marți, 1 iulie 2014


 
Roadele muncii

 

Mai cu ploi, mai cu vijelii, mai cu zile frumoase, timpul a trecut, iar in gradina este din ce in ce mai mult de lucru, asa ca aseara am fost sa mai facem cate ceva pe la legume.

 

Am sapat si copilit rosiile si ardeii, am pregatit concentratul din gainat de pasare pe care urmeaza ca tatal meu sa-l puna azi la radacina plantelor si am pregatit solutia din lapte pentru combaterea manei.

 

Pentru cei interesati si care nu vor sa foloseasca in gradina lor chimicale va dau si retetele la cele doua produse folosite de noi.

 

Concentratul de gainat de pasare: din gainat de pasare vechi de 2-3 ani si apa se face o pasta care se lasa de pe o zi pe alta. Se face apoi o solutie din 1 parte pasta si 10 parti apa. Aceasta solutie se pune la radacina plantelor sapate. Le stimuleaza cresterea si le face mai viguroase.

 

Solutia impotriva manei se face astfel: la un litru de lapte sau zer se adauga 1 litru de apa. Cu aceasta solutie se stropesc foarte bine plantele (chiar si pe dosul frunzelor) o data la 2 zile, seara, dupa ce caldura s-a potolit.

 

Dupa ce am scos gradina la lumina, am trecut sa adunam o parte din roadele pe care draga noastra gradinuta ni le ofera: dovlecei, fasole verde. Si am scos ceapa, urmand ca usturoiul sa-l scoatem la sfarsitul saptamanii.

 

 

 

 

La toate aceste lucrari, eu, sotul si baiatul am fost ajutati de cei 4 copilasi ai surorii mele, care au varsta cuprinsa intre 3 si 10 ani, si care sunt veniti in vizita la bunici.

 

Va imaginati cred cu cata veselie a fost facuta treaba. Nu va spun ca eram cu ochii pe ei ca pe „buteliile de gaz”, ca nu lasa unul din noi sapa sau cazmaua, ca se repezeau ei. Si cum puneau mana pe aceste unelte incepeau sa scoata la ceapa (pe care binenteles ca au mai si taiat-o, spre amuzamentul nostru si disperarea mamei mele).

 

Am ramas uimiti de Ionica (praslea familiei), cum a sapat dragul de el la rosii, fara sa taie rosiile, ci doar buruianul.

 

Maria a fost responsabila cu adunatul cepei, pusul in galeata si transportata in curte. Draga de ea, mereu le spunea fratilor mai mari: „hai si voi la treaba, ca eu nu mai im vad capul de atata treaba.”J)

 

Si dupa atata munca, seara, inainte de a pleca acasa, al meu baiat s-a dus si a luat copiilor un pepene.

 

Niciun comentariu: