, mai tarziu a teilor umple aerul cald, peste tot sunt albine si fluturi de toate culorile. De departe vine sunetul goarnelor militare, multe dintre ele disonante, insa atat de obsinuite incat urechile noastre aproape le-au indragit, caci ne par acompaniamentul firesc al unor ceasuri anumite din zi; din cand in cand, o muzica militara, ropotul picioarelor soldatilor mergand spre campul de exercitii. Mai in departare, glasurile fetelor de la azilul Elena Doamna cantand in cor si intotdeauna si la orice ora latratul neobosit al cainilor.”


Sinaia: aer taios de munte, brazi; tot ce creste aici, pom sau floare, e puternic, se inalta drept, voinic si viu colorat; fiece rasuflare in care sorbi aerul iti intra adanc in plamani parca ai bea o gura de apa limpede si inghetata. Lungi plimbari, poiene pline de flori cu iarba atat de inalta incat copiii sunt aproape jumatate ascunsi intr-insa, clopotei albastri, galbenele de munte, degetei, gladiole salbatice, crini inalti si cate altele; peste tot soare, miros de fan proaspat cosit, zvon de vesele glasuri, iar in departare muntii inalti, pe a caror pereti stancosi se catara intunecoase ostiri de brazi uriasi.

Constanta: marea……portul cu viata lui in fierbere: vapoare, marinara, strigat de sirene, semnale deosebite, sunetul patrunzator al fluierului, zbierete iesind din cosurile vapoarelor care se departeaza, miros de gudron, de funii, de ierburi marine; oameni murdari carand mari grutati, culorile steagurilor bantuite de vant, luciri de argint pe aripi de pescarusi albi, zgomot de ape battue de vasle, fasait de valuri izbite de dig, invalmaseala, viata, energie.
Mamaia: immense intinderi de nisip, o plaja atat de lunga, incat sfarsitul I se pierde in departare, cu scoici trandafirii ca niste petale de flori aruncate de zane, bai de mare si acel ras ce izbucneste anume cand navaleste asupra ta apa rece, fosnetul soptit al valurilor ce se sparg rand pe rand domol pe mal, lasand fiecare o fasie de spuma alba ca zapada; jocuri prin nisip, caini nebunatici luptandu-se cu cate o bucata groasa de lemn azvarlita de valuri pe mal sau innebunitide bucurie si alergand ca niste ogari cenusii intr-o fuga zanatica de-a lungul plajei, latrat imbatat de fericire.

Presedintele Partidului Conservator – Lascar Catargiu: un batran boier moldovean, cumpanit la minte, sincer la vorba si cu fire potolita; avea accent moldovenesc si linistita lui chibzuiala este intarita de un bun-simt netulburat si temeinic.
Seful Partidului Liberal-Dimitrie Sturdza: uscativ, carunt, violent, era un omulet patimas si certaret ca un fox-terrier, dar era un om de valoare si cat se poate de intelligent….tot numai vointa si indaratnicie.
Toti Lahovarestii erau cat se poate de destepti, totdeauna stiau toate mai bine decat altii si aveau o memorie nemaipomenita, pe care a mostenit-o si generatia urmatoare, barbati ca si femei. Erau patru frati, dintre care doi, Alexandru si Jaques, erau ministri cand am venit in Romania.
Seful cancelariei regale - Printul Barbu Stirbey avea o fire cam sfioasa si fara nazuinte, pretuise totdeauna viata de familie decat cea publica, insa era un om inzestrat cu un bun simt linistit si practic si stia ce voia. Neangamfat, insa intotdeauna cam mandru si scurt la vorba, cei ce-l cunosteau adevarat aveau o parere inalta despre caracterul si inteligenta lui.
Doctorul Antipa era un om neobisnuit de mic la stat, rotund, jovial si plin de intelepciune. Nu era nimic in lume ca sa nu stie el despre apa, pesti si pasari.
Cam pe aceeasi vreme (1913),un roman numit Vlaicu, inventa un aeroplan cu care facu cateva zboruri. Dar si el, ca multi altii, isi vazu cariera naprasnic retezata, caci masina lui zburatoare se sfarma pe cand trecea peste o campie intre Ploiesti si Campina si astfel isi gasi Vlaicu moartea. Numele lui totusi ramane ca al unui pionier al neamului nostru.
Elena Perticari, fiica doctorului Davilla, femeie fara teama si plina de patriotism, cu o fire vitejeasca; desi era de o sanatate subreda si adesea bolnava, n-am intalnit nici o fiinta atat de gata sa se jertfeasca si sa raspunda la orice chemare….Era o femeie de o frumusete neobisnuita, inalta, cu parul rosu, ochi mari, larg dechis sub niste sprancene arcuite in chip minunat. Elena era dintre acelea care dau totdeauna mai mult decat primesc,.
Constance Cantacuzino, sora cu doctorul Jean Cantacuzino, era o femeie care trecuse de prima tinerete, cu apucaturi barbatesti, cu grai pitoresc, vesela, imperioasa, de o inteligenta scliptioare si dirija un spital facut pe propria ei cheltuiala. O gaseai intotdeauna acolo unde era primejdia mai mare….Era destepta, plina de duh, adesea ironica, avea ceva sanatos care te insufletea, un bun-simt temeinic sub o aparenta cam aspra si o inima plina de caldura, pe care parca se mandrea s-o tina ascunsa. Nu s-a stiut destul din tot ce a facut Constance Cantacuzino pentru a alina suferintele ostasilor nostri.
Franturi din cartea “Povestea vietii mele”- Regina Maria



Pentru aceste frumuseti ale tarii descrise in cateva cuvinte si multele altele pe care le putem vedea la tot pasul, pentru romanii de altadata plini de patriotism, inteligenti, cu dragoste de tara si neam, pentru romanii de astazi inteligenti, onesti si muncitori, sunt mandra ca sunt romanca.

Niciun comentariu: