miercuri, 5 martie 2014

PRAJITURA CU MAR SI MORCOV

Seara ploioasa de primavara


Toata ziua a burnitat, a plouat, iar a burnitat. Vreme tare capricioasa, parca ar fi o domnisoara cu ifose de pension. Si, pentru ca nu este de stat prea mult pe afara pe o astfel de vreme, de la serviciu am venit direct acasa. Cand am dat cu nasul de caldura din casa, mi-a venit ideea de a face o painica la masina. Mirosul de aluat crescut, de paine calda, mi-a dat o stare de bucurie, m-a facut sa uit de vremea de afara. Asa ca mi-am propus sa-mi rasfat sotul si baiatul cu o prajitura de post, plina de savoare, in care gustul aromat al merelor se impleteste cu dulceata morcovilor si cu aroma de scortisoara. Sunt sigura ca v-am facut pofta, asa ca am sa postez si reteta.




Ingrediente:
1 cana morcov ras, 
1 cana mar ras, 
1 cana zahar, 
½ cana ulei, 
100 gr stafide, 
3 cani faina, 
1 lingurita scortisoara, 
1 portocala, 
1 plic praf de copt, 
1 esenta rom.

Mod de preparare: 
1. Se pun  stafidele la inmuiat intr-o cana cu apa calda in care s-a pus esenta de rom. 
2. Se amesteca uleiul cu zaharul;
3. Se adauga faina cernuta impreuna  cu praful de copt, marul si morcovul rase si se pune zeama de la portocala si jumatate din coaja rasa de portocala. Se amesteca toate;
4. Se pun stafidele si scortisoara, se omogenizeaza compozitia;
5 Se toarna compozitia intr-o tava de aragaz unsa cu margarina si tapetata cu faina. 
6. Se coace prajitura la foc potrivit (170 grade Celsius) o ora si, dupa ce s-a racit, se taie si se pudreaza cu zahar.

Va doresc pofta buna.

Noi va putem oferi aceasta prajitura la pretul de 20 lei/kg.


Niciun comentariu: